Știri verificate
Kremlinul neagă că Donald Trump a discutat telefonic cu Vladimir Putin și că l-a avertizat pe președintele rus “să nu escaladeze războiul din Ucraina”, având în vedere “prezența ridicată a trupelor americane din Europa”.

Război în Ucraina. UPDATE. Cel puțin cinci morți și 20 de răniți, între care și copii, în urma unui atac masiv cu rachete asupra regiunilor din sudul Ucrainei, luni dimineață. Informații privind iminența unei ofesinve ruso-coreene în Kursk.

-
Analiză FT. Chiar dacă inflația a scăzut, ea încă destabilizează sisteme politice din toată lumea și influențează rezultatul alegerilor, așa cum s-a întâmplat deja în SUA. În Europa, extremiștii vor încerca să profite de nemulțumirea populației față de costul ridicat al vieții.

Analiză. A doua retragere a SUA din Acordul de la Paris va avea efecte mult mai grave. Obiectivele legate de limitarea poluării la nivel mondial vor fi încetinite, iar China poate deveni cel mai important furnizor de “tehnologii verzi”.

Germania. Cancelarul Olaf Scholz este de acord să solicite, înainte de finalul anului, un vot de încredere în parlament, care ar deschide calea pentru alegeri anticipate. Scholz respinge acuzațiile că ar fi provocat cu intenție colapsul coaliției de guvernare.

Republica Moldova. Guvernul anunță că cele două drone militare detectate în raioanele Căușeni și Rîșcani aparțin Armatei Ruse. Cere Moscovei să respecte neutralitatea și integritatea teritorială a țării.

-
Orientul Mijlociu. SUA și UK au bombardat depozite de arme ale rebelilor houthi, în capitala Yemenului. În Fâșia Gaza, medicii susțin că zeci de palestinieni au murit, într-un atac israelian asupra orașului Jabalia.

Israel recunoaște deschis, după două luni, că a fost în spatele exploziei pagerelor folosite de militanții Hezbollah pentru a comunica. Prim-ministrul Netanyahu a confirmat, într-o ședință cu miniștrii, că a autorizat operațiunea.

Amsterdam. Peste o sută de participanți la un miting pro-Palestina au fost reținuți. Autoritățile locale au interzis protestele, după ce un grup de suporteri israelieni au fost bătuți, joi, după meciul dintre Ajax și Maccabi Tel Aviv.

Bitcoin s-a tranzacționat duminică la o valoare record de 80 de mii de dolari, stimulat de câștigarea alegerilor prezidențiale americane de Donald Trump, un militant al activelor digitale, și de perspectiva unui Congres dominat de parlamentari pro-cripto.

Polițiștii au reținut în ultimele 24 de ore aproape 700 de permise de conducere, dintre care 58 pentru consum de alcool și 13 pentru droguri. Au fost aplicate nouă mii de amenzi, în valoare de 3,7 milioane de lei.

Război Rusia – Ucraina. UPDATE: Armata Rusă a lansat, noaptea trecută, cel mai amplu atac aerian cu drone asupra Ucrainei, de la începutul războiului. La rândul său, ucrainenii au trimis un număr record de drone asupra Moscovei.

Meteorologii au prelungit până mâine la ora zece Codul Galben de vânt și ploi însemnate cantitativ, valabil pentru sud-estul țării. În Carpații Meridionali, sunt anunțate ninsori însemnate cantitativ și viscolite.

Reuters. SUA au cerut TSMC (Taiwan), cel mai mare producător de semiconductori din lume, să oprească livrările de cipuri avansate (folosite în dezvoltarea sistemelor de inteligență artificială) către China, după ce un produs al companiei a fost descoperit într-un procesor Huawei.

Echipa lui Donald Trump se distanțează de declarația unui consilier al acestuia, care a spus că obținerea păcii în Ucraina este mai importantă decât recâștigarea teritoriului ocupat de Rusia, iar “Crimeea s-a dus.”

Spania. Aproximativ 130 de mii de persoane au protestat sâmbătă seara la Valencia, cerând demisia autorităților regionale, în urma inundațiilor devastatoare. Manifestanții s-au ciocnit cu poliția și au vandalizat mai multe clădiri. Nu au fost înregistrate persoane rănite.

California. Consiliul de mediu a votat înăsprirea reglementărilor privind producția de combustibili. Statul încearcă să-și păstreze poziția de lider în domeniul protejării mediului, în contextul revenirii lui Trump la Casa Albă.

Accident grav între Suceava și Siret (DN2). Cinci persoane au murit și alte două, minore, au fost rănite, în urma coliziunii dintre două aututorisme.
Război Rusia – Ucraina. Serviciile ucrainene au atacat cu drone o fabrică de muniții, la sud de Moscova, dar nu au dat informații despre pagube. La Kiev, șeful diplomației europene a reafirmat sprijinul pentru Ucraina, pe fondul realegerii lui Trump ca președinte al SUA.

CNN. Oficialii Pentagonului discută informal despre modul în care Departamentul Apărării va răspunde dacă Donald Trump emite ordine “controversate”, precum desfășurarea armatei pentru deportările în masă promise în campanie sau concedierea personalului “corupt” din companiile din apărare.

