Nu-l mai deranjați pe Carol al III-lea!

Publicat la data de de Moise

de Moise Guran

iohannis_blog

Trebuie că preşedintele Klaus Johannis se bucură tare mult acu, că unii îi reproşează că a chemat partidele la Cotroceni, când, zic experţii ăştia de ocazie, nicăieri în Constituţie nu scrie că preşedintele ar trebui să cheme partidele la Cotroceni. Oricum, preşedintele nu prea pare să ştie încotro să o ia, şi dacă mai sare şi lumea să stea cuminte în Palat, s-ar putea să se bucure.

Pe de altă parte, invitat la interviurile Europa FM, ministrul Transporturilor Ioan Rus a confirmat faptul că de la Bruxelles vin semnale, mai mult sau mai puţin formale, prin care se cere clasei politice să cadă de acord asupra unor proiecte de infrastructură, aşa cum ar fi autostrada Piteşti-Sibiu, sau un Comarnic-Braşov finanţat parţial de la buget. Că nu ne mai cred săracii europeni că am fi serioşi pe treaba asta cu infrastructura, şi s-au săturat şi ei să ne roage cu bani, iar noi să nu-i luăm că nu e cine trebuie la guvernare. Ioan Rus spune că a vorbit şi cu Iohannis, ba chiar i-a cerut preşedintelui să cheme el partidele la Cotroceni, să bată toţi palma pe un plan de infrastructură ce ar trebui continuat fără sincope cel puţin până în 2020, indiferent cine e la guvernare.

Problema este că nici Puterea nu prea are avălie şi nici pe Opoziţie nu prea o trage inima să-i lase pe pesedişti să facă toate licitaţiile acuma, cu un an înainte de alegeri. Că se ştie, în România nu contează cine construieşte, contează cine face licitaţiile, şi de aici şi întreruperile de proiecte, ori de câte ori se schimbă puterea.

N-a reieşit foarte clar ce părere are Carol al III-lea despre perspectiva unui consens politic pe infrastructură şi nici nu e clar dacă preşedintele care îşi poartă paltonul şi în somn are un interes real în a mişca ţara chiar dacă la guvernare este fostul său rival, Victor Ponta.

De aia mi se pare că experţii care îi spun acum lui Iohannis să stea în Cotroceniul lui, s-ar putea să îl ajute.

Bineînţeles că e o prostie să susţii că preşedintele nu poate chema partidele la Cotroceni. În Constituţie nu scrie asta, dar scrie că preşedintele trebuie să fie un mediator pentru binele societăţii.

Şi nu ştiu, n-am de unde să ştiu, cât de bine o fi să avem autostrăzi, dar numai bine nu poate fi să le mai amânăm încă un an, doar pentru că nu e la guvernare cine trebuie.

Comentarii prin facebook

32 răspunsuri la Nu-l mai deranjați pe Carol al III-lea!

  • teofilia.mm
    Aprilie 23, 2015 la ora 05:44

    D-le Guran,eu precum si alti batrani ne confruntam cu un tip nou de deposed are a terenurilor mostenite de la parinti.S-au refacut hartile topografice cu vedere din satelit.Profitand de aceasta ocazie mafia pamanturilor au reasezat parcelele in asa fel incat sa ne mute de pe pozitiile ancestrale.Suntem dati in judecata ca ocupam teren care nu este al nostru,ca asa arata satelitu’,desi avem repere fizice ancestrale,EU avand in izvor. Avocatii ne tradeaza fie trecand de cealalta parte,fie uita sa se prezinte la proces sau uita sa trimita expertului hartile si documentele solicitate de acesta.Cum sa ne mai aparam? Si de cine!?

    Răspunde
     
  • Prietenul tau
    Aprilie 23, 2015 la ora 01:25

    Moise, daca vrei sa provoci dezbateri sau sa atragi atentia trebuie sa fii obiectiv! Consens politic? In Romania? Nimic nu-l opreste pe Ponta, care este la guvernare de 3 ani, sa lucreze la prapaditele alea de autostrazi. Expresiile de genul „Carol al III-lea” si „îşi poartă paltonul şi în somn” denota subiectivitate si nu iti fac cinste. Iar in calitate de telespectator imi permit sa iti reamintesc faptul ca esti jurnalist si trebuie doar sa prezinti evenimentele asa cum sunt ele. Nu mai da sfaturi economice in emisiunile tale pt ca NU ai pregatirea economica necesara. De asta s-au inventat universitatile, ca sa acumulam informatii, iar apoi sa ne dam cu parerea!

    Răspunde
     
    1. Constantin
      Aprilie 25, 2015 la ora 14:59

      „De asta s-au inventat…” _ Aşa este, mă vad, insa, obligat, din aceeaşi calitate pe care o aveţi si dumneavoastră, de telespectator, sa observ ca sfaturile economice oferite de dl Moise implicit sau explicit (mai rar) sunt in cvasitotalitate mai obiective decât cele ale marii majoritati a „diplomaţilor” in economie care apar pe la alte televiziuni in calitate de parerologi. Nu pentru ca aceia nu s-ar pricepe deloc si niciunul. Spre exemplu, nimeni nu se supăra pe d-na Tatoiu pentru sfaturile domniei sale in domeniul economic. Problema este ca pe la televiziuni (si CNA împreuna cu prietenii săi ştie – daca nu, ii reaminteşte DNA) apar numeroase sfaturi tendenţioase. Ei, vedeţi dumneavoastră, la TVR sunt ceva mai puţine decât la alţii, iar la Biziday mai puţine decât la alte emisiuni ale TVR.

      Răspunde
       
  • Christina
    Aprilie 22, 2015 la ora 22:05

    Din pacate este cat se poate de grav..
    Facem haz de necaz ,”glumim „,ne enervam,ne revoltam
    si totusi:
    Dupa doar patru luni de la alegerile prezidentiale in Romania te simti vanat,hartuit pe nedrept,umilit,DISCRIMINAT !!!
    OR ,ROMANII NU AU VOTAT ASA CEVA IN 16 NOIEMBRIE 2014.
    Zilele trecute ANAF zgaltaia(forta) poarta unui vecin,care e vai mama lui :semiparalizat,batran si surd.
    Il cunosc bine pentru ca il vizitam la sarbatori si stiu cum isi duce traiul.
    ASTA e cam anapoda …
    SECURITATEA pe vremea lui Ceausescu umbla totusi in civil 🙁
    TE FILAU DE LA DISTANTA, te ridicau din strada…
    cum o mai fi acu ” la MODA ?
    🙁
    oricum RUSINE SA LE FIE.
    NISTE MIZERABILI CARE NE RAD,
    niste mizerabili !

    Răspunde
     
  • kkciosuldelahamangia
    Aprilie 22, 2015 la ora 21:13

    sper ca sub domnia astuia, Carol al catelea vrea el sa fie, sa nu avem acea perioada de liniste in care s-a devalizat si distrus tot din timpul mandatelor zambetului rosu si a celui invins de sistem.

    Răspunde
     
  • un cetatean
    Aprilie 22, 2015 la ora 19:22

    Pai cica este democratie. Dar nu pot alege pe cine doresc eu, ci pe unul din cei doi impusi. Adica Ponta si carol 3.
    Din care alegem raul cel mai mic Carol 3.
    Un mutalau care nu va face nimic.
    Problema mea este alta.
    De ce sa platesc impozite si taxe, pentru bacsis, tips, mita cum vrei sa-i spui.
    Pai cum spune constitutia ca toti romanii trebuie sa plateasca taxe.
    Ce taxe pe munca plateste in Romania, capsunarul din spania de nationalitate romana>
    cate taxe pe munca plateste biserica ortodoxa?
    Cate taxe pe munca plateste medicul cand incaseaza bacsis pentru operatii, cu toate ca eu muncitorul pe salariu minim plates asigurare de sanatate?
    Astept o emisiune pe aceastsa tema.
    Unde este normalitatea, cand trebuie sa platim toti taxe si impozite, ca toti suntem romani si avem aceleasi drepturi, dar doar unii platesc taxe din micul lor salariu, iar altii doar au drepturi.
    Multumesc anticipat si astept raspuns Domnule MOISE GURAN.
    Cand vom fi egali in taxe si drepturi.

    Răspunde
     
  • Constantin
    Aprilie 22, 2015 la ora 17:37

    Am auzit opinii extreme.Ba ca partidele nu sunt institutii, ba ca nu trebuia sa se consulte cu ele.Ambele pot fi considerate prostii.Partidele sunt institutii, dar institutii private de interes public, iar Presedintele nu doar ca poate, ci chiar este recomandabil sa se sfatuiasca cu reprezentantii lor. Dl Iohannis se poate intalni cu Asociatia producatorilor de bere, ori cu membrii asciatiei Salvati Bucurestiul. Poate ca astfel vom bea bere mai buna (sper sa nu o considere pe cea germana etalon), iar cladirile de patrimoniu nu vor mai fi demolate (la Sibiu au fost conservate, bunaoara). Vizitatorii capitalei patriei noastre vor avea astfel motive sa zaboveasca mai mult de 3 zile (in medie) pe sejur. Doar ca asemenea intalniri, desi utile, NU sunt prevazute in Constitutie, iar eficienta lor este relativa. Presedintele, se poate consulta in cadrul constitutional cu reprezentantii institutiilor statului, care reprezinta insasi retiunea existentei partidelor. Respectiv, Senatul, Camera deputatilor, reprezentantii Consiliilor judetene samd. in calitate de mediator intre acestea si societatea civila, sau eventual alte institutii, cum ar fi cele care apartin de Justitie. Consultarile constitutionale cu reprezentantii CAMERELOR ar fi putut avea efecte in ceea ce priveste legile despre care s-a discutat. Sau in privinta nemultumirilor Senatului fata de actiunile Justitiei, ori in privinta adoptarii noului Cod Fiscal, sau a proiectelor strategice in Educatie, Transporturi, Sanatate etc

    Răspunde
     
  • pesimist(ala cu tirnacopu)
    Aprilie 22, 2015 la ora 16:36

    planul de la grivco s-a infaptuit, chiar daca presu de onoare al partidului de haznale e la racoare… victo viorel pacalici e pe cai mari, pelteaua uslisto-maghiara s-a labartat prin toate instituțiile statului. Banii sunt la cine trebuie, opozitie nema, poporul aplauda masurile socialiste si sociale ale pesedelei toxice, iar circul dna si painea ieftina si proasta continua… sigur la anul, diaspora se va dubla… felicitari ficusului…

    Răspunde
     
  • Mihai
    Aprilie 22, 2015 la ora 12:03

    Sunt satul de politicieni care nu stiu legile. Asta e un exemplu din multele.

    Răspunde
     
  • santamanta
    Aprilie 22, 2015 la ora 10:40

    dupa cate stiu, singura persoana ok din subordinea presedintelui, purtatoarea de cuvant, tocmai si-a dat demisia.
    sper sa ma insel, dar tare mi-e teama ca si „preşedintele care îşi poartă paltonul şi în somn” va face la fel in curand (sau poate mai strange din dinti pana-n 2016), si atunci sa-i vaz pe mesterii la puterea 10 cum rezolva ei problemele, ca de ziaristii taberei prostitutia bate constitutia nu-mi fac griji

    Răspunde
     
  • m
    Aprilie 22, 2015 la ora 09:35

    Moise, daca ai timp si nu te plictisesc lamureste-ma un pic 🙂
    Tu esti adeptul acestei marote ca nu vrem presedinte jucator(Basescu), dar vrem unul mediator(nu prea e Iohannis)
    De unde incepe sa fie mediator(ca nu e deocamdata) si daca incepe pana la urma, pana unde poate merge ca mediator si de unde devine jucator?(nu ca ar fi capabil 🙂 )
    Apoi, ca sa mediezi trebuie sa existe cel putin 2 tabere adverse, in problema infrastructurii care sunt? Care e conflictul si de ce e nevoie de mediere? Cum impiedica Opozitia demararea proiectelor de infrastructura? Concret: respinge legi, blocheaza strazi, busculeaza proiectanti si constructori? Ii paraste la UE si aia nu se mai tin de cuvant si nu ne mai dau bani? Cu ce ii poate impiedica Opozitia pe cei de la putere sa puna dracului 🙂 in executie proiectele de infrastructura? Autostrazi, metrou, cai ferate, canale navigabile si ce-o mai fi(btw ai citit ce doresc cei de la Ford? 🙂 A zis ceva guvernul?)
    Apoi, spui ca Opozitia nu prea vrea sa-i lase pe cei de la putere sa faca ei toate licitatiile. Cum reuseste Opozitia sa faca asta? 🙂

    Răspunde
     
    1. m
      Aprilie 22, 2015 la ora 09:42

      in plus ne-ai spus ca Guvernul are bani si nu-i cheltuie, iar de la UE n-am luat tot, asadar nici finantarea nu e o problema 🙂

      Răspunde
       
  • Catalin ( CTL )
    Aprilie 22, 2015 la ora 07:57

    Nu stiu dar pe mine, incepe sa ma enerveze lipsa vizibilitatii lui Johannis. Nu stiu ce face acolo, e bine , e rau ? Ce face ? Daca mai scoate o carte , explodez.
    Vreau mai multa intnsitate din partea lui. Basescu o avea da o folosea pe magarii, taiat craca altora si plansete genul ” Sa-ti fie rusine Dinu ” sau ” Adio PDL „.
    Eu vreau intensitatea Simonei Halep, adica dac faci ceva apo mergi pana la capat, lupta si obtine rezultate.
    Johannis mi s-a parut ridicol in confruntarile cu Ponta, apoi a venit un val incredibil de simpatie, apoi…ridicol dinnou. Nu stie ce sa zica, se impiedica, pare mereu incoltit face pauza si mai scoate ceva pe gura gen ” mai bine marim salariile oamenilor de cultura „, apoi pare multumit de ce a spus de parca i-a fost asa greu sa deschida gura. Gura nu-i bai ca nu-i merge da macar mintea. Asjsdp jbdf hephp ed hjgj yfyt. Astia erau nervi mei.
    Multumesc

    Răspunde
     
    1. Catalin ( CTL )
      Aprilie 22, 2015 la ora 08:01

      din nou

      Răspunde
       
  • anca
    Aprilie 21, 2015 la ora 23:39

    Cat timp vor exista partide la conducere si aceasta”HARTIE”numita „CONSTITUTIE”,nu se va schimba in bine nimic in tara noastra.Ponta va iesi la pensie pana la urma de la COTROCENI si nu va mai fi nevoie sa votam,va fi ales pe viata.
    Da,sa ne fereasca Dumnezeu dar trebuie sa ne trezim.

    Răspunde
     
  • Radu
    Aprilie 21, 2015 la ora 22:01

    Pentru ca lucrurile sa fie altfel in 2015, sa avem parte de o schimbare trebuia ca: Iohannis sa aiba chef de treaba si Ponta sa-si dea demisia de la conducerea Guvernului.

    Nici una din cele doua conditii nu s-a indeplinit.

    Anul 2015 e deja pierdut, compromis. Nu mai vreau sa aud de Ioan Rus… Gargaragiu penibil!

    Răspunde
     
  • Christina
    Aprilie 21, 2015 la ora 21:27

    Eu cred ca domnul Iohannis nici nu intelege ca este presedintele Romaniei.
    Iar voi aveti niste pretentii …
    🙂

    Răspunde
     
  • Constantin
    Aprilie 21, 2015 la ora 20:14

    „e o prostie…” _ Este foarte bine, dupa parerea mea, ca Presedintele Republicii se consulta cu politicienii. Pentru a se conforma cadrului constitutional ar fi fost necesar sa invite, in calitate de mediator, institutiile statului in care partidele si politicienii reprezinta cetatenii (de ce numai partidele, de ce numai unele dintre ele?!) . Adica, SENATUL si CAMERA DCEPUTATILOR. Altfel, conform Constitutiei, partidele sunt chemate la consultari de catre Presedinte DOAR in vederea formarii majoritatii care sa propuna un prim-ministru, desemnat ulterior pentru a forma guvernul. Ori, NU suntem in aceasta situatie. Repet, cred ca este bine ca Presedintele sa se sfatuiasca cu politicienii, dar cadrul este informal, NU pretins constitutional, pentru a nu deveni, dupa cum bine subliniaza specialisti in drept constituional, dar si unii ziaristi, ridicol. De altfel, consultarile nu au dus nicaieri, spre niciun rezultat, carevasazica, „ramane cum am stabilit” atat in ceea ce priveste Legea finantarii partidelor, cat si cea cu privire la alegerile locale (unde s-a facut un troc intre votarea primarilor dintr-un tur si alegerea presedintilor de consilii judetene de catre consilieri), votul prin corespondenta samd. Asadar, intalnirea a fost mai degraba de tipul „pupat Piata endependentii”, mai mult pentru fotografi si presa.

    Răspunde
     
  • gicu de la sculărie
    Aprilie 21, 2015 la ora 19:42

    Domnule Guran, azi am observat că emisiunea Biziday a dispărut din aplicația Seenow de SmartTV.
    Aveți idee de ce?
    Mulți oameni ce nu pot urmării emisiunea live, o urmăreau pe Seenow.

    Răspunde
     
  • m
    Aprilie 21, 2015 la ora 19:11

    deci astia nu-s in stare sa faca autostrazi si de vina e Johannis ca nu-i cheama la el ca sa le spuna sa faca autostrazi? Ahahahahahahahah
    Intuiesc ca tot Iohannis trebuia sa-i cheme la Cotroceni sa le spuna sa faca TVA 9 la suta la tot. De-aia e doar la unele produse, ca nu i-a chemat Iohannis, pentru ca nu e la guvernare cine trebuie 🙂

    Răspunde
     
    1. m
      Aprilie 21, 2015 la ora 19:13

      intuiesc ca totusi Iohannis i-a chemat la Cotroceni pentru tva redus la 5mc de apa. Potabila. SUnt sigur ca facura pact

      Răspunde
       
    2. Ciprian
      Aprilie 21, 2015 la ora 19:59

      Pai intre „astia” de care ziceti, aproape jumate sunt de-ai lui, cei care l-au instalat in fotoliu.
      Ca doar nu le-o fi pierdut la toti nr. de telefon.
      Dar cum nu prea se arata nici el asa pasioanat de autostrazi, ori crede ca nu-s bune ori asteapta momentul prielnic.
      Capsici? 🙂

      Răspunde
       
      1. m
        Aprilie 22, 2015 la ora 09:09

        pai astia „aproape jumatate ai lui” au demarat cam toate proiectele pentru autostrazi, cu exceptia Bechtel desigur 🙂 chiar si Turda Sebes a fost demarat tot de „ai lui” pe cand faceau cu onor parte din USL. Asadar, numarati in gand km de autostrada demarati in ultimii 3 ani la initiativa celor ce nu pot face autostrazi din cauza lipsei unui pact 🙂 si dupa reveniti va rog sa ne explicati cum sunt ei incurcati de ceilalti. Da` ce tari pot fi „ai lui” daca din opozitie ii incurca pe astia de la putere 🙂

        Răspunde
         
        1. m
          Aprilie 22, 2015 la ora 09:14

          si cred ca puteti raspunde singur si la intrebarea „cum de au putut ceilalti sa demareze si sa execute proiecte de autostrazi fara pact national?” Acuma nu ma intelegeti gresit, nu-i laud deloc pe ailalti ca au facut 5 cioturi de autostrada, da` sa ne tot explice astialalti cum nu sunt ei lasati sa faca treaba desi opozitia in parlament nu-i incurca la nimic, in guvern la fel, Presedentia asisderea, ma`ntelegi fratioare? 🙂

          Răspunde
           
  • Dan
    Aprilie 21, 2015 la ora 18:53

    Moise ramai la economie, ai facut multe analize politice care s-au dovedid a fi povesti, nu spuneai tu ca UE il va face pe Ponta sa isi dea demisia, sau ca trebuie sa cumparam avioane de la olandezi si multe altele.

    Răspunde
     
  • adrian
    Aprilie 21, 2015 la ora 18:46

    Moise, trebuie sa recunosti ca am cam luat teapa cu Iohanis pana acuma 🙁

    Răspunde
     
    1. Radu
      Aprilie 21, 2015 la ora 18:49

      Si diaspora spune la fel dar nu stiu la ce va asteptati voi… Orice om cu capul pe umeri l-a votat pe Iohannis sa nu iasa Ponta, nu din alte motive.

      Răspunde
       
      1. Vot Negativ
        Aprilie 21, 2015 la ora 20:18

        Asta a fost !!!
        Vot negativ !

        Răspunde
         
        1. N!ck
          Aprilie 22, 2015 la ora 10:58

          Pentru combaterea votului negativ se poate adauga pe buletinul de vot casuta cu „Nici unul dintre cei de mai sus”. Unele tari au aceasta optiune care poate fi introdusa si la noi pentru ca politicienii sa „contorizeze” mai bine voturile .

          Răspunde
           
      2. adrian
        Aprilie 21, 2015 la ora 21:53

        da, am votat contra lui Ponta, dar parca m-am saturat sa tot votez contra mereu si sa imi iau teapa de fiecare data fiindca nu am cu cine sau pe cine sa votez
        este cazul si timpul sa trecem la altfel de sistem politic, la altceva care sa ma reprezinte si care sa imi satisfaca nevoile mele de cetatean al acestei tari
        cred ca este timpul sa trecem la sistemul de democratie directa si politicienii sa se „pensioneze” anticipat !!!!

        Răspunde
         
        1. De ce?
          Aprilie 22, 2015 la ora 09:09

          @adrian

          Imi poti spune in 3 fraze care au fost, pentru tine, principalele argumente pentru care ai votat „contra lui Ponta” si, implicit, cu Iohannis?

          Răspunde
           
  • Radu
    Aprilie 21, 2015 la ora 18:34

    Demisia urgent – Victor Ponta, de mana cu Ioan Rus. E clar ca nu au nicio intentie sa construiasca vreo autostrada, nici macar sa reabiliteze autostrada A2 care e praf… arata ca in Africa.

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase