Știri verificate
Război în Ucraina. Ministerul rus al Apărării susține că armata sa a capturat rafinăria de petrol din Lisiceansk. Autoritățile ucrainene nu au confirmat, dar nici infirmat informația.

Rezervele valutare ale BNR se situau la sfârșitul lunii iunie la 42 de miliarde de euro, cu peste un miliard de euro mai mari față de finalul lui mai. Nivelul rezervei de aur s-a menținut la 103,6 tone.

-
Vladimir Putin afirmă că sancțiunile impuse Rusiei de către Occident “ne forțează să accelerăm procesele de integrare cu Belarus”.

Bugetul pentru a doua etapă a programului Rabla pentru Electrocasnice a fost epuizat în jumătate de oră. Au fost alocate 10 milioane de lei.

Rata anuală a inflației în Zona Euro a atins un nou record în iunie, de 8,6%. Analiștii cred că tendința de creștere va continua, iar vârful va fi atins abia peste câteva luni.
Ford Otosan din Turcia a finalizat achiziția uzinei Ford de la Craiova. Va investi 490 de milioane de euro în următorii trei ani, pentru a sprijini lansarea următoarei generații a modelului Courier și pentru a crește capacitatea de producție.

-
Război în Ucraina. După ce au pierdut Insula Șerpilor, rușii au bombardat puternic Odesa. Trupele rusești, obligate să rămână în defensivă pe Frontul de Sud. Progrese limitate în Lisiceansk (Donbas).

Cancelarul Germaniei îndeamnă Lituania și UE să nu mai restricționeze circulația de mărfuri între Rusia și Kaliningrad: “Mărfurile nu rămân în UE ca importuri, ci doar tranzitează teritoriul”.

Ministrul rus de Externe, într-o conferință cu omologul bielorus: ”O cortină de fier coboară deja între Rusia și Occident. De acum înainte, Moscova nu va mai putea avea încredere în Washington și Bruxelles”.

Marea Britanie. Cheltuielile pentru apărare vor crește la 2,5% din PIB, până la sfârșitul deceniului. Ieri, șeful NATO a declarat la Madrid că aliații s-au angajat să-și crească contribuțiile.

Joe Biden anunță un nou pachet de sprijin pentru Ucraina, ce prevede furnizarea de armament în valoare de 800 de milioane de dolari, inclusiv echipamente de artilerie și anti-aeriene. Și Marea Britanie a promis ajutoare de un miliard de lire.

SUA. Curtea Supremă limitează puterea guvernului de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, o hotărâre majoră care ar putea afecta obiectivul climatic al administrației Biden de a înjumătăți cantitatea emisiilor până în 2030.

Suceava. Trafic întrerupt pe DN 2 Suceava-Fălticeni, în municipiul Fălticeni, pentru a permite echipajelor ISU să acționeze, după ce o clădire în construcție, aflată în proximitatea drumului, a luat foc.
Argeș. Trafic oprit între Pitești și Râmnicu Vâlcea (DN7), în zona Drăganu, din cauza unui accident în care au fost implicate trei autoturisme și o platformă auto. Din primele date, o persoană a murit și două sunt rănite, încarcerate.
Ucraina. ONU estimează că 16 milioane de cetățeni au nevoie în prezent de asistență umanitară, precum apă, alimente, servicii de sănătate și adăpost.

Ucraina. O navă cu cereale a plecat din portul Berdeansk, pentru prima dată de când orașul a fost ocupat, la începutul războiului. Autoritățile de ocupație spun că se îndreaptă către “țări prietene” Rusiei.

Laura Codruța Kovesi ia în calcul sesizarea Comisiei Europene pentru condiționarea fondurilor europene de statul de drept în cazul României, pentru modul în care a fost transpusă directiva referitoare la avertizorii de integritate.

Guvernul a adoptat OUG privind reducerea prețului cu 50 de bani la motorină și benzină. Această intră în vigoare la noapte. Ministrul Economiei: Mă aștept să vedem companii care aplică această prevedere.
Cresc dobânzile la creditele acordate după mai 2019. Indicele de referință pentru creditele în lei (IRCC) a crescut la 2,65%, de la 1,86%, și este valabil pentru perioada iulie-septembrie.
Război în Ucraina. Ministerul rus al Apărării anunță că trupele rusești au părăsit Insula Șerpilor, “de bunăvoie”. Totuși, pe parcursul nopții trecute, ucrainenii au intensificat focul de artilerie asupra insulei.

