Egiptul – între democraţie şi stabilitate

de Moise Guran

Occidentalii sunt puşi în faţa unei alegeri pe cât de dificile pe atât de importante în cazul Egiptului – au de ales între democraţie şi stabilitate. Bătrânul dictator Hosni Mubarak este unul dintre cei mai puternici aliaţi ai americanilor în lumea arabă. Revoluţia aflată în plină desfăşurare în Egipt poate aduce la conducerea acestei ţări facţiuni islamiste radicale şi poate transforma o armată aliată de un milion de soldaţi pe care americanii au dotat-o cu avioane F16 şi tancuri Abhrams, într-un duşman mai periculos decât a fost Sadam Hussein. Din păcate americanii au mai trăit asta, căci Iranul acum marele duşman al americanilor din Orientul Mijlociu are în dotare avioane F15 americane dăruite unui alt fost prieten – Şahul Iranului doborât de la putere acum 30 de ani de revoluţia islamică.

Problema americanilor este că ei nu au prieteni ci doar aliaţi de conjunctură, interesaţi de avioanele şi tancurile lor. La fel a primit Ceauşescu sprijinul Americii la sfârştul anilor 60, dar, spre deosebire de Hosni Mubarak, dictatorul român nu a beneficiat decât de bani de la FMI.

În credulitatea lor, americanii vor să schimbe lumea şi folosesc alternativ când puterea bancnotelor verzi, când pe cea a portavioanelor, fără a putea înţelege că o bună parte din populaţia planetei încă trăieşte organizată în societăţi medievale, deseori împovărate de sărăcie sau ameninţate de fanatism religios. Democraţia, valoarea în numele căreia este justificată hegemonia statelor unite apare pe buzele preşedinţilor americani doar în contextul unor revoluţii cum este acum cea din Egipt. Marea problemă a Americii nu este acum nici protejarea aliatului Hosni Mubarak sau nici susţinerea democraţiei în Egipt. Ei nu au mustrări de conştiinţă ci temeri. Îl vor lăsa din braţe pe dictatorul egiptean atunci când vor fi siguri că succesorul său va fi unul de-al lor, indiferent că va fi vorba de un politician democrat sau de un alt dictator.

Intre timp barilul de ţiţei a depăşit 100 de dolari.

stiri verificate
This entry was posted in MOISE. Bookmark the permalink.

Comentarii prin facebook

22 răspunsuri la Egiptul – între democraţie şi stabilitate

  • elia
    Februarie 2, 2011 la ora 16:24

    F-14 Tomcat, nu F-15 Eagle… Doar un detaliu.

    Răspunde
     
  • HOREA
    Februarie 2, 2011 la ora 15:09

    MA INTREB DACA IN ANI 1990 CAND ERAU DEMONSTRATII IMPOTRIVA CELOR DE ATUNCI LA PUTERE SE PUTEA VB DE ACEL SEF DE STAT CU APELATIVUL DICTATORUL. OARE ESTE CORECT. DAR CRED CA ESTE INCEPUTUL UNOR ASTFEL DE MANIFESTATII TOATE DATORATE LACOMIEI CELOR BOGATI PROASTEI GESTIONARI A RESURSELOR DE CATRE CONDUCATORI SAU A LACOMIEI LOR, SI CRED CA VA FII O NOUA VIZIUNE ASUPRA RESURSELOR DIN LUME.
    SI CRED CA VA FI MULT MAI CENTRALIZATA TOATA GESTIONAREA.

    Răspunde
     
  • Trombon.ro
    Februarie 1, 2011 la ora 15:20

    Salut !
    „sau nici susţinerea democraţiei în Egipt” nu e tocmai kuser gramatical. 🙂
    In rest, super bine, bravo, te citim, te apreciem.
    Am dori sa remarcam ca e uluitor cum subit iese la iveala cate un rahat de-asta ascuns bine de americani. Problema din Egipt e uriasa, miza e groaznic de importanta. Gaza, Israel, Sinai, Suez, Sudanurile(mai nou sunt 2… how perfect!), Libia. Egiptul e buricul intregii chestii.
    Sunt atatia care se bucura si atatia care sunt nervosi din cauza aceluiasi lucru-protestele etc- incat vrand-nevrand ti se ridica putin parul de pe ceafa.
    In privinta deznodamantului, stiind ca nu exista inca nicio tara araba democratica, ne asteptam la chestii urate. Anticipam un tip in uniforma, tancuri…

    Răspunde
     
  • cri47
    Februarie 1, 2011 la ora 14:44

    Live din Cairo Al Jazeera TV.

    Răspunde
     
  • Csaba
    Februarie 1, 2011 la ora 14:22

    Este o dezbatere interesanta , despre Egipt . Eu sunt un sustinator al democratiei al libertatii omului . Sper ca revolutiile din Tunisia si din Egip sa aiba rezultat si aceste tati sa devine tari democratice.

    Răspunde
     
  • Alex
    Februarie 1, 2011 la ora 12:39

    Moise, uite un articol interesant pe care l-am gasit:

    http://www.realitatea.net/dictatura-petrolistilor-a-luat-sfarsit-a-fost-inventat-petrolul-artificial_797479.html

    Poate te/va intereseaza.

    Răspunde
     
  • nicu
    Februarie 1, 2011 la ora 12:22

    eu refuz sa cred ca SUA si occidentul in general pot pierde controlul in Egipt. ce zici tu , ca CIA se afla in spate e destul de credibil. sunt guvernari depasite moral in zeci de ani, si era evidenta nevoia de schimbare. ma gandeac ca aveau de castigat cei care produceau schimbarea primii. poate peste 5 ani Fratia Musulmana era mult mai puternica si mai greu de restrictional accesul ei la resurse.
    o enigma pentru mine ramana si asocierea QAtar cu campionatul mondial de fotbal.
    si nu neaparat ca au castigat ei. dar de ce s-au grabit ( E vb de world cup 2022 ). eu l-am interpretat ca un semnal al influentei occidentului in zona.

    Răspunde
     
  • cri47
    Februarie 1, 2011 la ora 12:00

    Startul revolutiilor se da de alcineva in tarile in care clasa sociala este prea slaba ca sa ridice un steag.

    Răspunde
     
  • Moise
    Februarie 1, 2011 la ora 11:45

    Nicu> e clar de acum ca e ceva in neregula cu contagiunea asta. toata lumea zice ca nu poate fi alqaida & co in spatele acestor revolutii, dar asta pentru ca nimeni nu recunoaste in ele stilul alqaida. aia pun bombe si socheaza in numele lui allah nu cer libertate si democratie ci din contra.
    de acord pana aici.
    totusi, sa nu uitam, singurul element comun pana acum al acestor tari este alianta cu americanii si nu, nu ma refer la tunisia cat la yemen, egipt si iordania. cand o incepe si in siria o sa cred si eu ca mai degraba cia are de a face cu aceasta contagiune decat ailaltii.

    Răspunde
     
  • cri47
    Februarie 1, 2011 la ora 10:39

    Nu i poti lega la ochi, avand si internet, turisti care sparg o gramada de bani, si ei tot saraci sunt.
    Un dictator prost care nu stie sa mai dea si cetateanului amarat un nivel de trai decent, nu rezista mult, si atunci e normal sa ceara democratie.
    Si criza economica isi spune cuvantul si mai limpezeste mintile oamenilor

    Răspunde
     
  • Daniel
    Februarie 1, 2011 la ora 10:18

    Oricum ar fi ceva trebuie facut pentru a inbunatatii viata si nivelul de trai in tarile din Africa si din orient.Globalizarea si comunicarea cu restul lumii vine si in aceste zone,iar oamenii realizeaza conditile in care traiesc.
    Nici eu nu cred ca in Tunisia sau in Egipt se va instala o democratie cum este cea din Franta de exemplu.Impartasesc punctul de vedere cum ca aceste popoare au nevoie de etape de evolutie in constinta publica si in cultura politica.Ma uit la Romania si imi dau seama cat este de greu si de complex acest proces.Insa chiar si asa,aceste tari au nevoie de o inbunatatire a nivelului de trai,de o prosperitate economica.Ca asta vine cu un dictator la putere sau cu un regim democratic e mai putin important.Important e sa vina.
    In ce priveste preluarea Egiptului de catre o factiune islamista nu cred ca este posibil.Nu cred ca armata Egiptului,Israelul,SUA,UE,Rusia ar permite asa ceva.

    Răspunde
     
  • cri47
    Februarie 1, 2011 la ora 10:14

    Pancarda aia cu „Game Over” e pentru cei care cred ca Egiptul si poate statele care urmeaza a fi democratice din nordul Africi mai accepta sa fie fermate.

    Răspunde
     
  • nicu
    Februarie 1, 2011 la ora 09:55

    ‘neata,

    nu ma asteptam sa mai „sara ” si altii luandu-se dupa mine, sa si ajunga sa te compare cu respectiva doamna.

    am urmarit si eu acum reluarea. intradevar nu ai exagerat in acest interviu. oricum faptul ca provoci invitatul e indicat. pana la urma asa scoti ceva de la el.
    eu m-am luat mai mult de acel „bine” din final care, dupa cum am spus mi-a amintit de alta emisiune cu domnu Vasilescu, nu neaparat de cea de ieri in care fiecare isi tinea partea intr-un suvbiect legat de costuil creditarii.
    hai ca ma lungesc prea mult.
    Bafta azi!
    PS de ce crezi ca apar sondaje in zoare serioase de genu ” Cine urmează după Tunisia şi Egipt? ” cu nominalizari clare.
    se teme lumea de revolutii islamice?

    Răspunde
     
  • vlad
    Februarie 1, 2011 la ora 02:31

    http://alehandro2010.wordpress.com/2011/02/01/youtube-a-creat-un-canal-pentru-egipt/

    Sa sperma ca nu castiga iarasi Musulmanii radicali cum au facut in 1979 in IRAN!

    Răspunde
     
  • Moise
    Februarie 1, 2011 la ora 00:19

    Nicu> am revazut inregistrarea ca prea m-ati vazut toti Dana Grecu. exagerati totusi putin. fie doar si pentru faptul ca nu l-am intrerupt pe Chifu. nu inteleg de ce mi-as dori un interlocutor care sa-mi confirme ideile. interviurile noastre sunt insa intotdeauna structurate ca dezbatere civilizata in contradictoriu. deseori fac pe avocatul diavolului iar aducand argumente impotriva a ceea ce eu cred. in seara asta am si precizat faptul ca am spus cateva lucruri special ca sa il provoc pe Chifu. Pe care il respect.

    Răspunde
     
  • Cristina
    Ianuarie 31, 2011 la ora 22:33

    … e ciudat cum Cairo si acum si inainte de aceste conflicte iti dadea sentimentul ca e locul unde ai posibilitatea de a calatori in trecut…..

    Răspunde
     
  • cafeacutaifas
    Ianuarie 31, 2011 la ora 22:21

    Poate e pusa problema putin in extrem. Nu stiu daca in cazul Egiptului alternativa e data de fractiunile fundamentaliste.

    Răspunde
     
  • Dan
    Ianuarie 31, 2011 la ora 22:21

    @nicu
    daca nu mai TII minte gramatica, nu mai scrie… „ma bucur ca vi cu noutati”.

    Răspunde
     
  • nicolae
    Ianuarie 31, 2011 la ora 22:05

    @ovidiu are mare dreptate. Fii asa cum erai de obicei, ascultare activa, interactivitate. Nu incerca sa gresestii findca vei ajunge ca Dana Grecu

    Răspunde
     
  • Lucian
    Ianuarie 31, 2011 la ora 21:13

    Foarte buna observatia lui Nicu. Toata stima pentru Moise Guran, insa de cate ori are un invitat, si-ar dori ca acesta sa confirme cele spuse de el, sa fie de acord cu ideile lui. Dl. Moise Guran nu are rabdare sa asculte si nu tine cont de faptul ca fiecare persoana gandeste diferit si are opinii diferite. Mai multa rabdare cu invitatii si in rest, cea mai buna emisiune TV, la cea mai buna televiziune a momentului.

    Răspunde
     
  • ovidiu
    Ianuarie 31, 2011 la ora 20:48

    De acord aici cu @nicu. Nu te transforma in Dana Grecu.

    Răspunde
     
  • nicu
    Ianuarie 31, 2011 la ora 20:12

    Moise, un SFAT

    cand ai un invitat pregatit in emisiune ai tentatia sa ii impui punctul tau de vedere si il intrerupi cand vb.
    am sesizat asta cu dnul Chifu azi, si mai demult cu domnul Vasilescu de la BNR.
    acel “bine” flegmatic din finalul discutiei cu dnul Chifu, m-a determinat sa imi exprim critica aici.

    in rest cele bune, la cat mai multe emisiuni.
    imi plac prezentarile recente depozite/credite/ carduri.
    ma bucur ca vi cu noutati.

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase