UPDATE: Cotațiile petrolului au crescut cu peste 4%, după anunțul lui Donald Trump. Contractele futures pentru petrolul Brent au închis în creştere cu 2,66 dolari(4,23%), la 65,48 dolari pe baril. Contractele West Texas Intermediate (WTI) au urcat cu 2,77 dolari, sau cu 4,65%, până la 62,35 dolari pe baril.
Bursele americane au închis ziua în creștere puternică. Indicele S&P 500 a crescut cu aproape 9,5%, DOW Jones cu aproape 8%, în timp ce Nasdaq s-a apreciat cu peste 12%.
Știrea inițială:
Președintele american Donald Trump a făcut anunțul printr-o postare pe platforma sa de socializare, Truth Social: “Am autorizat o PAUZĂ de 90 de zile și un tarif reciproc redus substanțial în această perioadă, de 10%, de asemenea, care va intra în vigoare imediat”. Trump a mai spus că va crește taxele vamale pentru China la 125%, tot cu efect imediat, invocând “lipsa de respect pe care China a arătat-o piețelor mondiale”. În aceeași postare, Trump a criticat în termeni duri practicile comerciale ale Chinei, afirmând că “zilele în care SUA și alte țări erau exploatate nu mai sunt acceptabile”.
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe a precizat că în această perioadă de 90 de zile se va aplica un tarif universal de 10% în relația cu toate țările, cu excepția Chinei.
Decizia lui Trump vine, potrivit acestuia, ca răspuns la apelurile a peste 75 de țări, care au solicitat negocieri cu autoritățile americane în legătură cu barierele comerciale, manipularea valutară și alte probleme economice globale. “La sugestia mea fermă, aceste țări nu au răspuns cu măsuri de retorsiune, iar în consecință am autorizat această pauză și reducere temporară a tarifului”, a mai menționat Trump în postare.
După anunț, bursele americane au crescut puternic. Indicele S&P 500 a crescut cu aproape 8%, DOW cu peste 6%, în timp ce Nasdaq s-a apreciat cu peste 8%.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.