Știri verificate
Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak ia în considerare interzicerea treptată a fumatului, pentru cei născuţi după 2008, prin creşterea graduală a vârstei legale de la care pot fi cumpărate țigări.
Australia. Pompierii avertizează populația să se pregătească pentru cele mai severe incendii de vegetație din ultimii trei ani. Nivelul precipitațiilor va scădea în următoarele luni, iar temperaturile vor crește.
-
Noua Zeelandă. Ciocniri între forțele de ordine și manifestanți anti-vaccin în fața clădirii Parlamentului din Wellington. Polițiștii au arestat peste 120 de persoane.
Noua Zeelandă va interzice fumatul pentru generațiile viitoare, începând de anul viitor. Persoanele născute după 2008 nu vor putea cumpăra niciodată produse din tutun.
Pandemia a schimbat semnificativ topul anual al orașelor din lume în care se trăiește cel mai bine. Opt orașe din regiunea Asia-Pacific au ajuns în top zece, datorită răspunsului eficient la pandemie, în timp ce orașele europene au scăzut în clasament.
Noua Zeelandă. Guvernul implementează un proiect de protejare a delfinilor Maui pe cale de dispariție, folosind tehnologia dronelor. Aparatele zboară la peste 120 de metri altitudine și strâng date despre animale, habitatul lor, dar și despre braconieri.
-
Noua Zeelandă. Un lider Maori (populație indigenă) a fost dat afară din parlament pentru că a refuzat să poarte cravată. Spune că obligația de a avea haine occidentale “este o încercare de suprimare a culturii indigene”.
Australia a raportat a patra zi la rând fără niciun caz de coronavirus. Autoritățile vor să fie reluate călătoriile spre Noua Zeelandă și spre anumite insule din Pacific.
Noua Zeelandă. Unilever a început să testeze săptămâna de lucru de patru zile. Efectele asupra angajaților sunt studiate de Universitatea de Tehnologie din Sydney.
Noua Zeelandă. Premierul a anunțat ridicarea tuturor restricțiilor impuse în contextul pandemiei, dar nu și în Auckland, unde există transmitere comunitară.
