Știri verificate
China. Provincia sudică Guangdong este lovită de inundații, a doua oară în două luni, în timp ce nordul țării trece printr-o perioadă de caniculă, cu temperaturi record, chiar în perioada recoltării.

Parchetul European a cerut ridicarea imunității lui Werner Hoyer, fostul președinte al Băncii Europene de Investiții, într-o anchetă legată de plata unor compensații către un fost angajat.

-
Reuters: Procurorii americani recomandă o acțiune penală împotriva Boeing. După două accidente aviatice fatale, s-a dovedit că compania nu a rezolvat problemele aeronavelor descoperite acum câțiva ani, și pe care se angajase încă din 2021 să le remedieze.

Satu Mare. Cinci persoane rănite, în urma unui accident între trei autoturisme pe drumul spre Sighetul Marmației (DN19), aproape de Ciuperceni.
Coreea de Sud. Incendiu puternic la o fabrică de baterii cu litiu din sudul Seulului. Un bilanț inițial indică cel puțin 16 persoane decedate și cinci dispărute. Momentan, nu este clar ce a provocat incendiul.

Comisia Europeană acuză Apple, în urma unei anchete preliminare, că încalcă regulile concurenței din UE, deoarece îngreunează instalarea de aplicații din magazine alternative. Compania riscă o amendă de zeci de miliarde de dolari.

-
Fondatorul site-ului “Football Leaks”, care a intrat în posesia a zeci de milioane de documente ale marilor cluburi europene, susține că a predat recent procurorilor informații care demonstrează că Manchester City a comis fraudă financiară.

UE a găsit o soluție legală “pentru a ocoli” veto-ul Ungariei în privința folosirii profiturilor din activele înghețate ale Rusiei pentru a trimite arme Ucrainei – Ungaria s-a abținut la votul privind aceste venituri, deci nici nu va fi consultată în privința folosirii lor.

Reportaj WSJ. Producătorii auto intensifică controalele, iar autoritățile americane au arestat mai multe persoane, după ce airbaguri contrafăcute au provocat mai multe decese. Imitațiile sunt montate pe mașini second-hand, în service-uri independente.

Război în Ucraina. Atac masiv cu rachete al Rusiei asupra unei zone rezidențiale din regiunea Kiev, azi-noapte. Un bilanț preliminar indică distrugerea a 72 de locuințe din opt blocuri, a unui spital și a altor 13 case. Duminică, ucrainenii au lansat două valuri de rachete ATACMS asupra Crimeei.
Australia va obliga marile lanțuri de supermarketuri să respecte un cod de conduită care le limitează puterea de a impune prețuri fermierilor și celorlalți furnizori. În cazul în care nu-l respectă, acestea pot fi amendate cu până la 10% din cifra de afaceri.

Atacuri teroriste în Rusia. UPDATE. În luptele din timpul nopții au fost lichidați șase teroriști, potrivit autorităților locale din Daghestan, dar și-au pierdut viețile și 13 polițiști, precum și un soldat. Trei civili au fost împușcați mortal, dar atacatorii par a fi vizat mai degrabă lăcașurile de cult, două sinagogi și două biserici ortodoxe fiind incendiate, în Makachkala și Derbent.
Euro 2024. Germania și Elveția au terminat la egalitate, scor 1-1, în ultima etapă din Grupa A, și s-au calificat în optimi de pe primele două locuri. Ungaria a învins Scoția, cu un gol marcat în prelungiri, și a terminat pe locul 3.
Franța. Un număr de 170 de diplomați și foști diplomați publică o scrisoare deschisă în care cer francezilor să voteze împotriva extremei drepte. Evocă experiența SUA sub Donald Trump, a Ungariei lui Orban sau a UK după Brexit, pentru a avertiza că populiștii “vor slăbi Franța și Europa, acum, când războiul e aici”.

Război în Ucraina. Rușii pretind că ucrainenii au atacat Sevastopol cu rachete ATACMS, în această după-amiază, fiind ucise trei persoane și rănite aproape o sută. Kievul nu a comentat informațiile.

Incendiul de lângă municipiul Călărași a fost localizat. Sunt două focare care încă mai ard, dar pompierii acționează pentru lichidare.
Cod Galben de instabilitate atmosferică în aproape jumătate din țară, până mâine dimineață. Va ploua, iar vântul va bate cu până la 70 km/h.

Război în Ucraina. Rușii dau semne că au început retragerea trupelor de la Harkov, iar ISW evaluează că “ofensiva de vară” a acestora este pe punctul de a începe, sau a început deja, în Donbas. Navele ruse din Marea Neagră au fost mutate în Marea Azov.

Trafic feroviar oprit, duminică dimineața, pe Magistrala CFR 400 (Brașov – Satu Mare), din cauza unor copaci căzuți pe calea ferată, între Mureș și Harghita.
Renew Europe pierde șapte europarlamentari, în urma deciziei partidului ANO din Cehia (al fostului prim-ministru Andrej Babiš) de a părăsi formațiunea. Grupul eurosceptic ECR își consolidează astfel poziția de al treilea cel mai mare din Parlamentul European.

