Acțiunile administrației Obama s-au desfășurat în timpul guvernării lui Muammar Gaddafi. Ulterior, în 2015, după plecarea de la putere și decesul lui Gaddafi, doi democrați cu afaceri în Golful Persic l-au propus pe Hunter Biden intermediar al cauzei lor. Business Insider a obținut două e-mailuri din care reiese că acordul cu Libia nu a fost niciodată finalizat. Documentele oferă însă o imagine asupra traficului de influență care se regăsește în  guvernul american și al legăturilor politice ale lui Hunter Biden, exploatate în special prin prisma relației dintre Hunter și tatăl său, vicepreședinte la acea vreme.

Mai exact, primul e-mail datează din 28 ianuarie 2015 și a fost trimis de Sam Jauhari, un donator democratic cu afaceri din Golful Persic, care ajuta la conducerea proiectului din Libia. A fost adresat șeicului Mohammed al-Rahbani, un alt donator al campaniei lui Obama implicat în afacere. 

În mesajul respectiv, Jauhari a scris despre avantajele pe care Hunter Biden le-ar aduce părților implicate, dar și despre cele cerințele acestuia: “Vrea două milioane de dolari pe an, plus comision de succes. Vrea să își angajeze oamenii proprii. Tatăl lui urmează să decidă dacă să candideze sau nu [la președinție]. Aspectele sale pozitive sunt că este președintele Programului Alimentar Mondial al ONU, are acces la stat, la trezorerie și de când călătorește cu tatăl este conectat peste tot în Europa și Asia, unde MQ [Muammar Gaddafi] și LIA [Libya Investment Authority] au înghețat banii. El a spus că are acces la cel mai înalt nivel din China și că poate ajuta acolo. Trăsăturile sale negative sunt că este alcoolic, dependent de droguri – a fost dat afară din armata SUA pentru cocaină, are nevoie constant de bani, și multe altele. Ar trebui să ne întâlnim la Gstaad sau la Londra pentru a decide următorii pași”.

Potrivit Business Insider, cel puțin un aspect al evaluării lui Biden de către Jauhari este eronat: Hunter Biden a servit în Marina SUA, nu în Armată, și nu s-a confirmat niciodată că testul pozitiv al lui Biden pentru cocaină a fost motivul pentru a fost trecut în retragere.

Poziția lui Biden la Națiunile Unite a însemnat că se bucură de accesul față în față cu șefii de stat, iar oferta aparentă a lui Biden de a oferi “acces la cel mai înalt nivel” în guvernul chinez este, de asemenea, importantă. China, care încerca să-și consolideze poziția în Africa, fusese o sursă specială de frustrare pentru noul guvern al Libiei, care se lupta să elibereze 15 miliarde de dolari în active străine ce fuseseră înghețate de Obama în timpul regimului Gaddafi. În 2013, potrivit The New Yorker, Hunter Biden călătorise cu tatăl său într-o vizită oficială la Beijing, unde aranjase ca vicepreședintele să se întâlnească cu unul dintre partenerii săi de afaceri în holul hotelului delegației americane.

Al doilea email, din 26 februarie 2016, indică faptul că discuțiile cu Hunter au continuat și în anul următor. Jauhari și al-Rahbani primesc un raport al lui John Sandweg, un avocat din Washington. Sandweg a contactat echipa lui Biden despre acordul cu Libia: “Am vorbit ieri cu echipa lui HB [Hunter Biden]. Sunt interesați de proiect, dar au subliniat că pentru ca aceștia să se implice, echipa (lobbyiști, avocați și PR) ar trebui să fie formată dintr-un un grup mic de oameni cu care au o relație strânsă. Nu doresc ca un grup mare să fie implicat și vor doar persoane cu care au o relație strânsă, datorită sensibilităților din jurul implicării lor”. Sandweg a confirmat pentru Insider informația: Au indicat că o vor lua în considerare și am transmis mesajul înapoi, dar Jauhari a angajat o firmă de avocatură diferită”.

În trecut, atât Joe, cât și Hunter Biden au spus în repetate rânduri că nu au discutat niciodată despre clienții mai mici ai lui Biden și nu există dovezi că Hunter Biden și-a folosit vreodată relația cu tatăl său pentru a livra ceva substanțial clienților săi.

În ceea ce privește e-mailurile provenite din laptopul lui Hunter Biden, dintre care unele se refeă la eforturile sale bine recompensate în calitate de membru al consiliului de administrație al Burisma, o companie de gaze din Ucraina, nici familia Biden și nici Casa Albă nu le-au contestat autenticitatea. “The Bidens”, o nouă carte lansată marți, confirmă că cel puțin unele dintre ele sunt autentice.

Articolul integral pe Business Insider.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday