Update: Prim-ministrul ucrainean a anunțat că guvernul a alocat 592 de milioane de dolari pentru a garanta continuarea zborurilor deasupra spațiului aerian al țării: “Această decizie va stabiliza situația pe piața de transport aerian de pasageri și va garanta întoarcerea în țară a cetățenilor noștri care sunt în prezent în străinătate”. Premierul nu a explicat și cum vor fi folosite fondurile, scrie Reuters.

Știrea inițială

Ținând cont de situația actuală, Serviciul ucrainean de Trafic Aerian a sfătuit companiile aeriene să nu mai opereze zboruri deasupra apelor deschise ale Mării Negre, între 14 și 19 februarie.

Serviciul precizează că rămâne deschisă circulația deasupra teritoriului ucrainean. Până acum, compania olandeză KLM a decis să își anuleze toate cursele către Ucraina, iar compania germană Lufthansa încă analizează opțiunea. 

Potrivit agenției de presă RIA, peste 30 de nave de război rusești au început o serie de manevre în apele de lângă peninsula Crimeea, ca parte a unor exerciții militare mai ample. De altfel, submarinul rusesc Rostov-pe-Don a fost surprins dimineață traversând Strâmtoarea Bosfor. Acesta este dotat cu rachete de croazieră Kalibr, capabile să atingă ținte aflate la circa 1.500 de kilometri.

Locația sa permanentă este baza navală Novorossiisk, aproape de Strâmtoarea Kerci care face legătura între Marea Neagră și Marea Azov. Din martie 2021, după ce a ieșit din reparații, submarinul a participat la misiuni numai în Mediterană, conform publicației ucrainene Timer.

Sursa: Reuters

Sursa foto: Nikolay Tsuguliev | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday