Știri verificate
Dolj. Grav accident rutier pe drumul dintre Craiova și Filiași, la Ișalnița, între un microbuz și un TIR. Două persoane au decedat, iar alte trei au fost rănite.
Rusia. Președintele Vladimir Putin a trimis fregata Amiral Gorșkov, înarmată cu noile rachete nucleare hipersonice Zircon, într-o misiune de antrenament în Oceanul Atlantic.

-
Volkswagen a prezentat noul autovehicul complet electric, ID 7. Printre cele mai inovatoare caracteristici ale vehiculului se numără vopseaua multicoloră care își schimbă nuanța și o serie de noi funcții care dezvoltă interacțiunea dintre om și mașină.

Actorii principali din filmul “Romeo și Julieta” (1968) dau în judecată Paramount Pictures. Acuză compania de abuz sexual, hărțuire sexuală și fraudă pentru scena nud pe care au filmat-o când erau adolescenți.

Analiză The Telegraph. Topul celor mai bune mașini care se vor lansa în 2023, de la SUV-uri complet electrice la mașini de oraș: Fiat Panda, Renault 5, Audi A6 e-tron, Kia EV9, Ioniq 7, Volvo EX90.

Cod Galben de vânt puternic în nord-vestul țării și la munte, începând de joi. Rafalele vor depăși 100 km/h în zonele înalte, unde va ninge viscolit.

-
Război în Ucraina. Rusia înregistrează sute de victime în primele zile ale anului, după ce Armata Ucraineană a reușit să localizeze și să bombardeze cazărmi ale soldaților ruși care au sunat acasă în noaptea de Revelion. Pe lângă cea din Donețk, un val de atacuri țintite a distrus mai multe astfel de baze și în sud.

Anglia. Guvernul Sunak intenționează să facă studiul matematicii obligatoriu până la 18 ani, după ce statisticile au arătat că opt milioane de englezi (15% din populație) au cunoștințe limitate la cele de școală primară, iar 60% dintre adolescenții defavorizați nu le au nici pe acestea.

Cotațiile petrolului european (BRENT) înregistrează cea mai mare scădere zilnică (-4,4%) din ultimele trei luni, pe fondul incertitudinilor privind cererea din China. Tendință similară și pentru gazele naturale.

Ambasada Ucrainei la București condamnă parada dintr-o localitate băcăuană, în care mai multe persoane au parodiat războiul din țara vecină. Cere “o anchetă rapidă și detaliată” din partea autorităților române.

Nvidia a încheiat un parteneriat cu Foxconn, cel mai mare producător de electronice din lume, pentru a construi platforme dedicate vehiculelor electrice autonome și automate.

Valoarea de piață a Apple a scăzut sub două mii de miliarde de dolari pentru prima dată din 2021. Acțiunile au scăzut cu peste 4%, după ce compania a oprit producția de telefoane la o fabrică din China.
Brăila. Trafic oprit pe DE 584 la Însurăței, în urma unui accident între un camion și două mașini. Două persoane sunt încarcerate.
Ce înseamnă să lucrezi #LikeABosch? (P)

Analiză Reuters. Posibilitatea ca Papa Francisc să renunțe la scaunul pontifical, pe fondul problemelor de sănătate, a crescut după moartea Papei Benedict. Ar fi fost dificil pentru Biserica Catolică să existe doi papi ieșiți la pensie în același timp.

Ministrul Sănătății spune că România ar putea declara epidemie de gripă sezonieră, în situația în care numărul cazurilor crește cu câte 20% pentru trei săptămâni consecutive. O decizie va fi luată joi, după prezentarea unei analize INSP. Dacă aceasta va fi declarată, vor fi impuse restricții numai la nivelul accesului în spitale.

Reportaj The Guardian. Pădurile subacvatice de alge marine ar putea contribui la soluționarea crizei climatice și la atenuarea celei alimentare, dar sunt amenințate de creșterea temperaturilor, poluare și specii invazive.

Președintele Iohannis a promulgat legea ce permite eliberarea online a cazierului judiciar. Va dura însă șase luni până la implementarea sistemului.

Analiză Insider. La 15 ani de la “retragerea oficială” a F-117, primul avion invizibil din istorie, Forțele Aeriene Americane încearcă să mențină funcționale câteva aeronave. Rusia și China au dezvoltat între timp propriile avioane invizibile, iar F-117 sunt folosite drept ținte de antrenament pentru noile aeronave americane de acest fel.

Japonia. Guvernul oferă 7.500 de dolari/copil fiecărei familii care se mută din Tokyo în alte regiuni. Inițiativa, pentru a scădea aglomerația din capitală și pentru a diminua criza demografică din alte zone slab populate.

