Știri verificate
Salariul mediu net a fost de 3.217 lei anul trecut, în creștere cu 7,7% (+231 lei) comparativ cu 2019. Cele mai mari scăderi au vizat HoReCa și activitățile culturale, pe fondul pandemiei. Creșteri peste medie în IT, administrație publică, sănătate și învățământ.
OMS recomandă utilizarea Regeneron în tratamentul Covid pentru pacienții cu risc de spitalizare și pentru cei cu boli cronice sau imunodeficiență. La aproape un an de când l-a primit președintele SUA de atunci, Donald Trump, OMS cere companiilor producătoare să scadă prețurile, să-l distribuie în mod echitabil la nivel mondial, sau să permită transferul de tehnologie pentru a putea fi produs pe scară largă.

-
The Washington Post: CIA l-a suspendat din funcție pe coordonatorul echipei din Viena, pentru modul neglijent în care a gestionat problema “Sindromului Havana” ce i-a vizat pe diplomații și agenții americani din Austria. Decizia, un semnal pentru ca toți oficialii să ia în serios aceste incidente.

În perioada de redeschidere a granițelor din 2020, Grecia a implementat un algoritm de inteligență artificială pentru selectarea turiștilor care urmau a fi testați pentru Covid. Nu numai că a avut o rată de succes de până la patru ori mai mare decât testarea aleatorie, dar a putut prezice cu mai mult de o săptămână în avans creșterea numărului de cazuri în țările de origine ale turiștilor veniți în Grecia.

NASA pregătește roverul Viper pentru o misiune pe Lună. Va investiga distribuția apei la polul sud al satelitului natural și va furniza informații vitale pentru viitoarele misiuni umane de lungă durată atât pe Lună, cât și pe Marte.

Business Insider: Două e-mailuri indică faptul că Hunter Biden, fiul președintelui SUA, a solicitat în perioada în care tatăl său ocupa funcția de vicepreședinte două milioane de dolari anual pentru a ajuta la deblocarea unor active libiene în valoare de 15 miliarde de dolari, înghețate de administrația Obama.

-
Crește numărul persoanelor vaccinate. În ultimele 24 de ore au primit prima doză 15.646 de români, cel mai mare număr zilnic din ultimele trei luni. Tot azi, România a depășit zece milioane de doze administrate de la începutul campaniei de vaccinare.

România a trecut din zona verde pe lista galbenă europeană (întocmită de ECDC), ceea ce înseamnă că românii care călătoresc în țările europene vor putea fi supuși restricțiilor și exigențelor epidemice, în funcție de politica fiecărei țări. Acestea se aplică, de principiu, doar persoanelor nevaccinate, dar există și cazuri în care și cele vaccinate vor fi obligate să se testeze.

Raport INSP. 76% dintre cazurile de coronavirus raportate săptămâna trecută, precum și 92% dintre decese, au fost înregistrate la persoane nevaccinate.

Comisia Europeană propune oficial ca în toate statele membre ale UE să fie folosit portul USB-C ca mufă de încărcare comună pentru toate telefoanele mobile, tablete sau căști. Apple ar fi printre companiile cele mai afectate de o asemenea decizie.

Reportaj Reuters. Spitalele românești, tot mai pline de pacienți Covid. România a reușit să imunizeze doar 34% din populație, pe fondul neîncrederii în instituțiile statului, al campaniilor de dezinformare, al infrastructurii și al unei educații din ce în ce mai slabe.

Guvernul a adoptat propunerile CNSU de modificare a măsurilor restrictive aplicate în funcție de incidența cazurilor: Restricțiile de circulație pe timpul nopții și reducerea programului magazinelor, după 6 la mie. Persoanele vaccinate, exceptate de la restricția de circulație. Copiii de până la 12 ani nu trebuie să prezinte test negativ.

Poliția judiciară efectuează percheziții la domiciliile unor polițiști de frontieră din Satu Mare și Maramureș, acuzați că au luat mită ca să nu plaseze în carantină persoane întoarse în țară din state cu risc epidemiologic ridicat.

Dacian Cioloș, după câștigarea primului tur al alegerilor interne din USR PLUS: “Partidul are nevoie de doi ani de construcție, la sfârșitul cărora avem șanse la președinție și la guvernare”. Dan Barna: “Suspansul încă continuă. E o diferență de 700 de voturi. USR PLUS poate guverna România în 2024”.

Coronavirus România. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.095 de cazuri noi, din 53.717 teste (13,2%). În acest interval au decedat 113 persoane, iar numărul pacienților de la ATI a ajuns la 1.067, dintre care 16 sunt minori.

Procurorii Parchetului General ridică documente de la sediul central al City Insurance, într-un dosar deschis pentru delapidare, spălare de bani și fals în înscrisuri.

Dacian Cioloș a câștigat primul tur al alegerilor pentru președinția USR PLUS, cu 46%, în fața lui Dan Barna (43,9%) și Irinel Darău (10%). Urmează turul doi al alegerilor interne între primii doi clasați.

Premierul Cîțu: În zonele carantinate, dacă ai certificat de vaccinare, noaptea să poți ieși din casă. Magazinele nu se vor închide de la ora 18 în localitățile cu incidența peste 4 la mie. Vom elimina această cerință, vom merge până la 6 la mie.

Relația dintre Franța și SUA, detensionată după o discuție telefonică între Joe Biden și Emmanuel Macron. Președintele american a recunoscut că ar fi trebuit ca Franța să fie informată de negocierile cu Australia pentru submarine nucleare. Ambasadorul francez va reveni la Washington săptămâna viitoare.

Joe Biden a anunțat, la reuniunea ONU, că SUA vor dona încă 500 de milioane de doze de vaccin anti-Covid, pe lângă celelalte 500 de milioane, promise la summit-ul G7.

