UPDATE, ora 14:35. Ministrul chinez al Finanțelor a anunțat că, începând de joi (10 aprilie), guvernul va majora semnificativ tarifele pentru mărfuri americane, de la 34% la 84%. Măsura face parte din strategia de răspuns după ce, în urmă cu o zi, Donald Trump a anunțat că va impune tarife de 104%  pentru toate importurile din China. Această din urmă măsură se aplică de astăzi. 

În același timp, Ministerul chinez al Comerțului a transmis că țara a adăugat 12 companii americane pe lista sa de control al exporturilor și a etichetat alte șase ca fiind “nesigure”. 

În urma anunțului, indicele bursier FTSE 100 scade cu 3,4%, indicele paneuropean STOXX 600 cu 4,2%, iar bursa de la Frankfurt și cea de la Paris înregistrează ambele scăderi cu câte 3,4%, arată The Guardian.

UPDATE, ora 13:20. Bursele europene, inclusiv cea românească, au deschis ședința de tranzacționare în scădere, în condițiile în care tarifele aplicate de administrația americană pentru cele mai multe dintre bunurile importate provoacă îngrijorări cu privire la evoluția economiei, scrie Reuters.

Indicele paneuropean STOXX 600 a deschis în scădere cu -2,4%, în timp ce indicele bursier german a scăzut cu 1,7%, iar cel al bursei londoneze cu aproape 2%. Până acum, STOXX a pierdut 15% față de valoarea maximă atinsă și se apropie de bear market. 

La această oră, Bursa de la București înregistrează o scădere cu puțin peste 2%, toate acțiunile cuprinse în indicele principal BET fiind pe pierdere.

Știrea în formă inițială. Prețul țițeiului european a scăzut la sub 60 de dolari, pentru prima dată în ultimii patru ani. Dolarul pierde cel mai mult față de euro (implicit și față de leu), iar bursele și-au reluat căderea, după ce Donald Trump a decis să pună Chinei taxe și mai mari pe importuri, escaladând războiul său comercial.

Toate piețele (financiare, monetare, de mărfuri) înregistrează un al doilea recul după ce, marți seara, președintele american a anunțat că va duce până la cel puțin 104% taxele pe importuri din China, ca răspuns la decizia Chinei de a aplica SUA taxe egale (de 34%) cu cele anunțate de Trump săptămâna trecută. Noile tarife ale SUA au și intrat în vigoare, miercuri dimineață.

După o ușoară revenire, ieri, piețele financiare și-au reluat căderea, prima afectată fiind chiar cea americană, deschisă aseară atunci când Casa Albă a anunțat noile tarife. Miercuri dimineață, Bursa de la Tokyo pierde -4%, practic tot câștigul de ieri, iar cea de la Shanghai -2%.

În același timp, temerile privind o recesiune globală, care devin tot mai mult o certitudine, au dus prețul petrolului european (Brent) la sub 60 de dolari pe baril, pentru prima dată din februarie 2021.

Dolarul pierde masiv teren în fața celorlalte valute, dar mai a celei europene. Implicit, leul românesc, stabil față de euro (datorită intervențiilor permanente ale BNR, probabil) înregistrează o apreciere semnificativă față de moneda americană, un dolar fiind cotat acum la 4,51 de lei (-10% față de noiembrie anul trecut).

Țările UE se întâlnesc, astăzi, pentru a lua decizia finală asupra primului set de tarife aplicate SUA, în răspuns la cele aplicate deja de Trump.

Surse: Reuters, TradingEconomics

Foto: Engdao Wichitpunya | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday