5 afișări

Nici socialismul nu se clădește pe burta goală

de Moise Guran

Așa-mi place socialismul nostru de stat și de partid… el este cel mai socialism din lume… Ține cu poporul, mărește pensii, salarii, taxează benzina drăcușorului mic burghez și îi alungă pe capitaliștii veroși care vor să ne fure țara, pe care, se știe, ne-o furăm noi înșine de nu ne ajunge.

Problema socialismului românesc e că nu știe să fie socialism pe mai puțini bani, mai ales când sunt atâtea burdihane de hrănit Iar politrucul socialist de partid și de stat, cel care luptă cu imperialismul occidental și dă cu talent vina pe FMI pentru orice i se întâmplă rău țărișoarei noastre, n-ar putea fi, mă-nțelegi, socialist fără câteva mii sau zeci de mii de euro pe lună luate de la statul român.

Probabil ca să n-ajungă de râsul copiilor cum a pățit președintele Băsescu care se voia moșier dar n-avea cum să se încadreze la o rată de șase mii de euro pe lună, guvernul le dă zecilor sau poate sutelor de prepuși prin adunările generale ale companiilor de stat niște indemnizații de ședință uriașe.

Îmi amintesc că acum 20 de ani, în zorii democrației românești, am mâncat o pâine ca jurnalist demascând ce oameni politici sunt în consiliile de administrație ale unor întreprinderi de stat și câți bani duceau acasă. Rușinoși ca fetele mari, la fel ca și acum, pe atunci politicienii își dădeau oficial salarii de mizerie ca să nu-i scuipe poporul, dar din AGA de la întreprinderea X luau fiecare bani cu sacul. Între timp, cele mai multe firme de stat au dat faliment iar cele rămase sunt vai de capul lor, dar politicienii nu și-au pierdut obiceiurile, chiar dacă și le-au mai sofisticat.

Acum nici măcar nu mai merg în AGA sau în CA ci își pun acolo niște oameni puțin cunoscuți, specialiști cică, specialiști de la scara blocului despre care se bănuiește că împart zecile de mii de euro cu protectorii sau cu partidele care îi trimit acolo. Și pentru că în 2010 aceste indemnizații de ședință fuseseră limitate la 1% din salariul directorului general, pentru că n-ai ce să mai împarți dacă iei doar 50-100 de lei de la o ședință, chiar dacă se fac și patru pe lună, guvernul Ponta le-a majorat de 25 de ori. Faceți dumneavoastră calculele ca să vedeți cam cum câți bani se ține socialismul nostru înfometat.
UPDATE: Gandul publica lista exacta a beneficiarilor deciziei guvernului Ponta
http://www.gandul.info/politica/cadoul-usl-pentru-clientii-politici-din-companiile-de-stat-lista-oamenilor-de-partid-ale-caror-salarii-vor-creste-si-de-25-de-ori-11624816