Azi aş fi luat euro

Publicat la data de de Biziday

de Moise Guran

După aproape două luni de la începutul anului, euro a căzut de la 4,3 la puţin peste 4,2 lei. În ciuda perioadei relativ lungi pe care s-a întins această întărire a leului nu a fost vorba de o scădere graduală a euro ci de o intervenţie în doi paşi a băncii naţionale.

La începutul anului Isărescu a ţinut să dea un semnal scurt şi clar privind trendul şi a vândut valută coborând cursul iniţial de la 4,3 la 4,26. Piaţa şi-a căutat apoi echilibrul în meciuri plictisitoare în care cursul de schimb s-a plimbat între 4,26 şi 4,24 de lei pentru un euro. Nici leul n-a avut vlagă pentru mai jos, nici euro n-a mai avut motive să urce spre 4,3.

În ultimele două săptămâni, cei de la BNR par a fi decis declanşarea unei a doua faze a deprecierii euro şi au început din nou să vândă valută. Mai întâi calm şi discret, apoi din ce în ce mai hotărât au împins euro în jos sub 4,24 lei, apoi tot mai jos la 4,22. Azi a coborât în cotaţii până sub 4,21 şi probabil va avea nevoie de un respiro pentru a merge sub 4,2. Momentul ales de Isărescu pentru a doua întărire a leului nu poate fi întâmplător. Pe final de lună şi băncile vând euro iar dacă cineva ar fi dorit să opună rezistenţă mişcării BNR, chiar nu avea nici o şansă.

În acelaşi timp, Isărescu pare a fi aşteptat primele date de inflaţie pe anul 2011, căci obiectivul declarat al BNR este stoparea fermă a creşterii preţurilor în acest an. Cum din februarie au reînceput discuţiile privind scumpirea alimentelor, guvernatorul pare hotărât să se ajute cu o scădere a euro care va ieftini importurile şi va pune presiune şi pe producătorii români.

Una peste alta, cursul de schimb va păstra probabil tendinţa de scădere cel puţin până în vară, sau poate chiar şi mai târziu în acest an.

Comentarii prin facebook

16 răspunsuri la Azi aş fi luat euro

  • Moise Guran
    Februarie 28, 2011 la ora 13:47

    dan> interesanta perspectiva!
    Se numeste convergenta si cand se va intampla asta probabil vom fi foarte aproape de trecerea la euro

    Răspunde
     
  • dan
    Februarie 28, 2011 la ora 10:39

    Buna Moise

    Crezi ca este posibil ca dobanzile in lei sa fie sub cele in euro (daca euribor 6 M va reveni la valori de 4-5 % )si dobanda de referinta a BNR (lei ) o sa scada.
    Toate cele bune.

    Răspunde
     
  • laurentiucat
    Februarie 27, 2011 la ora 18:34

    @codru-acum e tardiva masura ..e ca si cand dupa ce ti-a loc foc casa, te-ar da afara si de la serviciu..
    masura asta trebuia luata imediat la finele anului 2008.dar domnul isarescu ca sa-si asigure locul in istorie ca ultimul guvernator al leului, ne-a bagat pe noi in galeata.a fost si un targ cu traian basescu de sprijinire reciproca si asa ai tu acum 9 mil salariu lunar si preturile marite cu vreo 20-25%.
    astazi isarescu face aceeasi eroare, vrea sa tina mica inflatia exclusiv prin masuri monetare si-l tine pe boc in brate, plus ca spera sa intram in zona euro in mandatul lui..o sa ia iar o mare teapa si anu asta, ca de obicei la toate prognozele pe care a reusit cu brio sa le rateze.
    daca te-ai uita la modul cum a evitat polonia recesiunea ai avea alta parere despre despre cuibul de teoreticieni de la bnr.
    si tu si eu si moise avem credite in valuta si sigur nu ne-ar fi convenit sa platim rate mai mari in euro.insa daca ai pune pe hartie ce ai pierdut la venituri,cu cat ti s-au marit cheltuielile si cat ai fi dat la banca daca se majora euro cu sa zicem 40-45% in 2008-2009,cred ca langa boc l-ai pune urmatorul pe lista pe isarescu..

    Răspunde
     
  • VasileC.
    Februarie 27, 2011 la ora 18:19

    Domnule Guran,am urmarit ofertele bancilor care trimit la Euribor 3M,6M etc.Cum se face ca Euribor 3M nu mai respecta variatia aproximativa a lui 6M de 3 luni incoace?.ESTE FOARTE IMPORTANT SA INTELEGEM.

    Răspunde
     
  • Codru'Penal
    Februarie 27, 2011 la ora 17:09

    Noi la cat suntem de batuti, un curs valutar mare ne lipseste. Si nici atunci producatorul intern nu ar fi satisfacut, pt ca isi ia materia prima pe euro.. Cand vrem sa criticam, criticam. , daca te uiti la evolutia de pana acum, pe termen scurt ar trebui sa se corecteze putin, de asta era zi de cumparare. As intelege critica unora dintre voi in conditiile in care euro ar cadea peste noapte de la 4,3 la 4,1 , insa evolutia stabila si modalitatea in care s-a facut aprecierea leului in 2011 chiar nu sustin genul de atitudiine pe care il aveti.

    Răspunde
     
  • laurentiucat
    Februarie 27, 2011 la ora 13:47

    @mikke..aia-s prosti,noi(vezi bnr) stim mai bine..

    Răspunde
     
  • mikke
    Februarie 27, 2011 la ora 11:49

    nu prea ma pricep la economie insa am vazut china si mai demul polonia isi tin moneda jos pentru a incuraja exporturile noi facem invers.

    Răspunde
     
  • XX
    Februarie 26, 2011 la ora 13:33

    exista cumva si vreun model economic?
    Sa se vada daca euro crestea de la 4.25 , cu 5%, la 4.46? (in decurs de 1an?)
    Sau:
    In 2010 a fost minimul 4,0653 pe 25 martie,
    de ce sa nu fie cursul pe 25 martie 4.37?
    (o crestere de 7,5%)

    Răspunde
     
  • Jocuri
    Februarie 26, 2011 la ora 13:00

    Isarescu este doar un pion al tablei bancare

    Răspunde
     
  • rasputin
    Februarie 26, 2011 la ora 12:29

    Bancile au avut acelasi cel mai bun curs la vanzare euro (la casa de schimb ma refer) si miercuri (joi a crescut cu 0,0050-0,0100), deci de ce ai fi cumparat vineri si nu miercuri (eu am cumparat miercuri :))?

    Oricum politica lui Isarescu mie mi se pare pe langa drum pt ca inflatia oricum o sa ajunga in plopi si anul asta si nu neaparat din cauza alimentelor ci mai ales din cauza pretului la carburant si la gaze (care se reflecta in orice produs de pe piata). Face exact aceeasi greseala ca si anul trecut cand a tinut si cursul artificial si rata de dobanda sus fiind speriat de inflatie ca in final sa fie tot 8% …adica ne-a sufocat pe toti …degeaba. La fel o sa fie si anul asta o sa tina cursul artificial si tot o sa aiba inflatie pe la 6%…ca undeva anul viitor sau (dupa alegeri cel mai probabil) sa scape cursul in sus pe depreciere galopanta pana la un nou nivel de echilibru (dupa modelul 1996, 2000 si 2008). In felul asta o sa avem toti pierderi din curs mult mai mari decat daca l-ar fi lasat sa se deprecieze treptat (si constant) in timp. Poate ca ar trebui schimbat acest guvernator care a pierdut demult contactul cu realitatea si care nu prea stie sa reactioneze rapid (ca alti guvernatori) la schimbari de situatie (decat eventual cand e prea tarziu).

    Răspunde
     
  • AristotelCostel
    Februarie 26, 2011 la ora 11:51

    Mi-a placut sfatul privind cumpararea de euro pentru mai multe… rate. :) Probabil si restantele la credite cresc din acelasi motiv, romanii prefera sa plateasca integral… la sfarsit. :D

    Deficitul de cont curent e normal pana nu mai e, dar asta e o alta poveste care nu merita povestita pana prin… aprilie.

    Răspunde
     
  • aiureaa
    Februarie 25, 2011 la ora 21:54

    “Una peste alta, cursul de schimb va păstra probabil tendinţa de scădere cel puţin până în vară, sau poate chiar şi mai târziu în acest an.”

    Pai atunci de ce ai fi luat azi euro?

    Răspunde
     
  • laurentiucat
    Februarie 25, 2011 la ora 20:54

    bravo isarescu, tu mai lipseai..pune presiune pe ei,nu-i ocoli!
    bancile nu le dau credite,cu subventiile de la guvern.. mai usor si alea cu mare intarziere,concurenta neloiala cat cuprinde din partea produselor care trec prin vami ca rapidu printr-o halta oarecare..produsele din tarile uniunii sunt subventionate in toate modurile posibile..
    niste fericiti producatorii astia..noroc cu isarescu ca are grija sa nu se inmulteasca..mai bine trag obloanele si stim o treaba..
    cel mai bine este ca avem si admiratori fericiti ai lu isarescu…sa ne traiasca!

    Răspunde
     
  • nicu
    Februarie 25, 2011 la ora 20:32

    apropo de “mandria olteneasca” cu referire la capra vecinului.
    am cautat stirea in ziare locale si nu am gasit. chiar eram curios cum e prezentata.
    la cluj e asa :
    http://www.ziuadecj.ro/economic/nordul-ardealului-printre-cele-mai-sarace-regiuni-din-europa-vezi-raportul–61647.html

    daca sunteti careva din zona oltenia si ati vazut stirea in ziar local ar fi intereanta comparatia cred.

    cele bune.

    Răspunde
     
  • Peter
    Februarie 25, 2011 la ora 20:29

    Azi a fost, într-adevăr, zi de cumpărare. Numai că n-am luat euro. Am luat timbre evaluate în euro. Cred că ies mai bine decât cu valuta.

    Răspunde
     
  • Adrian Oprescu
    Februarie 25, 2011 la ora 19:53

    Salut, Moise, cand o sa ne zici in emisiune si ceva de CHF/RON?

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Website
Comentariul*