Știri verificate
Bruxelles. Poliția a dejucat un atac terorist ce urma să fie executat în următoarele săptămâni, de trei minori și un tânăr de 18 ani cu “antecedente jihadiste”, la o sală de concerte.

Investigație BBC. Zeci de fotografii generate de AI, care îl înfățișează pe Donald Trump alături de persoane de culoare, circulă în mediul online, fiind răspândite de susținătorii acestuia în speranța de a atrage mai mulți alegători.

-
Franța devine prima țară din lume care introduce dreptul la avort în constituție. Inițiativa președintelui Macron în acest sens, menită să stăvilească “influența conservatoare din SUA”, a fost votată luni cu majoritate covârșitoare (aproximativ 90%) de camerele reunite ale parlamentului francez și devine parte a legii fundamentale.

Franța. Poliția testează șase camere de supraveghere cu AI la concertele Depeche Mode, pentru a depista diferite probleme. Autoritățile vor să le folosească pe timpul Jocurilor Olimpice.

Curtea Supremă a SUA a decis, cu unanimitate de voturi, că Donald Trump nu poate fi exclus de pe buletinele de vot ale unor state. Hotărârea, după ce Curtea Supremă din Colorado a arătat că fostul președinte nu mai poate ocupa o funcție publică, din cauza instigării la insurecție, pe 6 ianuarie 2021.
Uniunea Europeană va cere producătorilor de petrol și gaze să despăgubească țările afectate de încălzirea globală, potrivit Reuters. O declarație comună a țărilor europene ar urma să fie lansată la finalul acestei luni.

-
Apple a prezentat noile MacBook Air, echipate cu procesorul M3, despre care susține că sunt cu până la 60% mai rapide decât modelul anterior M1. Prețul de pornire este de 1.100 de dolari.

SUA și Coreea de Sud au început exercițiile militare anuale “Freedom Shield”, ce au rolul de a descuraja amenințările Coreei de Nord și a spori gradul de pregătire în fața acestora. Față de 2023, participă de două ori mai multe trupe.

Comisia Europeană a amendat Apple cu 1,8 miliarde de euro, deoarece, timp de zece ani, a blocat Spotify și alte aplicații de streaming muzical să-și informeze clienții despre alternative mai ieftine de abonare, în afara App Store.

Exercițiu de amploare al NATO în nordul Europei, la care participă 20 de mii de militari din 13 țări. Este pentru prima dată când Finlanda participă în calitate de membru la un exercițiu de apărare colectivă al Alianței.

Directorul executiv al Nvidia consideră că sistemele AI vor putea rezolva exerciții complexe, care necesită cunoștințe din mai multe domenii, la fel de bine ca oamenii, în următorii cinci ani.

Război în Ucraina. Serviciul de informații militar ucrainean (GUR) revendică un atac cibernetic asupra ministerului rus al Apărării, în urma căruia susține că a obținut acces la documente clasificate.

Israel cere participantului său la Eurovision să modifice versuri ale melodiei “October Rain”. Cântecul conține aluzii la atacurile Hamas din 7 octombrie și încalcă regulile privind neutralitatea politică.

Rusia. Un pod de pe o linie de cale ferată a fost aruncat în aer, în regiunea Samara. Serviciul militar de informații al Ucrainei nu revendică acțiunea, dar spune că linia era folosită pentru transportarea de muniții și că a fost scoasă din uz “câteva săptămâni”.

Elveția. Poliția din Zurich sporește măsurile de securitate, după ce un israelian de 50 de ani a fost înjunghiat de un adolescent de 15 ani, în ceea ce pare a fi fost “un posibil atac antisemit”. Un incident similar a avut loc vineri seara, la Paris.

O rachetă SpaceX a decolat din Florida, cu trei astronauți americani și un cosmonaut rus, către Stația Spațială Internațională. Aceștia vor rămâne șase luni pe orbita Pământului.

Rusia și OPEC au decis limitarea producției de țiței până în iulie, pentru a împiedica ieftinirea acestuia. Din noiembrie, când s-a luat prima hotărâre de acest fel, țițeiul european s-a scumpit cu 6%, de la aproape 70 de dolari pe baril, la peste 83 de dolari, acum.

SUA. Nikki Haley a câștigat alegerile primare republicane din Washington DC, prima victorie împotriva lui Trump în cursa pentru nominalizarea la alegerile prezidențiale. Aceasta ar putea fi însă definitiv tranșată marți, când republicanii din 16 state își votează candidatul.
Război în Ucraina. Serviciile de informații britanice susțin că rușii au pierdut zilnic, în februarie, cel mai mare număr de soldați (uciși sau răniți) de la începutul ofensivei.

UE ar putea desemna rețeaua socială X, Bytedance și platforma Booking drept “gardieni ai internetului”, în baza unui pachet legislativ care i-ar permite să le reglementeze mai mult activitatea.

