Știri verificate
Slatina. Incendiu la o topitorie, unde au ars două tone de combustibil. UPDATE: Focul a fost stins.
DSU avertizează asupra știrii false transmise de site-ul România TV referitoare la o viitoare pană de curent simulată în toată țara. Autoritățile fac apel la populație să se informeze doar din surse oficiale.
-
CNSU propune ca purtarea măștilor medicale sau FFP2 să fie obligatorie în toate spațiile publice, inclusiv în aer liber. Măsura va intra în vigoare de sâmbătă.
Ministerul de Interne achiziționează două avioane noi pentru transportul pacienților aflați în stare gravă. Aeronavele costă 25 de milioane de euro (bani din fonduri europene) și vor intra în dotarea SMURD.
INSP a propus ca toate persoanele care intră în țară să aibă un test PCR negativ, indiferent dacă sunt sau nu vaccinate sau de zona din care sosesc, în contextul răspândirii Omicron. DSU precizează că guvernul NU a luat o decizie în acest sens, ci “s-a stabilit reanalizarea acestui aspect”.
DSU transmite că nu este abilitat să avizeze sau nu reuniuni de partid, ci doar să ofere puncte de vedere despre măsurile de siguranță în contextul Covid. Răspunde astfel acuzației PSD, care a reclamat că nu a putut organiza o reuniune de partid fără un aviz DSU.
-
Alexandru Rafila, ministrul propus pentru Sănătate, declară că vrea să ia din atribuțiile DSU: “Raed Arafat este un profesionist, dar politica de sănătate publică trebuie să o facă Ministerul Sănătății”.
România a transferat astăzi patru pacienți Covid în spitale din Danemarca și Cehia. În prezent, 38 de pacienți români sunt internați în străinătate, cei mai mulți în Germania și Ungaria.
România trimite ajutoare în Tunisia, în contextul înmulțirii cazurilor Covid. Vor fi donate peste 200 de mii de măști, 50 de mii de teste rapide și 188 de mii de doze de vaccin AstraZeneca. O echipă medicală românească va lucra trei săptămâni într-un spital tunisian.
DSU declanșează o anchetă internă la Dispeceratul de Urgență Galați, în urma cazului în care o operatoare a declarat, în timpul unui apel de urgență, că ”nimeni nu vine să caute în tot orașul o fată dispărută, pe care n-a văzut-o nimeni”.
Raed Arafat a precizat că în etapa a doua a campaniei de vaccinare (demarată azi) se pot imuniza inclusiv persoanele care nu sunt incluse în această etapă, dacă rămân doze de vaccin nefolosite. Totuși, autoritățile nu au prevăzut o procedură de înscriere pentru doritori.
Autoritățile anunță că angajează fără concurs 200 de medici rezidenți (care au examen de specialitate, dar și din anul IV și V), precum și specialiști fără post, în cadrul Ministerului de Interne. Urmează a fi detașați la unitățile Covid din țară.
