Agenția Internațională a Energiei (IEA) estimează că, până în 2026, cantitatea de energie electrică utilizată de centrele de date și de inteligență artificială s-ar putea dubla, depășind consumul unei țări de dimensiunea Japoniei. Experții au estimat că o singură interogare în cazul ChatGPT aduce un consum de electricitate cât pentru 15 căutări pe Google. 

Acesta este contextul în care companiile tech, care până acum au investit puternic în energia eoliană și solară, realizează că centrele de date, care funcționează 24 de ore pe zi, au nevoie de surse mult mai puternice de energie și se reorientează către sectorul nuclear. 

The Telegraph arată, spre exemplu, că Meta, care “a adunat cel mai mare arsenal de cipuri avansate Nvidia din lume”, a realizat că folosirea lor concomitentă într-un program de inteligență artificială ar necesita o putere de un gigawatt, aproape cât cele două reactoare de la Cernavodă la un loc.

Bill Gates (Microsoft) și Jeff Bezos (Amazon) au investit în start-up-uri care se ocupă de dezvoltarea reactoarelor modulare mici sau în proiecte de cercetare a fuziunii nucleare. Sam Altman (OpenAI) este și președintele consiliului de administrație al Oklo, o companie care construiește microreactoare. Amazon a cumpărat un centru de date alimentat de energia nucleară, în Pennsylvania, iar DeepMind, laboratorul de AI al Google, lucrează la o tehnologie prin care inteligența artificială va fi utilizată în controlul reacțiilor de fuziune, încă în cercetare. 

Totodată, analiștii de la Morgan Stanley au arătat că Stargate, un proiect de 100 de miliarde de dolari, prin care Microsoft și OpenAI vor să creeze cel mai mare supercomputer din lume, ar putea fi alimentat de mai multe centrale nucleare.

Sursă: The Telegraph

Foto: Artificial Intelligence © Wrightstudio | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday