În data de 2 decembrie 2021, având in vedere incertitudinile privind gradul de răspândire a noii variate Omicron la nivel mondial, precum și posibilitatea de infectare a persoanelor trecute prin boală sau vaccinate cu schemă completă, Institutul Național de Sănătate Publică a trimis către Departamentul pentru Situații de Urgență și către Ministerul Sănătății o adresă prin care propune ca <<intrarea pe teritoriul național să se facã doar prin prezentarea unui rezultat negativ la un test efectuat cu maxim 48 de ore înainte, indiferent de zona de risc epidemiologic din care sosesc călătorii>>“, a transmis Departamentul pentru Situații de Urgență.

Pe aceeași temă, ministrul Sănătății Alexandru Rafila, citat de G4Media, a declarat: ”Poziția mea este să găsim o soluție care să fie aplicabilă. Avem discuții tehnice cu INSP ca să venim cu o variantă care să protejeze cât mai mult sănătatea publică, dar care să poată fi aplicabilă. Săptămâna viitoare vom avea un set de măsuri care să fie adaptate situației epidemiologice”.

Comunicatul DSU:

Ca urmare a informațiilor apărute referitor la prezentarea unui test negativ RT-PCR pentru toate persoanele care sosesc în țară, începând cu data de 5 decembrie 2021, pentru corecta informare a opiniei publice, facem următoarele precizări:

În data de 2 decembrie 2021, având in vedere incertitudinile privind gradul de răspândire a noii variate Omicron la nivel mondial, precum și posibilitatea de infectare a persoanelor trecute prin boală sau vaccinate cu schemă completă, Institutul Național de Sănătate Publică a trimis către Departamentul pentru Situații de Urgență și către Ministerul Sănătății o adresă prin care propune ca “intrarea pe teritoriul național sa se facã doar prin prezentarea unui rezultat negativ la un test efectuat cu maxim 48 de ore înainte, indiferent de zona de risc epidemiologic din care sosesc călătorii”.

Dată fiind această propunere venită din partea INSP, Departamentul pentru Situații de Urgență a urmărit de o manieră prioritară ca acest aspect să fie discutat în cadrul ședinței CNSU de astăzi, venind de asemenea cu un proiect de hotărâre, elaborat în baza propunerilor agreate atât de către Ministerul Sănătății, cât și de către specialiștii din cadrul INSP.

Pentru corecta informare a opiniei publice, suntem nevoiți să reiterăm încă o dată faptul că Departamentul pentru Situații de Urgență, conform competențelor instituționale, încă de la debutul pandemiei de COVID-19 a elaborat direcții de acțiune, în baza propunerilor venite din partea specialiștilor de sănătate publică, care mai apoi au fost discutate și implementate sau nu, în cadrul forului superior, respectiv, Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

Referitor la informațiile venite “pe surse” privind “disensiunile” care ar fi avut loc în cadrul ședinței de guvern de astăzi, precizăm că ele sunt departe de a fi adevărate iar în urma prezentării propunerii inițiale avizate de către specialiști, detaliată anterior, la nivelul Guvernului, în urma discuțiilor care au avut loc, s-a stabilit reanalizarea acestui aspect de către Ministerul Sănătății și Institutul Național de Sănătate Publică.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday