Rusia și Belarus continuă să avanseze în cooperarea lor din sfera politică, comercială, economică, culturală și umanitară”, a spus Putin într-un mesaj adresat participanților la un forum anual ruso-bielorus organizat astăzi.

Presiunea fără precedent a sancțiunilor din așa-zisul Occident colectiv ne obligă să accelerăm procesul de integrare. Împreună ne este mai ușor să minimizăm prejudiciul cauzat de sancțiunile ilegale, este mai ușor să pornim producția de produse necesare, să dezvoltăm noi competențe și să extindem cooperarea cu țările prietene”, a continuat președintele rus.

Belarus este un aliat ferm al Rusiei și a contribuit la facilitarea invaziei în Ucraina din februarie, unele forțe ruse intrând în țară dinspre teritorii bieloruse. O serie de programe comune între cele două națiuni au fost deja dezvoltate și altele sunt în proces de planificare pentru următorii ani, a mai spus Putin. Domeniile de cooperare includ inovația tehnologică și industrială, finanțele și transportul.

Liderul de la Kremlin a precizat că programele comune au ca scop crearea condițiilor economice egale pentru țările noastre și formarea unui cadru de încredere pentru o piață financiară și o bază de transporturi”.

Sursă: CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday