afișări

Isteria şi Istoria

de Ina Gabriela Funețan

ina Românii se agită pe tema refugiaţilor arabi de parcă nu ar fi existat niciodată, în istoria noastră, refugiaţi pe teritoriul ţării noastre. Dar istoria noastră e înţesată cu situaţii în care a fost necesară găzduirea de refugiaţi; multe dintre minorităţile etnice din România s-au format ori s-au întărit prin grupuri de refugiaţi, de-a lungul timpului. Ba chiar, stimați urmași de daci și de romani, s-ar putea să aveți amețeli etnogenetice după ce veți citi aceste rânduri. Precizez faptul că n-am mai scris despre greci și despre unguri, căci, dincolo de controversele cu cine a fost primul în Ardeal, era nevoie de o carte, nu doar de un articol pe blog. 

Bulgarii s-au refugiat aici o dată cu întinderea stăpânirii turceşti la sud de Dunăre, în sec. XV-XVII. Azi, trăiesc în România cca. 8000 de etnici bulgari, mai ales în satele de lângă București. Îi întâlniți, fără să știți, la piață, căci mulți dintre ei și-au păstrat meseria de tradiție, grădinăritul. Din rațiuni mai degrabă comice decât istorice, românii le-au spus bulgarilor sârbi. Sunt oameni muncitori și liniuțele pe care le vedeți în poza Vadere din sateli baleni Sarbialăturată, din satelit, sunt solariile din comuna Băleni-Sârbi, județul Dâmbovița. Dacă unul dintre ei vă invită la o plăcintă tradițională bulgărească, sub nicio formă, dar sub nicio formă, nu refuzați!

În sec. XVI, pogromurile din Ucraina au trimis în Moldova un val de refugiaţi evrei. În sec. XVIII, persecuţiile din Imperiul Țarist au trimis un nou val de evrei în Moldova şi Transilvania, iar după 1921- printre refugiaţii din U.R.S.S. s-au aflat şi evrei. În 1930, trăiau pe teritoriul României 756,930 de evrei. De fapt, legăturile masonice între Paris (unde studiau junii noștri) și Țarigrad (Istanbul) au făcut ca puternicii bancheri evrei din capitala Imperiului Otoman să fie cei care au finanțat și Revoluția de la 1848 și Unirea de la 1859 și înființarea Armatei Române în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Prețul a fost exact acceptarea minorității evreiești. (sursa) Îl regăsiți la punctul 21 din Proclamația de la Islaz: „Emancipația Izraeliților și drepturi politice pentru ori-ce compatrioți de altă credință.” (dacă nu știți ceti limba română cu litere slavone, cum era ea scrisă atunci)

1280px-Proclamaţia_de_la_Islaz_(1848)

Holocaustul şi emigrarea masivă au făcut ca în 1956 să mai fie doar 146,274 de evrei în România, iar în 2002- doar 6179.

Ruşii lipoveni s-au refugiat la gurile Dunării, în Bucovina şi Dobrogea în sec. XVII-XVIII, din cauza prigonirii lor religioase. Azi, acest grup etnic numără aprox. 40,000 de persoane.

Ucrainenii au venit şi ei ca refugiaţi din calea Imperiului Habsburgic, în valuri succesive pe parcursul sec. XVIII, aşezându-se lângă cei care deja trăiau aici. În 1930 trăiau în România 600,000 de ucraieni, iar în 2002- doar 61,350.

În sec. XVII-XIX, înăbuşirea mişcărilor de eliberare ale polonezilor de sub austrieci au dus la sosirea unor grupuri mari de refugiaţi polonezi. Mulţi dintre imigranţii polonezi, mineri din Silezia, s-au aşezat ca mineri în Valea Jiului. Unii au construit salina Cacica în nordul Moldovei. Alţii au lucrat la construirea căilor ferate, spre finalul sec. al XIX-lea.

Între 1929 şi 1933, o parte a comunităţii poloneze s-a repatriat. Invadarea Poloniei de către Germania şi URSS în 1939 a dus la sosirea în România a unui val imens de refugiaţi polonezi: 60,000 de oameni, militari şi civili. Statul Român i-a găzduit cu generozitate, rezistând presiunilor aliatului german care cerea ca refugiaţii polonezi să fie trataţi ca prizonieri. În 1947-1948, şi acest val de oameni s-a repatriat. În 1956 mai trăiau în România 7627 de polonezi, iar în 2002- doar 3559.

Frz. Flüchtlinge

Frz. Flüchtlinge

Războaiele ruso-turce din sec. XVIII-XIX au determinat cca. 100,000 de tătari să se refugieze din Crimeea în Dobrogea, unde trăiau deja tătarii aşezaţi aici în sec. al XIV-lea, în fapt resturi ale invaziei mongole care s-ar putea să fi jucat un rol important în zdrobirea ungurilor la Posada de către Basarab(istoricii nu sunt sigur sută la sută). După 1878, tătarii din România au început să emigreze către Imperiul Otoman. În 2002, doar 21 000 de cetăţeni români mai declarau limba tătară ca limbă maternă.

Războiul ruso-caucazian a adus în 1864 în Dobrogea 10,000 de refugiaţi cerchezi (populaţie caucaziană musulmană). După 1878, cea mai mare parte a lor a emigrat în Imperiul Otoman. În sec. XX nu s-a mai înregistrat populaţie cercheză în Dobrogea, cei rămaşi aici fiind asimilaţi de tătari, turci și români.

Între 1915 şi 1923, după genocidul armean din Turcia, 10,000 de armeni s-au refugiat în România, unde se aflau deja comunităţi armeneşti formate încă din sec. al XV-lea. În 2011 se mai declarau etnici armeni doar 1351 de cetăţeni români.

În 1926, în întreaga Europă se aflau 9,5 milioane de refugiaţi, din care 1,5 milioane veneau din Uniunea Sovietică. România s-a aflat la graniţa acestui val de migraţie: între 1920 şi 1940, peste 100 000 de persoane s-au stabilit în România ca refugiaţi din U.R.S.S. Erau evrei, ucraineni, ruşi şi români.

Aromânii din Dobrogea au sosit ca refugiaţi în 1940, după cedarea Cadrilaterului către Bulgaria, alăturându-se comunităţilor aromâne existente deja pe teritoriul României încă din sec. XVII-XVIII. Azi trăiesc în România aprox. 26,000 de aromâni.

Și o curiozitate a istoriei: în sec. XIX existau în toată Europa doar cinci sate cu locuitori arabi şi toate acestea se aflau în Dobrogea, în zona unde azi se află frontiera dintre România şi Bulgaria. Arabii au fost colonizaţi aici în 1834; în 1850 s-au înregistrat 145 de locuitori arabi în Dobrogea. În 1913, mai trăiau aici doar 14 arabi; ceilalţi emigraseră în Imperiul Otoman sau fuseseră asimilați prin căsătorii mixte.Romania_harta_etnica_2011Ce rezultă de aici? Că refugiaţii au tot venit aici de-a lungul secolelor, cu speranţa într-o patrie mai sigură pentru ei şi s-au străduit să îmbogăţească această patrie cu valorile şi cultura lor. Și că toţi s-au împuţinat dramatic în timp, fie prin emigrarea spre alte patrii fie prin asimilare. Venirea lor ne-a îmbogățit, nu ne-a alterat ca națiune.

Și acum să vedem cine își mai face griji pentru cota de migranţi (două mii, trei mii, șapte mii?) repartizată azi României. Confruntaţi cu- iată!– tradiţionala xenofobie a ospitalierului popor român, refugiaţii nu vor rezista prea mult pe-aici.