Să nu ratăm ultima șansă! Istoria nu mai e de partea noastră

de Anca Grădinaru
Anca GradinaruDupă ce a devenit evident că Marea Britanie iese din Uniunea Europeană, România trebuie să se trezească. Dar toată RomâniaToată înseamnă de la primul țăran la ultimul corporatist, care vor trebui să pună presiune pe primarii lor să atragă urgent banii  europeni și să-și informatizeze și transparentizeze administrația. Noi, jurnaliștii, trebuie să le explicăm oamenilor până la epuizare, că în ecest moment, este vital pentru viitorul acestei țări să atragem banii europeni programați deja pentru 2014-2020, peste 35  de miliarde de euro. Că poate sunt ultimii. Instalarea la toamnă a unui guvern populist ne va vulnerabiliza suplimentar. Președintele țării, Klaus Iohannis, nu pare, la fel ca și restul liderilor politici, că are un plan pentru această nouă situație externă.
ciolos dragnea
Înainte de Consiliul European din 18-19 februarie, consiliu la care liderii europeni au bătut palma cu David Cameron pentru un compromis, care iată acum, nu mai folosește la nimic, un oficial de rag înalt din cadrul Președinției îmi spunea că România a pledat pentru ,o înțelegere care să permită un vot pozitiv la referendumul din UK. Dacă Marea Britanie iese din UE, Uniunea va fi mult slăbită. Mai rău, se va deschide o cutie a pandorei. Iar asta reprezintă un risc uriaș pentru dezintegrarea UE. Interesul fundamental al României este ca UE să reziste pentru că elementele de prosperitate în România, sunt legate de apartenența la Uniunea Europeană.
Aș adăuga eu și o parte din siguranța noastră ca stat.
În plus, majoritatea românilor plecați în Occident, probabil cam patru milioane de oameni, sunt în țări ale Uniunii: Spania, Italia, Marea Britanie, Germania, Franța și chiar Danemarca.
În  aproape toate aceste țări au existat dezbateri legate de migranții din Est care fură locurile de muncă ale cetățenilor proprii, în toate au apărut partide populiste cu scoruri electorale în creștere și care vor lua avânt după BREXIT.
Așadar, în acest momemt se anunță schimbări istorice, după ce premierul David Cameron  a jucat viitorul țării sale și al UE ca la poker, sau ca la carte, asta istoria va decide. Dar noi trebuie să fim pregătiți.
România, în afara premierului Dacian Cioloș, nu are un lider care știe cum să negocieze o criză la nivelul UE, într-un mod credibil la Bruxelles, acolo unde va începe bătălia pentru supraviețuire și, mai ales, pentru bani.
La București, acest premier și Guvernul său tocmai au fost amputați politic și administrativ  de un Parlament care le-a limitat guvernarea până la toamnă. Un Parlament plin de inconștiență și golit de simțul datoriei față de popor.
Așadar, ce ne rămâne nouă de făcut?
În primul rând să urgentăm atragerea de fonduri europene și să fim uniți.
Teoretic, încă avem la dispoziție până în 2020, aproximativ 35 de miliarde de euro, din care aproape 7 miliarde pentru infrastructura rutieră, feroviară, navală și aeriană, atât de necesară pentru crearea de investiții și evident locuri de muncă, eventual și pentru românii care ar putea fi alungați din Europa de Vest.
Zilele trecute, într-o ieșire care numai bine nu face României în actualul context, comisarul European pentru Politică Regională, românca Corina Crețu, i-a scris public premierului Dacian Cioloș  că e ,,îngrijorată de ritmul lent în pregătirea proiectelor privind infrastructura de transport din cadrul Programului Operaţional pentru Infrastructură Mare pentru perioada 2014-2020, dar şi de numărul mare de proiecte ce riscă să nu fie finalizate.
Deşi Comisia Europeană a aprobat fazarea a 30 din cele 123 de proiecte de transport pentru perioada 2007-2013, autorităţile naţionale nu au reuşit să trimită la Bruxelles toate documentele necesare pentru acestea, aşa încât există riscul ca România să nu poată folosi banii europeni alocaţi şi va fi nevoită să suporte din bugetul naţional cheltuielile necesare pentru finalizarea proiectelor, mai scrie Corina Crețu.
Corina Crețu face rău României cu această scrisoare publică pentru că deși poate vorbi oricând cu premierul Dacian Cioloș, fost comisar european, preferă să strige în gura mare că suntem incapabili să atragem banii europeni și astfel pune paie pe foc în prejudecățile vestice despre cum Uniunea  Europenă risipește banii celor mai harnici și mai eficienți pe puturoșii din Est.
Doar că  acest Master Plan pentru Transport a fost blocat de fostul ministru PSD (același partid care a trimis-o pe Corina Crețu la Bruxelles) al Transportului, Dan Șova, cel puțin un an. A venit apoi Ioan Rus căruia Bruxellesul i-a întors Master Planul de cel puțin 2 ori pentru că nu era formulat clar și realist.
După votul pentru Brexit am facut un interviu cu Corina Cretu pentru Europa FM.  Cere României un plan de urgență și confirmă că din exercitiul financiar urmator vor fi mai putini bani. Corina Cretu spune că din cauza Brexit, bugetul UE va scadea cu 15 la sută din 2018, an in care va incepe negocierea pentru urmatoarea impartire. 
Acum nici două luni am aflat că România nu are niciun proiect aprobat în planul Junker, finanțat teoretic cu 21 de miliarde de euro. Hotnews a cerut explicații oficiale.
România a atras în primii șase ani de la aderarea la UE, între 2007 și 2013, puțin peste 12 miliarde de euro din cele peste 19 disponibile, potrivit ministerului Fondurilor Europene, adică mai puțin de 65 la sută.
Ne-a întrecut Bulgaria, iar Polonia va lua peste 50 de miliarde de euro.
Fostul ministru al Fondurilor Europene, Aura Răducu, declara la final de mandat (ea a fost totuși demisă de premierul Dacian Cioloș care evident, a avut o nemulțumire) că putem ajunge la o rată de absorbție de 100 la sută.
Dar iată că lucrurile nu sunt așa simple. Mai ieri, actualul gestionar al atragerii fondurilor, Cristian Ghinea, îi răspundea lui Victor Ponta, care îl acuzase de absorbție 0 pentru exercițiul bugetar 2014-2020, că premierul Dacian Cioloș a adus în România 1,9 miliarde de euro în ultimele 8 luni. Ghinea recunoștea că absorbția e zero, dar că așa e la toată lumea aproape, pentru că noul exercițiu abia a început.
Și mai spunea ceva Cristian Ghinea… Că Guvernul Ponta a exclus micii fermieri  dintr-un alt program important finanțat de Comisia Europeană, PNDR (Programul Național de Dezvoltare Rurală) în favoarea marilor antreprenori agricoli.
Cât privește PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală), cel prin care se pot construi drumuri locale și județene, poduri și podețe (vezi efectele inundațiilor recente cauzate inclusiv de infrastrutura jalnică), școli și stații de epurare, Curtea de Conturi a scris în raportul său ,,în perioada 2012-2014, MDRAP a încheiat contracte cu terții pentru „Proiectarea și execuția de lucrări în vederea modernizării și reabilitării drumurilor județene și de interes local”, în cadrul Programului Național de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) și al Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), dar nu s-a preocupat de valorificarea acestor proiecte prin transmiterea/cedarea către beneficiarii obiectivelor de investiții, respectiv către unitățile administrativ-teritoriale pentru care au fost comandate/achiziționate, imobilizând astfel fonduri publice. (…) S-au efectuat plăți în sumă de 910 mii lei pentru finanțarea unor obiective de investiții prin PNDL, amplasate pe terenuri aflate în litigiu, fapt pentru care respectivele obiective de investiții nu s-au mai realizat, întrucât beneficiarii nu aveau toate aprobările/avizele necesare (ex.: certificate de urbanism, autorizație de construcție etc.);  s-au finanțat obiective de investiții, în cadrul PNDL (ex.: drumuri comunale în județul Bacău), în valoare de 590 mii lei, fără respectarea prevederilor legale privind standardele de cost, MDRAP încheind contractul de finanțare fără a verifica și analiza documentația tehnico-economică aferentă obiectivului de investiții.” 
În plus, au mai scris inspectorii Curții de Conturi ,,auditul performanței Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) finanțat de la bugetul de stat prin bugetul MDRAP a relevat faptul că este redusă capacitatea instituțională/administrativă a Ministerului pentru comunicarea eficientă și coordonarea PNDL la nivel inter/intraministerial pentru identificarea și diminuarea riscului de fraudă, de evaluare și selecție a obiectivelor de investiții. Totodată, s-a constatat că PNDL nu are stabilite obiective prin actul normativ de aprobare, astfel că nu a fost posibilă evaluarea gradului de realizare a acestora. Entitatea nu a fost în măsură să dea răspunsuri la întrebările ce privesc evaluarea gradului de realizare a obiectivelor PNDL și identificarea cauzelor care au condus la nerealizarea parțială sau totală a obiectivelor de investiții.”
 
Cu alte cuvinte, degeaba s-au încheiat contracte, dacă lumea nu a putut beneficia de ele.
Acum, de acest program răspunde  vicepremierul Vasile Dîncu. L-am invitat recent la Interviurile Europa FM, i-am citat din acest raport, a refuzat să comenteze constatările Curții de Conturi cu privire la gestionarea sa de către fostul ministru al Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea.

La minutul 49.43 Vasile Dîncu spune că în unele cazuri suntem în Justiție, probabil că au existat nereguli. L-am întrebat dacă a făcut el sau altcineva vreo plângere penală, dacă există vreun dosar, a spus că nu știe.
Dar astea s-au dus.
Acum, după cum detailealează pe blogul său, comisarul european Corina Crețu, avem la îndemână zeci de miliarde de euro pentru ce ne lipsește cel mai tare: infrastructură, educație și măsuri de combatere a sărăciei care în unele zone ale țării, a dus abandonul școlar la 20 la sută, record dramatic în cadrul UE.
România are alocate pentru perioada 2014-2020, prin Fondul european de dezvoltare regională, peste 520 de milioane de euro în cadrul Programului Operațional Regional pentru proiecte ce vizează incluziunea socială și reducerea sărăciei. De asemenea, mai bine de 360 de milioane de euro sunt destinate, tot prin FEDER, educației, iar pentru regenerarea zonelor urbane defavorizate au fost prevăzute 50 de milioane de euro. Dacă toţi aceşti bani ar fi folosiţi în mod eficient, am putea îmbunătăţi calitatea vieţii pentru aproximativ 75 de mii de copii, 10 mii de persoane cu dizabilități și 62 de mii de vârstnici. Mă refer aici la posibilitatea construirii de centre de zi, cantine, centre pentru servicii sociale și medicale. Aceasta ar însemna şi dezinstituționalizarea a 750 de copii și a peste 500 de persoane cu dizabilități, scrie Corina Crețu.
Atragerea fondurilor europene nu se poate face nici cu primari corupți, nici cu funcționari slab pregătiți, 40 la sută dintre ei au peste 50 de ani. Guvernul ar fi trebuit după cum spunea tot Vasile Dîncu la Interviurile Europa FM, să-și asume luna aceasta răspunderea pentru primele legi care reformează administrația.
Unde să-și mai asume răspunderea? În Parlamentul  care i-a interzis să dea ordonanțe și care e ca și în vacanță? În Parlamentul care dă pensii speciale primarilor?
De aceea, în actualul context  în care nu știm ce urmează să se întâmple în Uniunea Europeană și nici care va fi următoarea mișcare a Rusiei, e important, mai important ca niciodată, cum votăm la alegerile generale.
stiri verificate
This entry was posted in Diverse. Bookmark the permalink.

Comentarii prin facebook

52 răspunsuri la Să nu ratăm ultima șansă! Istoria nu mai e de partea noastră

  • anca
    Iulie 11, 2016 la ora 22:40

    Ce v-ati suparat fratilor?oricum eu voi scrie iar chiar daca nu va este pe plac.SO,Marile Puteri,Bruxelles,UE chiar imi este mila,sunt „distruse psihic” ca vai Doamne daca se desfiinteaza UE, ROMANIA nu mai prospera,vai vai, stimata doamna nici acum nu simtiti ca saraca Romanie este omorata incet dar sigur de MARILE PUTERI cu ajutorul TARATURILOR de conducatori pe care ii votam de 25 de ani si din cauza guvernului impus de SCHIZOFRENICI ca soros?Lichidati PIRAMIDA JEGURILOR DE LA CONDUCERE si nu va mai „ingrijiti”de romanii din diaspora,sau va este teama ca vin ei si desfiinteaza aceasta cloaca in care intra si media. Persoanele care ne „reprezinta”in PARLAMENTUL EUROPEAN nu sunt decat niste instrumente de manipulare,dar nu in folosul tarii.Nu-l mai acuzati pe Cameron,deciziile au fost luate de mult timp inainte,dar daca aveti putina intelepciune uitati-va si -I vedeti in aceeasi barca cu USA.ROMANIA A PLATIT CU VARF SI INDESAT-TREZITI-VA!

    Răspunde
     
  • www.bestfreelogo.com
    Iulie 7, 2016 la ora 19:38

    N-am reusit noi sa facem nimic cu bani europeni anul acesta pentru ca am atras ZERO invertiti cu acesti banii si de ce ma rog am schimba traditia. Vai de capul primarilor nostrii si nu numai. Am avut posibilitatea sa facem o multime cu bani europeni in materie de infrastructura iar un exemplu negativ este amaratul de pasaj de la P-ta Sudului, pasaj la care inca se lucreaza si sper sa-l termine in acest an.

    Răspunde
     
  • Vasile
    Iulie 6, 2016 la ora 19:04

    Am renuntat sa mai astept ceva bun de la politicieni. Au trecut atatia ani si oricum s-au numit, au facut din ce in ce mai putin. Mai nou, nici nu ne mai mint. Partidul mobilizeaza activulcare in speranta unor posturi caldute, chiar si prost platite, conving oamenii sa voteze pe unii sau pe altii. Am ajuns sa cred ca democratia e o poveste pentru fraieri si sa sper ca, intr-un mod sau altul, se va gasi o modalitate ca guvernul actual, primul de bun simt, sa mai guverneze cativa ani ca sa puna tara pe un fagas normal de pe care sa le fie greu sau rusine politicienilor sa o mai scoata. Sa stam in strada ca sa oprim parlamentul sa faca tampenii? Ar trebui sa nu mai mergem la munca, dar pe noi cineva ne da afara daca lipsim 3 zile, pe cand ei…

    Răspunde
     
  • Constantin
    Iulie 5, 2016 la ora 11:21

    Domnul Bostan priveste serviciile publice la fel ca pe productia de suruburi, ori de centrale telefonice. Domnia sa considera merituos muncitorul care depaseste norma de productie si este indreptatit sa primeasca spor la salariu. Daca n-a indeplinit-o, este penalizat. Stalin a institutit planuri si a acordat sporuri „la kilogram” de produs. Astfel, au fost fabricate lustre care cadeau din tavan pentru ca erau prea grele. Mai tarziu, dupa plecarea comunistilor, unii si-au dat seama ca este mai bine ca sporurile sa fie legate de piata. Astfel, cine vinde mai multe suruburi ia mai multi bani. Cine are mai multi copii in grupa la gradinita, primeste mai multi bani. Cine are mai multi elevi in clasa la invatamantul primar, gimnazial, liceal, primeste mai multi bani. Cine coordoneaza mai multi studenti primeste mai multi bani. Calitatea conteaza putin, intrucat calitatea bunurilor si serviciilor publice este subiectiv evaluata (DNA explica de ce). Valoarea este data in opinia d-lui Bostan de piata, adica de pretul tranzactiei, inclusiv in ceea ce priveste actul educational. Altfel spus, daca beneficiarul plateste o suma mai mare pentru produsul (bunul ori serviciul) primit, acesta capata o valoare mai mare pentru el. Cf. dl Bostan, scoala are valoare mai mare pentru elevul care isi plateste cursurile.

    Răspunde
     
    1. Constantin
      Iulie 5, 2016 la ora 11:22

      In realitate lucrurile stau cu totul diferit, cea cu adevarat importanta fiind utilitatea marginala. Elevii dau importanta educatiei si merg la scoala in masura in care aceasta le foloseste la ceva. Faptul ca economia Romaniei este profund distorsionata face ca educatia sa conteze tot mai putin in realizarea lor pe plan social. Absolventii de liceu care lucreaza in constructii (este suficient gimnaziul) se intalnesc in Italia cu profesoarele lor care lucreaza ca menajere (este suficient liceul). In Romania NU exista nicio perspectiva de dezvoltare profesionala. Rata abandonului scolar in tara noastra este cea mai mare din UE si este in crestere. Aproape 27,8% dintre copiii romani cu varste de pana in 18 ani au abandonat scoala, cu 10% mai mult decat acum doi ani, arata cele mai recente statistici ale INS. Numarul absolventilor de invatamant superior raportat la mia de locuitori este jumatate din media europeana, cel mai mic din UE. Utilitatea marginala a educatiei in Romania este in permanenta scadere, asemenea valorii pe care romanii o dau educatiei. O taxa pe invatamant, platit acum din banii tuturor contribuabililor, ar fi o BARIERA suplimentara in calea educatiei tinerilor, NU un stimulent. Pentru ca este incapabil sa inteleaga acest lucru, dl Bostan trebuie sa demisioneze deindata.

      Răspunde
       
  • Constantin
    Iulie 4, 2016 la ora 10:59

    @N!ck_Ceea ce am semnalat eu este nevoia de obiectivitate in dialog si va multumesc pentru intelegere. Pentru a va raspunde,nu, nu este bine, d-le N!ck. „Este cel mai bun” prin comparatie cu ce? Prin comparatie cu guvernele Ponta ori Tariceanu, da, este cel mai bun. Fata de altele, ori raportat la ceea ce ne dorim noi, nu este. Spre exemplu dl ministru Bostan a spus recent cateva enormitati pentru care ar trebui sa demisioneze. Spune despre profesori ca-si bat joc de meserie desi au salarii mici. Apoi, daca nu sunt multumiti de ele, ii indeamna sa demisioneze din invatamant. Ulterior zice o imbecilitate numind justificarea salariului mic „imbecilitate”. O imbecilitate de natura economica pentru care ar trebui sa demisioneze. NU limbajul (pentru care ulterior si-a cerut scuze) este deranjant, ci mentalitatea si lipsa deprinderilor de manager, situatie INCOMPATIBILA cu functia pe care o ocupa.

    Răspunde
     
    1. Constantin
      Iulie 4, 2016 la ora 11:32

      Orice student la ASE stie ca performanta este posibila doar intr-un context economic competitional. Imbecilul nu intelege ca pentru a atrage personal performant in Educatie (dar si in ministerul pe care-l conduce) trebuie sa creeze un mediu concurential. Lipsa recompenselor (iar cele materiale, respectiv salariale, sunt determinante) face Educatia neatractiva. Profesorii si-au dat demisia si au fost printre primii care au plecat in Spania sa culeaga capsuni, sau in Italia, „badante” (vezi emisiunea „Exodul mamelor”, I Pacurariu, TVR1). Astfel s-a ajuns ca numeroase posturi in Invatamant sa fie ocupate de suplinitori. Imbecilul le recomanda si acestora sa demisioneze, daca nu le convin conditiile salariale mizerabile. Invatamantul trebuie sa primeasca mai intai fonduri, pentru a deveni un domeniu atractiv. Apoi concurenta va face selectia. Acum, cei mai performanti absolventi aleg alte domenii de activitate, adica au demisionat inainte de a le recomanda dl Bostan asta, tocmai pentru ca nu exista motivatie sa lucreze in domeniul Educatiei. Pentru cresterea performantei in ministerul comuncatiilor, fie dl Bostan reduce salariile (pana la nivelul celor din Educatie – cf. teoriei proprii), fie demisioneaza si lasa locul uni ministru/manager mai competent.

      Răspunde
       
  • Mirel
    Iulie 3, 2016 la ora 21:34

    Si daca primarul din satul meu nu stie sa atraga fonduri, ce facem? As vrea sa il ajut, dar nici eu nu stiu nimic despre acest domeniu. Sunt dispus totusi sa invat. De unde sa incep? Ma ajutati, va rog? 🙂

    Răspunde
     
  • Laurentiu Anton
    Iulie 1, 2016 la ora 11:39

    Haideti sa iesim toti romanii iar in strada si sa incercam sa pastram guvernul Ciolos, sau ideea de guvern independent politic si pentru urmatorii ani. Nu suntem in stare sa scapam de cei din parlament, asta e sigur; acolo majoritatea demnitarilor afiliati politic, apartinand oricarui partid stim ce fac si ce interese sustin de 20 si mai bine de ani. Sa renuntam printre degete la un guvern care este macar putin peste ce am avut vreodata?

    Răspunde
     
  • N!ck
    Iunie 29, 2016 la ora 13:19

    „Corina Crețu face rău României cu această scrisoare publică pentru că deși poate vorbi oricând cu premierul Dacian Cioloș, fost comisar european, preferă să strige în gura mare că suntem incapabili să atragem banii europeni […]”

    Oare crede cineva ca Dacian Ciolos chiar este atent la ce spune Corina Cretu, soptit sau in gura mare?
    Cine nu-si aminteste de Dacian Ciolos, ministru „OMG” al agriculturii, cel care a sustinut recultivarea OMG? In timpul mandatului sau, suprafața cultivată cu porumb MG a crescut spectaculos de aproape 20 de ori!

    Ca si atunci si acum el este impotriva Romaniei prin aceasta incapacitatea de a atrage fonduri europene, de a construi km de autostrada sau de a marii pensii si salarii. Dar sigur este foarte atent sa cumpere demnitarilor avioane, sa colecteze mai putine taxe, sa dea cat mai multe OUG, intr-un cuvant sa pregateasca Romania pentru un nou imprumut FMI.

    Răspunde
     
    1. Constantin
      Iunie 29, 2016 la ora 13:31

      „Dar sigur este foarte atent sa cumpere demnitarilor avioane, sa colecteze mai putine taxe, sa dea cat mai multe OUG…”_Sigur, sigur? Ori poate exista o umbra de indoiala?! Ultimul avion prezidential al Romaniei iesise din uz, iar Ponta l-a lasat pe presedintele patriei noastre sa circule cu avioane de linie, atunci cand orarele lor coincideau cu programele deplasarilor prezidentiale. Atunci cand nu coincideau, ghinion! presedintele Romaniei nu participa la intruniri internationale pentru ca nu avea cu ce se deplasa. De vreo doua ori au fost inchiriate avioane private, dar m-au costat enorm (ca s-au luat inclusiv din banii mei). Este atent sa colecteze mai putine taxe? Vi se pare ca are ratiune ceea ce scrieti? Sa dea cat mai multe OUG? Pai, parlamentul tocmai a decis sa nu abiliteze guvernul pentru NICIO ordonanta! logica acestui discurs seamana cu cel al d-lui Tariceanu-ALDE. Adica, nu exista nicio logica.

      Răspunde
       
      1. N!ck
        Iunie 29, 2016 la ora 13:58

        Am gresit! Guvernul Ciolos este cel mai bun!

        Este bine acum d-nule Constantin?

        Răspunde
         
  • Vali
    Iunie 29, 2016 la ora 12:18

    Doar votul nostru nu ii obliga sa nu incalce legile si practic sa creeze o clasa politica mafiota cum avem si o acceptam, pt mine e greu sa inteleg de ce nu reactionam prin proteste pasnice in strada, avem exemple ca se poate, dar trebuie sa fim perseverenti. Protestele pt Colectiv au dat jos un guvern, ei au inteles ca le tremura fotoliilea si au stat cuminti pana sa racit, pe asta se bazeaza. Personal cred ca niciodata in istorie Romania nu a fost mai slaba ca acum, foamne ferese sa se inrautateasca situatia internationala, aliantele ne ofera o siguranta nerealista, noi sa fim o tara puternica si sigura in primul rand, comentariile sunt bune daca invatam din ele si ne organizam sa avem o directie comuna ambitiile personale trebuie lasate pe plan secund.

    Răspunde
     
  • Marius
    Iunie 29, 2016 la ora 08:37

    Vorbiți din greu de proiecte. Câți dintre voi au încercat, câți v-ați interesat de un proiect. În realitate sunt inaccesibile pentru cineva care nu ”cunoaște”. Noi visăm să zburăm pe lună, în timp ce nu avem toaletă-n casă. De la început am plecat pe un drum greșit. Trebuia început cu firmele mici și mijlocii. Ăștia sunt niște pârliți. Se concertează totul pentru a ajuta marii investitori STRĂINI care sunt niște sărmani cu profituri de milioane de euro, în timp ce investitorii locali își închid firmele și pleacă. Primul lucru care trebuie făcut este protejarea producției interne și a serviciilor. De ce nu mai avem oameni calificați?! Pentru că nu au mai avut căutare. Am ajuns mână de lucru ieftină și piață de desfacere pentru rebuturile europei.
    Am atâtea de spus dar pur și simplu nu are rost. Nu se va schimba nimic, pentru că este un cerc vicios care se închide în educație. Educație controlată de cei care ne vor manipulabili, ca să votăm primari condamnați penal. Șansa noastră a fost pierdută la mineriade. Au fost manipulați să pună pumnu-n gură celor care ar fi putu face diferența.
    Nu se va schimba nimic. Nu mai avem oameni de valoare. Au plecat sau se pregătesc să plece!

    Răspunde
     
  • Emilian
    Iunie 29, 2016 la ora 07:45

    Nu vreau sa par negativist, dar ma intreb de ce crede Moise ca noi romanii am face altceva decat am facut atatia ani, adica sa crestem vertiginos nivelul de atragere a fondurilor UE?! Motivele sunt cele prezentate (functionari incompetenti sau corupti, politicieni populisti etc), nu vad cum se vor schimba pe termen scurt.

    Răspunde
     
    1. Moise
      Iunie 29, 2016 la ora 08:41

      Articolul nu este scris de mine dar va raspund pentru ca v-ati adresat mie. Anca Gradinaru stie ca a mai existat o peroada in care fortele politice au lasat-o mai usor cu scandalaul ca sa atinga o tinta nationala importanta. Este vorba de perioada 2005-2007. Fara pacea de atunci nu intram in UE.

      Răspunde
       
  • cristel
    Iunie 29, 2016 la ora 00:57

    Am impresia ca masinaria de „blogari” PSD a inceput sa isi faca veacul la tine pe site. Succes in continuare, toti cei cu IQ-ul mai mare de cat numarul de la pantof te vom urmari in continuare.

    Răspunde
     
  • Dydy
    Iunie 28, 2016 la ora 23:39

    Oameni buni, vad ca stiti sa scrieti, dar sa cititi stiti? Sa vedeti sau sa ascultati macar?
    Se pomeneste in articol de Bulgaria: asa este este mai sus ca noi. Au centura la Sofia cu 3 benzi, tir-urile circula, economia se misca pe baze solide. Dar cel mai important, cu fonduri europene la care TOTI romanii am cotizat si inca mai cotizam. In Ungaria Orban le pregateste covorul rosu firmelor din Anglia care vor sa produca in UE iar la noi Ciolos e luat peste picior pentru aceeiasi idee?

    Sa ne ridicam zic unii: cum? Crezand ca daca ne luam felia care ne apartine de la UE avem impresia ca cersim?

    De ce ne place sa ne plangem cand macar o data la 4-5 ani putem sa facem ceva dar preferam sa ii lasam pe altii sa decida in schimbul unui efort minim?

    Macar cei care urmaresc acest site sa inteleaga ca nu ne milogim la nimeni, ca aia sunt banii nostri pe care altii (Ungaria, Bulgatia) ii folosesc pt ca noi ne lasam condusi de niste marionete cu IQ minim care nu sunt in stare sa gandeasca unde vor face urmatorul pas.

    Cu speranta ca nu am jignit pe nimeni, va doresc lectura placuta in continuare.

    Răspunde
     
    1. Alex Z
      Iunie 29, 2016 la ora 00:18

      Daca tot stii si tu sa scrii, puteai verifica intai lista-diagrama care arata cati bani cotizeaza fiecare membru stat al UE si cat primeste inapoi. Tarile amintite de tine precum si majoritatea tarile est europene inclusiv noi, primesc mult mai multi bani decat cotizeaza. Verifica cat cotizeaza Franta, Olanda, Germania, Uk, Italia si cat se reintorce in bugetul lor.p.s. nu ti le-am pus nici in ordine alfabetica nici in ordine crescatoare=cauta.

      Răspunde
       
      1. Dydy
        Iunie 29, 2016 la ora 00:39

        Multumesc pt raspuns. Te rog sa ridici nivelel de vizualizare un pic mai sus. Cati bani am cotizat ca piata de desfacere, dar mai ales cati bani am pierdut pt ca avem comunitati conduse de oameni ca nu stiu ce este cu adevarat prioritar.

        Primarii, pt ca de ei vb ceva mai jos, nu stiu cati au venit cu proiecte pe bani europeni care sa faciliteze locuri de munca, si cati au venit cu proiecte cu care sa incerce sa isi securizeze un nou mandat( un parculet pe care nu il foloseste nimeni, o fantana pt calatori insetati si alte proiecte care nu aduc valoare cu adevarat).

        Poate gresesc, insa un drum prin Bulgaria facut recent imi da incredere sa spun ca am ramas si in urma bulgarilor.

        Esenta celor scrise atat de tine cat si de mine ar tb sa fie sa nu renuntam nici dupa o greseala, nici dupa a9a. Speranta ca putem face ceva bine in tara asta ar tb sa moara ultima.

        Toate cele bune!

        Răspunde
         
        1. Alex Z
          Iunie 29, 2016 la ora 01:08

          Toate cele bune si tie. Cred ca primarii incearca sa isi securizeze cat mai multe mandate…in randurile de mai jos am dat exemplu de primar interesat (cat de cat) adevarat destul de tanar, precum si de primar membru de partid…In ce priveste programele operationale sunt si ele structurate pe diferite categorii-spre exemplu cele care vizeaza localitati=reabilitari,izolatiitermice la locuinte si da amenajari de parcuri,gradinite,after school,utilitati=apa,canalizare drum,s.a.m.d pentru fiecare lot existand punctaje, acestea vizeaza primarii consiliile locare. Dar sunt si proiecte pentru infiintarea de noi locuri de munca, respecializari,perfectionari acestea se adreseaza mai degraba intreprinzatorilor.

          Răspunde
           
          1. john
            Iunie 29, 2016 la ora 02:22

            Vorbarie multa . Fapte zero. Toti vorbim pe forumuri si raminem doar.cu.atit.

             
  • Stelian F
    Iunie 28, 2016 la ora 22:55

    „e important, mai important ca niciodată, cum votăm la alegerile generale”
    De 20 de ani numai asta aud. Poporul roman i-a votat pe toti si n-a fost decat din ce in ce mai rau. Nu ca nivel dd trai, ci ca mod de guvernare al guvernantilor si ca mod de legiferare al parlamentarilor.
    Multi dintre cei cercetati penal acum, nu erau nici banuiti de popor ca pot face magariile pe care le-au facut si le fac.
    Nu intelegeti odata ca sistemul acesta democratic importat de afara nu se aplica generatiilor actuale din Romania?
    Nu vedeti ca din cauza faptului ca parlamentarii nu pot fi trasi la raspundere pentru ceea ce fac in cei 4 ani de mandat, ei ajung sa faca exact ce vor?
    Nu vedeti ca sistemul nu e bun pentru ca votul este numai o aprobare in alb data unui om sau unui grup de oameni ca ei sa faca orice vor cu tara asta timp de 4 ani?
    Moise si Lucian m-au convins sa votez in 2014 si uitati cata dreptate am avut cand am spus ca votul meu va desemna presedintele care va putea face orice vrea dupa ce se vede in functie. Nu mai conteaza pentru el ce au vrut oamenii cand l-au votat, nu conteaza pentru el ce vor acei oameni acum. De ce? Pentru ca votul meu i-a dat toata puterea sa faca ce vrea si nu l-a obligat sa faca ceva ce a promis, nu ca ar fi promis niste lucruri inteligente, dar pur si simplu votul meu nu obliga pe nimeni sa faca nimic.
    Acum imi spuneti ca iar tine de votul meu viitorul tarii. Viitorul tarii tine numai de legi care sa nu le permita sa fie dumnezei.

    Răspunde
     
    1. Bujie
      Iunie 29, 2016 la ora 10:37

      Bravo, dom`le! Am exact aceeasi parere. Nu „trebuie” sa votam PSD-ul, nu? PNL – nu merita nici atat!Si-atunci ma-ntreb: „Io cu cine votez?” Care-i alternativa aia „buna” de ne tot sfatuiesc toti s-avem grija CUM votam!? Vreau sa-i votez pe „progresisti”, dar avem asa ceva? Unde? Vreau sa votez oameni cinstiti, dar ce te faci cand Partidu-i plin de nemernici iar sistemul te „inghite”…

      Răspunde
       
  • IAD
    Iunie 28, 2016 la ora 21:07

    Gând la gând, întreb şi eu: dacă preşedintele n-are un plan, atunci care noi să avem plan??? Capul unei ţări a decis „brexit”, o ţară fără cap cam ce ar trebui să decidă: KLEXIT?

    Răspunde
     
  • stricatu
    Iunie 28, 2016 la ora 19:26

    Vorba multa si nimic esential.
    Ar fi bine sa ne spuna jurnalistii si ceva nou, cosntrucitv,eficace, nu doar aceleai povesti infinite si nefolositoare.

    Răspunde
     
  • Rex
    Iunie 28, 2016 la ora 19:01

    Presedintele de scara Iohannis are planuri sa doarma.

    Răspunde
     
  • amanet auto
    Iunie 28, 2016 la ora 17:55

    „sa ne trezim!” „Reveniti-va la normal!” – mai baieti, suntem normali. Exact asa cum suntem acum, asa suntem de 2000 ani. De la daci pana la roani, asa am fost. Normali. Ohh, sa nu uit: nu ne vom trezi si nu ne vom reveni. Si sunt optimist!

    Răspunde
     
  • Razvan
    Iunie 28, 2016 la ora 17:42

    Despre neputinta realizarii documentatiei pentru un proiect de dezv.am auzit destule.De ce nu cautam solutii?Sunt suficiente firme de consultanta cu oameni pregatiti sa faca documentatia.Guvernul ar trebui sa incurajeze astfel de actiuni pentru o rata de absorbtie mai mare.Nu toate primariile mai ales din mediul rural au personal capabil sa faca proiectele,dar ar putea sa contracteze firme de consultanta fara plata in cazul neaprobarii fondurilor.

    Răspunde
     
    1. adriana
      Iunie 28, 2016 la ora 19:54

      Nu toate primariile vor sa foloseasca fonduri europene care trebuie justificate pana la ultimul cent. Prefera sa foloseasca bani din bugetul local, pentru ca din astia se poate fura mai usor.

      Răspunde
       
      1. IAD
        Iunie 28, 2016 la ora 21:11

        Aşa este: Multe primării refuză să fie partenere în proiecte pentru că „altcineva” e abonat să asfalteze, să pună conducte etc…. La sat e altă planetă!

        Răspunde
         
  • Ion
    Iunie 28, 2016 la ora 17:41

    „România trebuie să se trezească”
    Cunoasteti textul imnului de stat?
    Romania doarme nu de ieri de azi ci de sute de ani.
    Romanii se imbuiba cu minciuni de toate felurile si isi duc somnul pe mai departe.
    Singura sansa a fost aducerea lui Carol I pe tron care a pus tara pe o directie buna. Au venit rusii insa si ne-au adus somnul de veci.
    Vesnica noapte buna romani!

    Răspunde
     
  • Alex Z
    Iunie 28, 2016 la ora 17:17

    In legatura cu problema dureroasa a fondurilor europene va citez:”intrucât beneficiarii nu aveau toate aprobările/avizele necesare (ex.: certificate de urbanism, autorizație de construcție etc.)”, cand lucram la o firma de proiectare,consultaii anuntam beneficiarii -primariile,consilierii local din timp : Atentie incepand din data de …porneste programul de dezvoltare cutare x, cei interesati au de pregatiti urmatoarele…Au fost primari care au depus interes reusind sa prinda fonduri pe mai multe programe, dar alti primari apar cu o zi,doua inainte de data depunerii dosarelor (au avut nu stiu ce de sedinte,vizita de teren etc.) ce sa le faci? Cine trebuia sa vegheze interesele zonei pe care le aveau si pe deasupra explicale ce este un PUZ, cine emite cutare aviz si ca eliberarea acestora dureaza…Pai regretam reveniti, anul viitor probabil incepe din nou…

    Răspunde
     
  • Alex Z
    Iunie 28, 2016 la ora 17:01

    Nu este ULTIMA sansa, e INCA o sansa: colegul dvs. Mihai Alexandru Craciun a punctat bine – nu se stiu consecintele Brexitului, greu de evaluat, englezii deja bat in retragere, oricum negocierile politico-economice vor fi dure. Referitor la alungarea a 4 milioane de romani din vest sunt speculatii/zvonuri complet deplasate deoarece:1) reprezinta o uriasa forta de munca ce nu poate fi inlocuita peste noapte, 2) multi dintre ei au deja noua cetatenie, altii resedinta, deci cu acte inregula, contracte pe termen nedeterminat ce nu pot fi anulate dintr-o pana*pix), cotizeaza la bugetul statului in care traiesc – DA POT FI vizati cei care muncesc la negru, asistatii sociali. Oricum se vorbeste de o perioada de 2 ani pt. a-si pune actele in regula. 3) Nu sunt doar romanii plecati, sunt si cei din celelalte tari estice-Polonia,Croatia,Ungaria,Slovacia,Moldova etc. astfelincat numarul celor ce ar trebui repatriati e enorm, fara suparare toti jurnalistii ce afarma,scriui asa ceva abereaza.

    Răspunde
     
    1. Stelian F
      Iunie 29, 2016 la ora 00:14

      Alungarea noastra din vest nu se va face legal, prin vreo lege care sa ne impuna acest lucru, ci va avea loc prin xenofobia celor mai putin educati din aceste tari.
      Pot sa am eu cetatenie britanica, daca colegii imi spun toata ziua sa plec in tara mea, deja ma pune pe ganduri
      Poate sa aibe cetatenie britanica sotia mea, daca colegii sau clientii ii vor striga in fiecare zi sa plece acasa deja incep sa fac bagajele.
      Pot sa aibe cetatenie britanica copii mei, daca copii britanicilor mai putin educati vor vorbi cu copii mei la scoala ceea ce ii vad pe parinti vorbin acasa, deja iau primul avion spre Romania.
      Asa vom pleca de aici si nu pentru ca legea ne va forta sa facem asta.

      Răspunde
       
      1. Alex Z
        Iunie 29, 2016 la ora 00:48

        Insist totusi la pct.3 sunt multi si din polonia chiar foarte multi, din munte negru, croatia,turci etc.inclusiv maroc, adunati o multime de oameni. Pe toti nu ii pot face bagaj = storno. Intradevar oamenii deseori au comportament de turma – uite strainul = el e tapul ispasitor. Ramane de vazut toleranta individuala.

        Răspunde
         
  • Constantin
    Iunie 28, 2016 la ora 16:51

    Inca NU este evident ca UK iese din UE. Pur si simplu nu este evident. Apoi, englezii au avut un adevarat razboi cu IRA. Cei care au luptat efectiv cu arma in mana au unele justificate retineri la vederea unificarii Irlandei prin referendum. Cu Scotia, tot cam pe-acolo. UK NU iese atat de usor din UE. „Aceasta noua situatie externa” este favorabila unei integrari mai rapide si mai accentuate a UE. Planul Romaniei, dincolo de prezumtivul guvern populist care poate aduce vulnerabilitati (in zona economica, ma gandesc ca a vrut sa spuna autoarea), poate fi unul privind rolul pe care tara noastra este capabila sa il joace intr-o Europa mai unita si mai dinamica, mai ales in contextul actualizarii proiectului de multiplicare a vitezelor de dezvoltare a statelor europene. Prin iesirea UK din UE uniunea se intareste. Acesta este motivul pentru care UE cere fermitate britanicilor in aplicarea decizei referendumului. OK, suntem fraieri ca nu folosim fondurile europene, dar acesta este alt subiect.

    Răspunde
     
  • Maus
    Iunie 28, 2016 la ora 16:13

    Asa a inceput si Partidul Nazist in 1935, in Germania. Pe baza nemultumirilor oamenilor, si frustrarilor generate de tratatele de limitare a inarmarii. Sint convins ca Rusia jubileaza. Iesind Anglia (desi vor s-o cam intoarca acum din cauza presiunilor lui Obama), e posibil sa avem din nou un tratat Yalta, care sa redeseneze sferele de influenta.

    Timpurile se schimba, dar se pare ca metodele de manipulare a prostimii britanice, au evoluat. Din pacate

    Răspunde
     
  • Mihai Coco Cocorean
    Iunie 28, 2016 la ora 16:03

    votam PNL

    Răspunde
     
  • Adrian
    Iunie 28, 2016 la ora 15:28

    Am o rugaminte, probabil superficiala, idoiata, limitata. Faceti-va voi treaba ca jurnalisti si nu mai incurajati, nu mai faceti loby imigratiei in MASA din Orientul Mijlociu si Africa intrucat vedem consecintele iar reactia oamenilor este cea pe care o vedem: euroscepticism.
    Multumesc

    Răspunde
     
    1. IAD
      Iunie 28, 2016 la ora 21:19

      Nu sunt juranlist dar aş vrea să atrag atenţia asupra unui lucru: Europa este una din cauzele care au contrubuit la distrugerea locurilor de unde vor acei oameni să plece. Iar pe de altă parte: cu cei plecaţi din România la fel ar trebui să se comporte „gazdele”, cum sugeraţi dvs. să ne purtăm cu refugiaţii din Africa? (oare v-aţi gândit prin ce trec acei oameni ca să fie în siguranţă?)

      Răspunde
       
  • Costin
    Iunie 28, 2016 la ora 15:20

    Am cativa prieteni care locuiesc in mediul rural. Amanunt important: niciunul trecut de 40 de ani. M-am oferit sa le fac gratis proiecte pentru accesarea de fonduri europene pe diverse programe de finantare. Intrebarea lor a fost urmatoarea: Cand derulam proiectul trebuie sa lucram cu facturi? Am raspuns ca da. Nu au mai vrut. So? Despre ce vorbim?

    Răspunde
     
    1. Daniel D.
      Iunie 28, 2016 la ora 15:27

      Costin, vorbim despre 4 decenii de comunism, in care initiativa individuala a fost redusa la minim. Am ajuns in situatia in care majoritatii romanilor trebuie sa li se dea de lucru, ei ne-avand curajul, educatia, resursele emotionale sa porneasca o afacere.
      Pe de alta parte, e tocmai despre povestile alea care s-au perindat prin online-ul romanesc de cand cu alesii penali: in medie, romanii vad ca un lucru normal evaziunea fiscala (alaturi de coruptie si altele de genul) si li se pare excesiv de complicat sa „lucreze cu facturi”.

      Răspunde
       
      1. Costin
        Iunie 28, 2016 la ora 15:55

        Au trecut aproape 27 de ani si tot suntem tributari trecutului comunist. Peste alti 20-30 o sa avem probleme din cauza trecutului produs de Iliescu, Constantinescu, Basescu, Klaus Iohannis si cine o mai veni. Niciodata noi nu avem vreo vina. De vina este trecutul.

        Răspunde
         
      2. Remus
        Iunie 28, 2016 la ora 16:29

        Costin, ajuta-ma pe mine cu un proiect pentru accesare de fonduri

        Răspunde
         
    2. Ana Catalui
      Iunie 28, 2016 la ora 16:46

      eu cred ca trebuie facuta educatie antreprenoriala cu forta. Suna rau? Poate, dar exista in sate oameni care ar dori alternativa la taiatul frunzei la caini,dar se sperie de acest cuvant mare,PROIECT. cine sa-l scrie, pe ce bani, de unde garantii,etc. trebuie luata tara la picior,de o echipa de oameni destepti,trebuie sa facem toti ceva,fiecare la ce se pricepe, voluntar,pana nu e prea tarziu. sa nu aud de cursuri prin POSDRU.sunteti aici toti oameni care inteleg ce ni se intampla, hai sa facem ceva practic! hai sa ne dam mana! cat despre politica, alegeri, Parlament, nimic nu se va schimba pana cand mesajul vostru nu ajunge la mase.

      Răspunde
       
    3. IAD
      Iunie 28, 2016 la ora 21:20

      Oare de ce le e aşa de frică de facturi?

      Răspunde
       
  • Goofy
    Iunie 28, 2016 la ora 14:58

    Interesant, dar n-ar strica vreo 2-3 proofreaderi care sa si observe iesiri in decor de genul „oficial de rag inalt” sau „detailealeaza”.

    Răspunde
     
    1. Daniel D.
      Iunie 28, 2016 la ora 15:21

      Femeia vorbeste de treburi importante si tu te-ai gasit ca Voda-n loboda sa te legi de doua greseli de scriere. Daca chiar vrei sa ajuti cu ceva, pune mana, corecteaza textul si trimite-l la redactie. Altfel mai bine taceai…

      Răspunde
       
      1. Goofy
        Iunie 28, 2016 la ora 16:50

        Treburile importante trebuie tratate cu seriozitate, asta incluzand corecturile necesare, dar inexistente.

        Esti avocatul ei? Ai deja imunitate extinsa sau inca o astepti? Sau esti doar un bugetar cu „lasa ca-i bine si-asa”.

        Răspunde
         
        1. dan
          Iunie 28, 2016 la ora 20:04

          felicitări pentru răspuns Goofy. Multă lume crede că profesionalismul unei meserii se poate dovedii și fără să fi foarte exact în exprimare.
          ,,femeia,, cum zice omul se referă numai la bani că altceva nu știe, dar pe lângă asta mai sunt o mie de alte probleme importante. Romania ar trebui să nu stea ca miloaga la mila UE ci să-și dovedească puterea ei ca țară. Femeia asta ne învață doar cum să stam cu mâna întinsă după ce ni s-au luat toate drepturile.În realitate Romania poate să hrănească întreaga Europă dacă nu ar fi condusă atât de prost!

          Răspunde
           
          1. IAD
            Iunie 28, 2016 la ora 21:21

            Nu stăm deloc cu mâna întinsă, am plătit în avans, doar recuperăm!

             
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase