3.808 afișări

De acord, este un moment istoric. Să fim siguri că l-am înţeles corect…

 

iohannis_0

de Moise Guran

S-a demonstrat încă o dată – nu pot ei fura, cât puteţi voi vota. Prezenţa masivă la vot, atât în ţară cât şi în străinătate (470 de mii de voturi afară, Dumnezeule!), reprezintă adevăratul semnal de schimbare al clasei politice. Pe care trebuie să îl recepţioneze corect şi noul preşedinte al României…

Încerc să fiu foarte puţin critic cu dl. Iohannis acum, la începutul mandatului domniei sale, să-i acord o perioadă de acomodare. Ea se va termina la primul gest politic pe care îl va face, gest pe care îl aştept, însă, cu răbdare.

Klaus Iohannis a luat peste 6 milioane de voturi în turul al doilea, adică mai mult decât dublu decât în primul. Şi asta deşi n-a convins pe nimeni că ştie Constituţia, n-a convins că înţelege contextul extern complicat, n-a convins că are o viziune economică ce ar putea scoate ţara din ambiguitatea pseudoprogresistă în care se târăşte din 1989(şi, de fapt, această ambiguitate a început pe la începutul anilor ’80).

Mai mult de jumătate din voturile primite de domnul Iohannis sunt voturi anti PSD, nici măcar anti Ponta, căci sunt voturi împotriva hoţiei. Adevăratul câştigător al alegerilor este DNA-ul, căci el i-a adus domnului Iohannis mai multe voturi decât a luat în primul tur.

Între cele două tururi, dl. Iohannis a avut doar două momente bune, de care trebuie să ţină cont, în primul rând. Unul a fost declaraţia că nu negociază voturi, celălalt a fost momentul în care i-a cerut d-lui Ponta, în direct la B1TV, să introducă “mâine” pe ordinea de zi a Parlamentului legea amnistiei pentru a fi “picată”.

Ei bine, acel mâine, are calitatea de a nu deveni niciodată desuet. În ordine inversă, ACL (dar nu Iohannis, care din acest moment trebuie să înceteze să se mai manifesteze ca un lider ACL) trebuie să introducă, mâine, pe ordinea de zi a Parlamentului legea amnistiei (trecută deja de o cameră) pentru a fi “picată”.

Apoi, trebuie imediat să înţeleagă ce înseamnă să fie Preşedintele Tuturor Românilor, care probabil l-au aplaudat pentru că nu le-a negociat “politicianist” voturile.

Iar aici e mult de scris (dar scriu, căci momentul e istoric):

  1. 1. Dl Iohannis trebuie să înţeleagă şi să NU repete greşeala făcută de preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului este liantul dintre stat şi societate. Este ultima linie de apărare a interesului public şi naţional. Constituţia îi rezervă un rol, foarte important, de mediator, iar el trebuie să păstreze cumva încrederea societăţii, pentru că, în caz de crize, preşedintele este cel care trebuie să se pună înaintea maselor, să le reprezinte şi să le apere. Exemplul cel mai simplu care îmi vine în minte este Marţea Neagră – un legislativ antisocial votează dezincriminarea corupţiei… într-un astfel de caz, preşedintele, iar nu liderii de opinie, iese în faţă, apără interesul naţional, cheamă lumea în stradă, dacă e cazul. E tot un fel de mobilizare generală, la fel cum ieri, 16 noiembrie, naţia s-a mobilizat să îl voteze pe Iohannis, dar, de fapt, într-un gest de autoapărare. Acesta este motivul pentru care dl. Iohannis trebuie să-şi câştige independenţa politică, să NU joace într-o tabără (aici a greşit Băsescu), să NU încerce să păpuşărească politicieni, să NU încerce să guverneze.
  2. 2. Ar fi o greşeală din partea domnului Iohannis să încerce formarea unei noi majorităţi parlamentare. Dincolo de faptul că sintagma – toată puterea de o singură parte este periculoasă, e valabilă şi pentru ceilalţi, ACL-ul NU este reformat. Într-o măsură mai mică decât PSD-ul, dar încă într-o mare măsură, ACL-ul are probleme penale. Da, are şi lideri de anvergură locală care s-au dovedit buni gospodari (şi de la ei trebuie să plece reformarea ACL, în fond Iohannis însuşi este acest tip de lider), are şi un surprinzător de energic Cătălin Predoiu (care, totuşi, încă nu este pregătit să devină premier), dar să nu uităm totuşi că Guvernul îl dă Parlamentul, în urma unor alegeri parlamentare. Recrutarea de dezertori din PSD ar contrazice pur şi simplu spiritul declaraţiei de ne-negociere a voturilor românilor. Pe de altă parte UDMR-ul a primit de la propriul electorat un mandat aproape imperativ de ieşire de la guvernarea alături de PSD (80% voturi pentru Iohannis în secuime, dar în turul doi, deci anti-PSD). Dar nu este treaba preşedintelui să formeze majorităţi parlamentare. Treaba sa este să se asigure că guvernul va avea o majoritate (oricare) în Parlament.
  3. 3. Victor Ponta. Iohannis trebuie să înţeleagă imediat ce vor cei  5 milioane de români care l-au votat pe Victor Ponta. Va fi şi preşedintele lor, deci trebuie să înţeleagă ce speranţe au pus acei oameni în votul pentru Ponta. Apoi, să fim sinceri, cu toate plagiatele, stângăciile, ba chiar prostiile sale, Ponta este totuşi cea mai bună variantă de lider pe care PSD-ul l-a dat vreodată. Iliescu era omul ruşilor. Năstase şi Geoană n-au fost cu adevărat niciodată lideri ai acestui partid, la fel cum nici Ponta n-a fost. Hrebenciuc a fost. Cozmâncă a fost. Iar acum liderul PSD este Dragnea. Demisia guvernului Ponta este necesară, probabil va fi cerută şi din România, şi de la Berlin, şi de la Londra, şi de la Bruxelles, dar, paradoxal, noi toţi trebuie să înţelegem că Ponta este singura şansă de reformare a PSD. NU Ponta a pierdut alegerile, ci baronii infecţi din spatele lui. Chiar dacă a evoluat mult de la băiatul de Dorobanţi care era când a devenit premier, Victor Ponta nu a reuşit să-şi controleze partidul. PSD şi clica de penali care îl controlează continuă să fie o ameninţare pentru România. Sigur, momentul nu-l ajută, dar Ponta ar trebui să se sprijine pe DNA pentru reformarea PSD, aşa cum un Predoiu ar trebui să se sprijine pe acelaşi DNA pentru reformarea ACL. Recunoaşterea elegantă a înfrângerii este o mână întinsă de Ponta lui Iohannis, iar acesta trebuie să o înţeleagă corect. Ponta trebuie să-şi asume eşecul organizării alegerilor şi să demisioneze împreună cu guvernul său, dar ar fi o greşeală din partea lui Iohannis să nu înţeleagă că s-a terminat campania, iar un Dragnea este mult mai inteligent şi mai periculos decât Ponta.
  4. 4. DNA. Acesta este adevăratul câştigător al alegerilor. Spuneţi ce vreţi, nu vreau să iau din gloria momentului Iohannis, dar DNA a reprezentat motorul votului anti PSD. Şi staţi că abia urmează lucruri… PSD este la putere, are Guvernul şi Parlamentul. Şi mai are şi o fereastră strâmtă de oportunitate (circa 6-8 luni) până vom intra în retorica alegerilor parlamentare din 2016. Cred că în perioada imediat următoare vom asista la câteva tentative disperate de rezolvare a unor probleme – eliberarea penalilor şi graţierea celor ameninţaţi de DNA, şpăgi contra cronometru, decapitări şi instalări în instituţii cheie… Îi prognozez lui Klaus Iohannis un început de mandat furtunos. În zilele, săptămânile şi lunile următoare vom asista la tot felul de tentative de acest fel. Iar el, Preşedintele, va trebui să stăpânească momentul, să-l managerieze cu succes şi să apere valorile sociale. Are doar doi aliaţi, dar aceştia sunt puternici – Justiţia, care trebuie consolidată prin scoaterea completă de sub control politic, şi votul popular. Şi mai are şi nişte instrumente cool – serviciile secrete. Acestea rămân întodeauna cool, dar sunt foarte eficiente.
  5. 5. Uniunea Naţională. Preşedintele Traian Băsescu a încercat, dar a eşuat în tentativa de a uni societatea noastră pe proiecte mari, cum a fost pactul pentru educaţie. Sunt multiple proiecte pe care preşedintele, cu acordul Guvernului, poate strânge consensul politic, prin negocieri Putere-Opoziţie. Vă pot enumera vreo cinci, dar cu adevărat importante sunt trei – locurile de muncă, învăţământul şi sănătatea. Ar mai fi politica externă (incluzând aici şi Apărarea) şi reforma constituţională, dar să rămânem la primele trei…  În aceste domenii (ce implică vreo şapte ministere), România are nevoie de specialişti, nu de politicieni. Oricum, partidele nu mai au specialişti. În aceste domenii (alea trei, pentru început), România are nevoie de meritocraţie, nu de politruci, are nevoie de consens şi de coerenţă, indiferent cine are majoritatea. Preşedintele poate conduce această unificare a românilor pe proiectele mari. Dacă le includem şi pe celelalte două, ajungem la concluzia că România are nevoie de un întreg guvern de tehnocraţi, care să înfăptuiască un program clar, acceptat de toate partidele. Dar dacă ar impune asta, preşedintele Iohannis ar pica în păcatul manipulării majorităţii, păcatul lui Traian Băsescu. Nu mai vrem asta de la Iohannis. Poate testa clasa politică, îi poate întreba, dar consensul pe aceste probleme vine de la partide, deci nu trebuie nimic forţat.

Aş mai avea multe de scris, dar este târziu şi mă trezesc peste patru ore şi nici nu m-am culcat. Am sentimentul că momentul este istoric, că naţia noastră s-a trezit, că azi începe o nouă eră ce va duce şi la schimbarea politicii, şi la schimbarea ţării, şi aş vrea să fiu sigur că preşedintele Iohannis înţelege corect momentul. Este doar punctul meu de vedere, sunt convins că pe mulţi dintre voi v-a contrariat acest articol, dar eu nu candidez şi nu ţin să fiu simpatizat.

În final, vreau să vă amintesc o vorbă pe care v-am spus-o la începutul campaniei… Dumnezeu are ironiile sale. Pentru că nu le înţelegem, noi le numim minuni. Una tocmai s-a întâmplat.