Știri verificate
Germania. O persoană decedată și alte zeci rănite, după ce două trenuri de călători s-au ciocnit, lângă München. Aproape o sută de persoane se aflau în cele două garnituri.

Ucraina. Statele Unite își relochează ambasada și diplomații rămași, din Kiev în orașul vestic Liov, aproape de granița cu Polonia. Decizia, “din cauza accelerării dramatice a acumulării de militari ruși“ la granița de est.

-
AMD a finalizat achiziția companiei Xilinx, în schimbul a 49,8 miliarde de dolari, la aproape un an și jumătate de la demararea negocierilor. Este cea mai mare astfel de tranzacție din domeniul industriei cipurilor.

Ministrul rus de Externe îi cere lui Vladimir Putin să acorde diplomației mai mult timp pentru a găsi o rezolvare crizei din Ucraina, într-o discuție televizată. Serghei Lavrov consideră că există șanse ca Rusia să obțină pe cale diplomatică garanțiile de securitate solicitate.

Ministrul Sănătății subliniază că scăderea cazurilor Covid nu este de ajuns pentru relaxarea restricțiilor, fiind nevoie și de scăderea presiunii pe spitale. Purtarea măștii în aer liber va fi printre primele restricții eliminate.

Premierul Marii Britanii spune că dovezile că Rusia vrea să invadeze Ucraina “sunt destul de clare”. Se declară extrem de îngrijorat de faptul că “există semne că Rusia plănuiește ceva ce ar putea avea loc în următoarele 48 de ore”.

-
Datoria totală externă a României a crescut anul trecut cu peste șapte miliarde de euro, pe fondul creșterii datoriei pe termen scurt (+ 4 miliarde). Deficitul de cont curent (diferența dintre intrările și ieșirile de valută) a fost de circa 17 miliarde de euro, mai mare cu șase miliarde față de 2020.
Grecia va rambursa cu doi ani mai devreme împrumuturile acordate de Fondul Monetar Internațional, între 2010 și 2014, ca parte a pachetului de asistență financiară.
Grupul de Comunicare Strategică anunță că în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 12.069 de cazuri noi și 64 de decese asociate Covid, la care se adaugă 11 decese anterioare raportate astăzi. Bilanțul complet, în jurul orei 13.

Coronavirus România. Rata de pozitivare a testelor a fost, în ultimele 24 de ore, de 30,5% (12.069 de cazuri din 40.813 teste). În spitale sunt internați 10.938 de pacienți, cu 352 mai mulți față de ieri. La ATI sunt 1.155 de persoane, dintre care 974 nevaccinate.

Franța. Polițiștii au împușcat mortal un bărbat care i-a atacat cu cuțitul, în Gara de Nord din Paris. Doi dintre ei au fost răniți ușor.

Inflația începe anul în creștere și ajunge la +8,4% față de ianuarie 2021. Combustibilii sunt mai scumpi cu aproape 25% față de începutul anului trecut, iar facturile la gaze sunt mai mari cu 61%. Toate alimentele s-au scumpit.

Brăila. Cinci mașini s-au tamponat la ieșirea din Municipiul Brăila către Galați (DN 22B). Trei persoane au leziuni ușoare.
Olimpiada de la Beijing. Kamila Valieva (Rusia) va putea participa în continuare la probele de patinaj artistic, chiar dacă a fost confirmată pozitiv la testul anti-doping în decembrie. Pentru că are sub 16 ani, este considerată “persoană protejată”.

Prețul petrolului a depășit 96 de dolari luni dimineață, cel mai mare nivel din ultimii șapte ani și jumătate. Analiștii spun că va trece “fără probleme” de 100 de dolari, în cazul izbucnirii războiului în Ucraina.

Cancelarul german merge luni la Kiev și marți la Moscova, într-un nou efort diplomatic de a preveni izbucnirea războiului. Va încerca să afle care sunt obiectivele Rusiei și dacă există vreo cale de detensionare a situației.

Canada. Poliția intervine pentru dispersarea ultimilor protestatari care blochează drumurile de aprovizionare de șapte zile. Câteva persoane au fost reținute și mai multe camioane au fost remorcate. UPDATE. Legătura rutieră cu SUA a fost restabilită.

Ucraina sfătuiește companiile aeriene să nu mai opereze zboruri deasupra Mării Negre, în timpul exercițiilor marinei rusești. Update: Guvernul alocă 592 de milioane de dolari “garanție” că traficul aerian rămâne deschis deasupra țării.

Paris. 97 de persoane arestate în urma protestului de sâmbătă, în cadrul căruia au fost blocate mai multe străzi, pe modelul manifestațiilor din Canada.

Numărul persoanelor vaccinate anti-Covid cu prima doză scade sub o mie, pentru prima dată în șase săptămâni. S-au imunizat 691 de români în ultimele 24 de ore.

