Principalele declarații ale lui Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, în cadrul unei intervenții telefonice pentru Antena3:

  • O creștere cu câte 20% timp de trei săptămâni consecutiv și o proporție de minimum 10% din probele testate care sunt confirmate pentru gripă înseamnă că este epidemie. Abia joi vom primi cifrele pentru săptămâna care a trecut și vom avea în vedere un scenariu.
  • Spitalele trebuie să își adapteze programele de vizită în funcție de această situație, mai ales în cadrul secțiilor în care există pacienți cu risc crescut. Personalul medical va trebui să folosească în interior echipamentul de protecție. Vor fi reactualizate toate regulile de igienă și prevenire a infecțiilor.
  • Anul acesta, sezonul gripal este decalat cu cu 3-4 săptămâni față de un sezon obișnuit, gripa a început să circule mai repede și mai intens. SIgur că și sezonul se va termina mai repede. În acest an, având în vedere că anii trecuți am avut restricții, circulația virusurilor a fost mult mai accentuată.
  • În cazul unei epidemii, masca de protecție va fi obligatorie numai în unitățile spitalicești. Sigur, ea este recomandată și populației.

Amintim că Institutul Național de Sănătate Publică a informat, pe 31 decembrie, că în săptămâna precedentă au fost raportate oficial peste 140 de mii de infecții respiratorii (gripă, pneumonie, viroze), mai mult decât dublu față de media pentru aceeași săptămână a perioadei 2015 – 2019.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday