Dacian Cioloș a scris pe Facebook că le mulțumește tuturor colegilor care au participat la scrutinul intern pentru că au dat “un exemplu pentru ceea ce înseamnă să faci politică în România și ce înseamnă implicarea reală. Este un exercițiu de democrație și implicare decent și onest”. 

Cioloș le-a mai mulțumit lui Dan Barna și Irineu Darău, pe care “nu îi consider contracandidați și concurenți, ci colegi, prieteni și parteneri pentru anii care vin, indiferent de rezultatul celui de-al doilea tur”. Cioloș a mai explicat că pentru el, scrutinul nu are o miză personală: este o alegere pentru viitorul partidului nostru, un vot pentru un USR PLUS mai bun și mai capabil să ofere societății românești o șansă la o viață decență și normală, la prosperitate și bucurie”.

Acesta și-a încheiat mesajul afirmând că “partidul are nevoie de doi ani de construcție intensă, la sfârșitul cărora să avem șanse reale la președinția României și la o majoritate care să poată schimba și reforma România”.

La rândul său, Dan Barna a susținut o declarație de presă în care a precizat că “suspansul încă continuă”, făcând referire la turul al doilea al alegerilor interne, care se va încheia până la începutul lunii octombrie. Asemeni lui Cioloș, le-a mulțumit tuturor celor care au votat și a mai spus că USR PLUS poate guverna România în 2024.

“Rezultatul confirmă că USR PLUS e un partid pe bune și că fiecare vot contează. E o diferență de 700 de voturi între mine și dl. Cioloș. Urmează un al doilea tur de scrutin, în care mă voi concentra pentru a transmite mai bine perspectiva mea asupra viitorului partidului”, a încheiat Barna.

În cadrul primului tur al alegerilor interne pentru șefia USR PLUS au votat 32 de mii de membri de partid, din peste 44 de mii. Dacian Cioloș a obținut 46%, Dan Barna 43,9%, iar Irineu Darău 10%. Primii doi clasați participă în turul al doilea.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday