Știri verificate
Analiză NY Times. Europa interzice de duminică importurile de carburanți din Rusia. Deși un stoc tampon de motorină există și ar trebui să facă trecerea mai ușoară, scumpirea acestui carburant este inevitabilă și pot apărea crize punctuale de aprovizionare.

SUA. FBI a desfășurat percheziții la o altă casă a președintelui Joe Biden, din Rehoboth (Delaware), ca parte a investigației privind păstrarea ilegală a documentelor clasificate descoperite în biroul și locuința sa.

-
SUA. Rezerva Federală majorează dobânda de referință cu 0,25%, conform așteptărilor. Avertizează însă că vor mai exista creșteri în viitor, pentru a încetini avansul inflației.

Prețul țițeiului rusesc Ural a scăzut în ianuarie la o medie sub 50 de dolari pe baril, fiind cu 42% mai mic față de aceeași lună a anului trecut.
Germania. Două blindate militare Puma s-au ciocnit în timpul unui exercițiu pe un teren al armatei. Doisprezece militari au fost răniți.

Cometa verde care vizitează Sistemul Solar o dată la 50 de mii de ani va trece în această noapte la cea mai mică distanță de Pământ. Nu este clar dacă va fi vizibilă cu ochiul liber, dar poate fi observată cu binocluri și telescoape.

-
SUA. Doi parlamentari din statul Massachusetts au redactat un proiect de lege care prevede reducerea sentinței persoanelor condamnate la închisoare în schimbul donării de măduvă osoasă sau organe.

YouTube monetizează clipurile încărcate în secțiunea “Shorts”, pentru a atrage creatorii de conținut și utilizatorii care folosesc în prezent funcțiile similare de pe TikTok.

Analiză Reuters. Investitorii sunt mai interesați de startupurile care produc vehicule autonome simple, folosite în agricultură, construcții sau minerit. Autoturismele autonome din trafic se dovedesc mai dificil și mai scump de produs.

Brașov. Accident pe DN 13 Brașov – Rupea, în afara localității Măieruș. Un autoturism a lovit un cap de pod, apoi a părăsit partea carosabilă. Cei șapte pasageri sunt evaluați la fața locului.
Rezervele valutare ale BNR au crescut în ianuarie cu 3,5 miliarde de euro, la 50 de miliarde, pe fondul alimentării conturilor Ministerului Finanțelor cu această sumă din emisiunile de euroobligaţiuni. Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone.
Europarlamentarul Guy Verhofstadt crede că Rusia nu ar fi invadat Ucraina, dacă Marea Britanie nu ar fi ieșit din UE. Guvernul britanic respinge afirmația și spune că și-a demonstrat angajamentul față de securitatea europeană.

MAE a emis o atenţionare de călătorie pentru Spania, unde în perioada următoare vor avea loc greve ale controlorilor de trafic aerian.

Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune de titluri de stat pentru populație, în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2 și 3 ani și dobânzi de până la 8%.
Wall Street Journal: Forțele speciale franceze au capturat o navă cargo cu armament iranian de contrabandă, care urma să fie livrat în Yemen. Au descoperit 3.000 de mitraliere și 20 de rachete ghidate antitanc.

Fotbal. Chelsea l-a achiziționat pe argentinianul Enzo Fernandez de la Benfica, în schimbul a 121 de milioane de euro. Este o sumă de transfer record pentru Marea Britanie.
Numărul autorizațiilor de construire pentru locuințe a scăzut cu aproape opt mii (-15%) în 2022 față de 2021. Două treimi din autorizațiile emise în decembrie, pentru zona rurală.

Meteorologii au emis Cod Galben de viscol și ninsori însemnate cantitativ, în toate zonele de munte, până vineri dimineață. În Transilvania și Oltenia, Cod Galben de vânt puternic.
Război în Ucraina. Rusia forțează ofensiva prin Vuhledar, la joncțiunea Donbas cu Frontul de Sud, și aruncă un mare număr de soldați spre Bakhmut. Trupele Wagner, posibil epuizate după bătălia de la Soledar, sunt relocate pe Frontul de Sud.

OpenAI a lansat un instrument software care poate identifica dacă un text a fost generat de inteligența artificială, în urma criticilor care arătau că elevii și studenții o pot folosi pentru a le face temele.

