Știri verificate
STS respinge ferm toate acuzațiile referitoare la posibile nereguli ale sistemelor informatice utilizate la alegeri. Precizează că este imposibil ca un CNP să fie folosit pentru mai mult de un vot, deoarece sistemul transmite automat notificare de fraudă, la fel și introducerea unor CNP-uri fictive sau a unor date invalide.

Război Rusia – Ucraina. Un atac rusesc cu rachete a lovit un poligon de tragere din regiunea Sumî. Șase soldați ucraineni au fost uciși și peste zece răniți. Ucrainenii au atacat cu drone regiuni rusești, avariind o fabrică care produce, pentru Armata rusă, componente ale sistemelor de comunicații.

-
Donald Trump îl numește ambasador la București pe Darryl Nirenberg, un expert pe politici externe al Senatului SUA. În context, președintele american menționează pentru prima dată interesul său pentru “consolidarea legăturilor cu România și sprijinirea parteneriatului nostru militar”, un semnal puternic după încheierea alegerilor prezidențiale.

Prețurile petrolului au crescut miercuri cu peste +1%, după ce CNN a avertizat că Israelul ar putea ataca instalațiile nucleare ale Iranului. Țițeiul european a trecut de 66 de dolari, iar cel american se apropie de 63 de dolari.

Studiu. O limitare a creșterii temperaturii medii globale (cu doar 1,5 grade Celsius) nu este suficientă pentru a încetini topirea calotei glaciare, care va provoca ridicarea nivelului mării. Cercetătorii cer eforturi pentru o limită de cel mult un grad.

SUA demarează programul de apărare antirachetă Golden Dome, care ar trebui să fie capabil să intercepteze orice fel de amenințare, inclusiv pe cele lansate din spațiu. În valoare de 175 de miliarde de dolari, proiectul ar trebui să fie operațional în trei ani.

-
Analiză CNN. Pacea în Ucraina pare tot mai îndepărtată, după convorbirea lui Trump cu Putin. Apelul de luni provoacă mai mult incertitudine cu privire la implicarea președintelui american și adâncește diviziunea transatlantică.

Reuters. Beyond Imagination, start-up-ul de robotică al lui Ray Kurzweil (care a prezis avansul rapid al inteligenței artificiale), se pregătește să revoluționeze industria prelucrătoare din SUA, prin implementarea roboților umanoizi și a modelelor AI aferente în medii industriale.

Analiză Reuters. Lanțurile comerciale globale iau în calcul scumpiri în UE pentru produse care nu au legătură cu SUA, doar pentru a putea să majoreze în SUA prețurile cu mai puțin decât ar impune tarifele vamale ale lui Trump. Președintele american pare a-și folosi poziția pentru a încerca să le impună comercianților să mențină prețurile pentru americani.

Studiu. Jumătate dintre tinerii britanici sunt în favoarea unei “interdicții digitale” prin limitarea numărului de ore pe care îl pot petrece pe rețelele de socializare. Aproape 70% spun că platformele online au efecte negative asupra sănătății lor mintale.

George Simion anunță că va contesta la Curtea Constituțională rezultatul alegerilor prezidențiale, deși duminică seara și-a recunoscut înfrângerea și l-a felicitat pe Nicușor Dan. Acum susține că Republica Moldova și Franța ar fi intervenit pentru “a cumpăra voturi, iar persoane decedate au votat la scrutinul din 18 mai”. Simion a pierdut la o diferență de 829 de mii de voturi.

Român arestat la Londra, în atacul asupra proprietăților premierului Keir Starmer. UPDATE. În fața instanței, acesta a susținut că nu s-ar fi aflat la locul niciunuia dintre incendii. Este vorba de un tânăr de 26 de ani, născut în Ucraina, care locuiește de nouă ani la Londra, unde a făcut o școală, iar acum lucrează în construcții.

Sorin Grindeanu, noul președinte (interimar) al PSD: “Opinia majoritară în interiorul partidului este de a intra în opoziție, dar o opoziție constructivă. Urmează o perioadă de decizii care trebuie să fie susținute în parlament. Am primit un mandat deschis pentru negocierile cu președintele și cu alte partide politice. Suntem deschiși la orice soluție”.

Ambasada SUA la București transmite că “așteaptă cu interes să colaboreze cu Nicușor Dan, în calitate de președinte al României”, la două zile după alegeri, dar fără a-l felicita.

Consiliul Concurenței investighează șase importatori auto, care acoperă 70% din parcul auto național. Suspectează că au introdus clauze abuzive privind garanția, pentru a determina clienții să efectueze revizii și reparații doar în rețeaua autorizată.

Germania. Numărul cazurilor de infracțiuni motivate politic a crescut puternic anul trecut, comparativ cu 2023. Jumătate dintre infracțiuni au avut legătură cu extrema dreaptă.

BNR a majorat la 4,6% prognoza de inflație la final de an, de la 3,8%, în raportul anterior. Guvernatorul băncii a declarat și că, în ultimele săptămâni, “a fost imposibil de apărat” un curs de schimb de sub 5 lei pentru un euro.

Analiză FT. Alegerile din weekend din România, Polonia și Portugalia evidențiază ascensiunea populiștilor. Deși candidații de acest fel nu au câștigat, au demonstrat că asocierea cu Trump și MAGA aduce mari beneficii.

Uniunea Europeană face pași tot mai mari către scoaterea copiilor de pe rețelele sociale. Verificarea vârstei ar urma să fie făcută implicit, la utilizarea oricărui telefon sau tabletă. La începutul lunii iunie, mai multe țări demarează o reglementare pan-europeană prin care niciun copil sub 15 ani să nu mai poată intra pe nicio platformă de social media.

Liderii europeni vor să pună presiune pe Putin, după convorbirea acestuia cu Donald Trump. Volodimir Zelenski anunță că se discută despre o întâlnire cu Rusia, SUA, Ucraina, UK și alte state UE. Europa va crește presiunea asupra Moscovei prin sancțiuni și cere americanilor să rămână implicați în obținerea armistițiului.

