Tragedia unei Germanii automutilate

Publicat la data de de Moise

de Moise Guran

Am lăsat printre ultimele cărţi necitite din opera lui Lucian Boia „Tragedia Germaniei 1914-1945”. M-au atras mai mult altele, nu din alt motiv, dar în acest weekend am citit-o pe aceasta. Este un eseu istoric în care, interpretând faptele, dl. Boia sugerează inevitabilul celui de-al Doilea Război Mondial, pornind de la tratatul de la Versailles, de la frustrările germane şi, mai ales, de la dezastrul economic al Republicii de la Weimar. Desigur, toate acestea sunt realităţi istorice, discutabilă este doar concluzia că aruncarea Germaniei interbelice în braţele unui Hitler era sau nu evitabilă.

Am observat că un recent comentariu al meu, legat de intransigenţa monetară a Germaniei din zilele noastre şi similitudinile cu intransigenţa Franţei de după Versailles, a produs unele controverse pe blog.

Există, mi se pare mie, o prejudecată, dar una propagată printre istorici (și, de la ei, către profanii ca mine), cum că pretențiile uriașe de despăgubiri impuse Germaniei după Primul Război Mondial, au distrus economic această țară și au provocat, în final, Al Doilea Război Mondial. Este clar că există o legătură directă de cauzalitate între economia șubrezită a Germaniei din 1919, hiperinflația (cea mai mare cunoscută vreodată în istorie) de după război, dar și între prăbușirea din timpul Marii Depresii și ascensiunea naziștilor lui Hitler.

Este incontestabil, de asemenea, și faptul că pretențiile în special ale Franței de după Primul Război Mondial au fost prostești, au amplificat frustrarea și dorința de revanșă a națiunii germane care își dorise războiul în 1914 (au fost chiar manifestații de stradă) și nici nu înțelesese cum de l-a pierdut în 1918, iar pe aceste frustrări economice și politice s-a cățărat Hitler, în 1933. Este, așadar, incontestabil rolul (dar indirect al) Franței în ascensiunea lui Hitler.

Totuși, nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă Germania ar fi avut un comportament onest față de ea însăși, așa cum s-a întâmplat după Al Doilea Război Mondial, dacă n-ar fi făcut un soi de grevă a foamei, tocmai pentru a nu plăti despăgubirile respective. Și nici nu le-a plătit atunci, ci mult mai târziu, manevra a reușit, dar prețul a fost acela al propriei alienări de la un parcurs istoric sănătos.

Despăgubirile (cu tot cu partea transformată mai târziu în bonduri prin planul Dawes) au fost stabilite la 33 de miliarde de dolari, imediat după război (1921), neplătite oricum până în 1923, când francezii ocupă Bazinul Ruhr, rediscutate de comisia Dawes în 1924, reduse la 26 de miliarde în 1928 prin planul Young, suspendate de la plată în 1931 și anulate total în 1932. Germania plătise doar 4-5 miliarde de dolari (suma exactă este și astăzi controversată).

Oricum ar fi, sumele plătite de Germania drept despăgubiri de război între 1921 și 1932 sunt prea mici pentru a fi provocat dezastrul economic de până în 1924 și de după 1928 (care a culminat în 1932).

Mi se pare mie că lucrurile au stat altfel și, în recent publicata și la noi Stăpânii Finanțelor (Liquat Ahmet), am văzut altfel detaliile economiei Germaniei. Inflația de după primul război mondial a fost de fapt întreținută de autoritățile germane, într-o tentativă de autovictimizare care trebuia să arate aliaților că Germania se sufocă sub uriașele reparații de război impuse.

Schacht&HitlerRelansarea de după 1924 a fost facilitată de împrumuturile americane și de reforma făcută de Reichsbank-ul lui Hjalmar Schacht, același personaj care demisionează de la Reichsbank în 1930 pentru a reveni la cârma economiei germane, odată cu ascensiunea lui Hitler. Succesul planului său de investiții în infrastructură a ridicat Germania nazistă economic și militar (de exemplu șomajul a scăzut, în cinci ani, de la 6 milioane de oameni, la doar un milion), l-a făcut pe Hitler un lider iubit care a avut acordul națiunii sale în expansiunea agresivă în Europa Centrală și de Est și, că neamțul de rând a știut sau nu, nu contează, a avut acordul națiunii sale, inclusiv pentru crimele comise de către regimul politic și militar nazist.

Revenind la eseul profesorului Lucian Boia, concluzia mea este că tragedia Germaniei, incontestabilă de altfel, a avut unele episoade hilare, de automutilare, de victimizare, politicile economice ale Republicii de la Weimar fiind, în unele cazuri, tentative teatrale de sinucidere care da, au lăsat sechele grave.

Tragedia Germaniei din perioada 1914-1945 este tragedia unui deținut care se automutilează pentru a obține clemența, iar după ce planul îi reușește, rămâne cu câteva doage lipsă de la cap. Începe să-i omoare pe alții, de unde nu rezultă că vina este doar a celor care l-au închis inițial, cât mai ales a sa, pentru că s-a automutilat.

20_milliarden_1.10.1923_inflation_ii-iii[1]Oricum, și germanii, dar și aliații (mai puțin rușii) au învățat mult din această experiență. După Al Doilea Război Mondial, Germania s-a relansat economic, chiar dacă ocupată, regăsindu-și în decenii de muncă pe brânci drumul spre o expansiune, dar de data asta, doar economică, pașnică, fără a uita vreodată vina crimelor pe care le-a provocat dezlănțuind Al Doilea Război Mondial.

Datoriile stabilite în 1929, prin planul Young, au fost plătite (în fapt, doar partea care ține de împrumuturile americane din 1923) în 2010, de către Angela Merkel, un politician care da, astăzi domină Europa, o Europă unită altfel decât în planurile lui Hitler și, uite, o Europă care a înțeles că unitatea presupune politici comune și chiar un sacrificiu al intereselor germane, atunci când e vorba de sufocarea țărilor partenere.

Trecerea Băncii Centrale Europene la dobânzi negative dovedește faptul că Germania de astăzi preferă un sacrificiu necesar pentru ceilalți, unei periculoase auto-mutilări de tip weimarian.

Comentarii prin facebook

4 răspunsuri la Tragedia unei Germanii automutilate

  • Cristi D
    Iunie 18, 2014 la ora 21:31

    Ca tot ati adus vorba de cartea lui Liaquat Ahamed si legat de intransigenta Frantei in privinta despagubirilor: spune domnul Ahamad in cartea respectiva ca SUA au jucat, indirect, un rol important in privinta asta. Pe scurt, Franta si Anglia se imprumutasera masiv de la americani in timpul razboiului si, ca sa complice si mai mult lucrurile, ceilalti aliati europeni au imprumutat la rindul lor bani de la Anglia si Franta. Si cum Rusia, pe cale sa devina URSS, nu prea mai avea chef sa plateasca, englezii si francezii isi cam luasera gindul ca or sa recupereze sumele respective.
    Initial, Anglia si Franta au incercat sa cupleze despagubirile pe care le cereau Germaniei de o reducere a datoriilor lor catre SUA; cu alte cuvinte, daca SUA ar fi sters o parte din datoriile anglo-franceze, Franta si Anglia ar fi redus reparatiile cerute Germaniei. Dar americanii n-au fost de acord cu aranjamanetul asta. Nu ca asta i-ar face cumva (mai) vinovati pe americani de ceea ce urmat, doar ca situatia la momentul ala era suficient de incurcata incit sa nu poata fi explicata doar de incapatinarea Frantei.

    Răspunde
     
  • George
    Iunie 16, 2014 la ora 13:50

    Subiectul este foarte interesant insa am o anumita retinere in a mai citi ceva de Boia. Motivele au fost sintetizate excelent alaturat de @Constantin (felicitari D-lui Constantin pentru comentariul excelent !). Habar n-am daca cartea de mai sus este scrisa dupa aceleasi criterii ca si celelalte, poate e altceva, insa retinerea ramane. Daca vreau sa citesc ceva din categoria „Socant !…” mai bine imi cumpar un ziar „CLick”, acolo e cam acelasi mod de interpretare a faptelor ca si in cartile anterioare a lui Boia. Daca vreau sa citesc ceva istorie serioasa, poate prefer alt autor.

    Răspunde
     
  • Marius
    Iunie 15, 2014 la ora 15:40

    Intelectul rece,calculele cibernetice,munca cu ţinta eficienţă/profit,standarde imbatabile etc.sunt norme obişnuite în econ.sănătoase/multinaţionale,dar similare în mentalul colectiv românesc cu noţiunile propagandei comuniste:nazism,fascism,dictatură,holocaust prin muncă etc.deci de condamnat.Rezultatele sunt vizibile în presă în hartiile oficiale Romania o duce excelent,realitatea e crunta,sute de firme in faliment,înfloresc monopolurile camarilei politice,şomaj crescând,saracie generalizată atragand pop.romaneasca in randurile tarilor cu econ.bananiera.

    Răspunde
     
  • Constantin
    Iunie 15, 2014 la ora 14:14

    Consider excelent articolul. Cativa cititori s-ar putea sa cumpere cartea. Eu, dupa ce am citit doua lucrari ale domnului Boia cu referire la istoria patriei noastre, am gasit ca modul in care domnia sa interpreteaza datele este unul personal(desi nu original), eludand regulile epistemologice si introducand in cercetare arbitrariul, astfel incat sa fie cat mai provocatoare si interesanta din perspectiva de marketing. Cam ca Conchita Wurst la Eurovision. Prin urmare, pentru ca mi-am propus sa fac o pauza de lectura din opera domnului Boia (asa, mai lunga, de vreo cateva decenii) regret profund ca aceasta lucrare va lipsi din biblioteca mea. Pacat, subiectul pare interesant.

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase