Autoritățile au anunțat că 97 de persoane au fost arestate pe parcursul zilei de sâmbătă, iar 81 dintre ele încă se află în custodia poliției. La fel ca în provincia canadiană Ontario, și la Paris mii de oameni au blocat mai multe drumuri, ca formă de protest împotriva restricțiilor pentru limitarea răspândirii coronavirusului. Circa 24 de mii de persoane au ieșit în stradă în toată țara.

Manifestanții au venit în capitală cu mașini, camioane și alte autovehicule, cu scopul de a paraliza circulația pe cele mai importante drumuri. Peste o sută de vehicule au fost lăsate în mijlocul bulevardului Champs-Elysees, iar poliția a fost nevoită să intervină cu gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimea. De asemenea, a fost deschisă o anchetă internă, după ce pe rețelele sociale a devenit viral un videoclip în care un agent își întinde pistolul către un șofer, în apropiere de Arcul de Triumf.

Președintele Emmanuel Macron a declarat că înțelege “oboseala” după doi ani de pandemie, dar a făcut apel la calm. Conform France 24, guvernul intenționează să renunțe la obligativitatea măștilor de protecție până la finalul lunii și la permisul sanitar ca document de acces în sectorul HoReCa până la început de aprilie.

Sursa: France 24

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday