Știri verificate
Război în Ucraina. Rușii avansează pe două direcții în Donbas. Declarațiile de la Kremlin sugerează că, după cucerirea Luhansk, Moscova a revenit la obiectivele maximaliste de ocupare integrală a litoralului ucrainean al Mării Negre și de schimbare a puterii politice de la Kiev.

Mehedinți. Cod Roșu de furtună emis pentru Drobeta-Turnu Severin și mai multe localități din județ, valabil până la ora 24:00. Se vor înregistra ploi torențiale, grindină și vijelii.
-
Criză politică în Marea Britanie. Ministrul Sănătății și cel al Finanțelor au demisionat, nemulțumiți de activitatea din ultimele săptămâni a lui Boris Johnson și de scandalurile recente în care acesta a fost implicat.

MApN propune un nou program militar pe bază de voluntariat, dedicat civililor cu vârste între 18-35 de ani și diferit de cel al rezerviștilor voluntari. La finalul celor patru luni de pregătire, doritorii ar primi echivalentul a trei salarii medii brute.

Caraș-Severin. Cod Roșu de furtună emis pentru mai multe localități din județ, până la ora 22:30. Vor fi semnalate ploi torențiale, grindină și vijelii.
Norvegia. Grevă a muncitorilor din industria petrolului și a gazelor naturale. O eventuală întrerupere a producției ar putea reduce exporturile de gaze către țările UE cu aproape 60% până la finalul săptămânii.

-
Președintele Iohannis: Criza energetică nu s-a terminat. Nu avem un plan de a intra într-un procedeu de austeritate, dar vom avea investiții și vom continua să venim cu pachete de sprijin pentru a ajuta populația să treacă peste șocul prețurilor.

Analiză. Printre așa-numiții “teroriști” pe care Turcia îi vrea extrădați din Suedia și Finlanda se numără profesori, jurnaliști sau antreprenori stabiliți de mulți ani în cele două state nordice. Deciziile de extrădare nu sunt politice, ci necesită aprobare în justiție.
Apele Române, apel la populație să folosească apa din rețea “rațional”, în scopuri menajere, nu și pentru udarea grădinilor sau umplerea piscinelor, în condițiile în care numeroase localități din țară se confruntă cu secetă.
Maramureș. Accident grav pe drumul dintre Borșa și Vișeu de Sus (DN18), la Moisei. Un autocar în care se aflau 50 de persoane a ieșit în afara carosabilului și a lovit o casă. Sunt opt persoane rănite. A fost activat Planul Roșu.

Război în Ucraina. Update: Rușii au bombardat piața din Slaviansk, oraș situat la aproximativ 85 de km de Severodonețk. O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite. Nu este clar ce fel de muniție a fost folosită.

Dolarul american a depășit 4,8 lei, un record al tuturor timpurilor, și este la cel mai mare nivel din ultimele două decenii față de euro.
Eurostat: România a avut în primul trimestru al anului un deficit de cont curent de 5,3 miliarde de euro, al cincilea cel mai mare dintre țările UE. Blocul comunitar, excedent de 16,6 miliarde.

Fotbal. Paris Saint-Germain a reziliat contractul cu antrenorul Mauricio Pochettino, după doar un an și jumătate de colaborare. Potrivit presei internaționale, va fi înlocuit de Christophe Galtier care pregătește OGC Nice.

Iași. Misiune umanitară a Forțelor Aeriene Române, care transportă doi pacienți nou-născuți, în stare gravă, la un spital din Pisa, Italia. Este a treia astfel de misiune din ultimele cinci săptămâni.

Dobânzile în lei continuă să crească. Indicele ROBOR la 3 luni a crescut azi la 6,60%, de la 6,55% ieri.
Analiză Imobiliare.ro: Prețurile apartamentelor la nivel național au scăzut ușor în iunie, influențate în special de evoluția apartamentelor vechi. În ceea ce privește principalele orașe din țară, acestea au evoluat diferit.
Reuters. China va înființa un fond de 75 de miliarde de dolari pentru investiții în infrastructură, ca parte a efortului de relansare economică după perioadele de carantină. Banii vor fi alocați de la finalul anului.

Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată în județele din sud-vestul țării, de la ora 14 până mâine la ora 10. Se vor semnala ploi torențiale, vijelii și grindină. Avertizare Cod Galben și în Transilvania, Maramureș și Bucovina.

Două săptămâni până la Electric Castle: lista generoasă a activităților din festival. (P)

