Știri verificate
Marea Britanie. Autoritățile au identificat peste 70 de cazuri de infectare cu noua variantă indiană a coronavirusului, caracterizată printr-o mutație dublă. OMS precizează că “monitorizează cu îngrijorare” răspândirea acestei tulpini.

Premierul Florin Cîțu consideră că Vlad Voiculescu este astăzi o persoană aflată în opoziție. Dă asigurări că “guvernarea este solidă, iar coaliția funcționează”.

-
Dosarul 10 August. Curtea de Apel București a dispus redeschiderea anchetei împotriva foștilor șefi ai Jandarmeriei. În martie, Tribunalul a respins o cerere similară a DIICOT în acest sens.
Dan Barna, după ce premierul i-a cerut lămuriri privind probleme în raportarea deceselor de COVID-19: “Am fost informat ieri despre posibilele probleme. Am solicitat trimiterea unei note pe acest subiect către Florin Cîțu, iar acesta mi-a comunicat că va analiza”.

Curtea de Apel București a respins definitiv toate contestațiile la adresa fuziunii USR-PLUS. Cele două formațiuni devin, oficial, un singur partid.

Germania. Patronii vor oferi bonusuri financiare pentru angajații care s-au vaccinat împotriva Covid. Acest lucru poate genera discuții legate de drepturile persoanelor și discriminare.

-
Studiu. Unul dintre cei mai mari ghețari din Antarctica, de dimensiuni comparabile cu cele ale României, se topește mai repede decât au anticipat cercetătorii. S-ar putea desprinde de Antarctica, ceea ce ar accelera topirea gheții pe toată partea de vest a continentului de la Polul Sud.
Suedia. Persoanele vaccinate vor beneficia de “ușoare relaxări ale restricțiilor”. Printre acestea, posibilitatea de a se întâlni în grupuri, chiar și la interior, sau permisiunea ca bătrânii să meargă la magazine în orice moment al zilei.

Comitetul Național de Vaccinare: Persoanele vaccinate cu prima doză în străinătate pot efectua rapelul în România, cu același tip de vaccin. Nu e nevoie de programare în platforma electronică, însă trebuie să anunțe cu 72 de ore înainte reprezentanții centrului ales.

Europarlamentarul Claudiu Manda (fost președinte PSD Dolj), trimis în judecată de DNA. Este acuzat că i-a cerut directorului Agenției pentru Inspecție Socială Dolj să-i scutească de plata unor datorii pe asistații social dintr-o comună, pentru “a obține sprijin electoral pentru sine și partid”.
Coronavirus România. În ultimele 24 de ore, au fost depistate 3.264 de cazuri noi, din 36.468 de teste (8,95%), dintre care 11.838 teste rapide. În acest interval au decedat 137 de persoane. La ATI sunt internați 1.493 de pacienți.

Berlin. Mii de persoane au protestat față de decizia Curții Constituționale care a anulat legea ce a plafonat anul trecut nivelul chiriilor. Oamenii se tem acum de creșterea bruscă a acestora.

Mercedes a lansat prima limuzină electrică de lux, EQS, capabilă să concureze cu Tesla Model S. Are o autonomie de 770 de kilometri, cea mai mare din clasa sa.

Vlad Voiculescu sugerează că numărul real al deceselor de coronavirus nu este corect raportat: “Îl rog pe prim-ministru să revadă metodologia făcută sub conducerea PNL, cu privire la raportarea deceselor din spitalele Covid-19. Nu am reușit să documentăm acest lucru, dar investigația noastră arată că există diferențe între numerele reale și cele raportate.”

Înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană au crescut cu 87% în luna martie, la peste un milion de unități, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Impactul Brexit asupra industriei financiare londoneze este mult mai mare decât estimările inițiale. 440 de firme și-au transferat activități și active în valoare de 1.400 de miliarde de dolari în UE, dar experții estimează că acesta este abia începutul.

Economia Chinei a înregistrat un record istoric de creștere în primul trimestru din 2021, un plus de peste 18% față de aceeași perioadă din anul trecut, când izbucnea pandemia.

Andreea Moldovan: Ordinul privind rata de incidență epidemică a fost agreat în două ședințe cu reprezentanții INSP și DSU (inclusiv Raed Arafat).

Vaccinarea la liber cu AstraZeneca începe de mâine (16 aprilie). Persoanele care doresc să fie imunizate cu acesta se pot prezenta la centrele de vaccinare, fără programare pe platformă.

Franța. Parlamentul a adoptat o lege prin care actul sexual cu minorii sub 15 ani este considerat viol și este pedepsit cu până la 20 de ani de închisoare. Pe vechea legislație, procurorii trebuiau să arate că victima nu și-a dat consimțământul.

