În replica dată Partidului Social Democrat, Departamentul pentru Situații de Urgență precizează că poate doar să răspundă unor solicitări punctuale legate de respectarea măsurilor pentru limitarea răspândirii coronavirusului. Departamentul face trimitere la postarea PSD de pe Facebook, în care formațiunea denunță că nu i-a fost avizată o reuniune cu 20 de persoane.

Replica transmisă de Departamentul pentru Situații de Urgență:

”Având în vedere multiplele întrebări venite din partea presei legate de faptul că “DSU nu a dat avizul” realizării unei ședințe privind prezentarea programului de guvernare al unui partid politic, în primul rând dorim să specificăm ca Departamentul pentru Situații de Urgență nu este mandatat în a da avize privind realizarea sau nu a unor reuniuni/întâlniri/evenimente, ci doar poate răspunde punctual la solicitări primite din partea petenților prin care explică măsurile prevăzute în legislația aflată în vigoare, de limitare a răspândirii Coronavirusului printre comunități.

Petentul a fost informat de faptul că la acest moment CNSU a propus o serie de modificări care ar fi permis organizarea unui astfel de eveniment, dar aceste propuneri de modificări nu intră in vigoare până la adoptarea lor printr-o Hotărâre de Guvern”.

Informația lansată de PSD, preluată ulterior de mass-media:

”Congres cu 5.000 de persoane s-a putut, prezentarea programului de guvernare al PSD, cu 20 de oameni în sală, nu a primit avizul DSU! PSD respectă legea și renunță să facă acest eveniment. Românii vor afla de la fiecare ministru PSD care sunt prioritățile noastre la guvernare!”

Schimbul de replici dintre  cele două părți a avut loc în aceeași zi în care propunerea PSD pentru Ministerul Sănătății, Alexandru Rafila, a afirmat că vrea să ia din atribuțiile DSU: “Raed Arafat este un profesionist, dar politica de sănătate publică trebuie să o facă Ministerul Sănătății”.

Sursa foto: Facebook PSD.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday