afișări

Satul românesc se îneacă în capitalism (I)

de Ina Gabriela Funețan

inaDe la o vreme, a devenit o modă ca presa să „înfiereze” ţăranii care refuză locuri de muncă la oraş. Pentru că am remarcat că utilizatorii de internet sunt extrem de revoltaţi după fiecare asemenea ştire cu „paraziţi rurali”, am decis să aprofundez un pic cel mai recent caz: sătenii din Șişeşti/ Mehedinţi, cărora li s-a organizat un „târg de joburi” din bani europeni.

Aflăm că oamenilor li s-au oferit 400 de posturi cu posibilă calificare la locul de muncă, la o fabrică din Sânnicolau Mare/ Timiş (adică la 315 km distanţă faţă de Șişeşti) şi că- scandalos!– ei nu au fost interesaţi.

Reportajele îi prezintă ca pe nişte cerşetori care nu apreciază generozitatea ofertei. Un ţăran este ironizat că vine la bustul gol la târgul de joburi, că nu ştie diferenţa între CD şi C.V. şi că scrie „n-am” fără cratimă. Înţelegem din tonul reporterului că, dacă nu vine la târgul de joburi, el e un puturos neinteresat de muncă, iar dacă vine- e un prost care nu ştie să se îmbrace, nu cunoaşte termeni din limbajul corporaţiilor şi nu ştie gramatică.2037___rani_din_mprejurimi_n_aradHaideţi să facem acum un mic exerciţiu de imaginaţie: să ne punem în pielea unui ţăran din Șişeşti, care ar fi interesat de un loc de muncă la fabrica situată la 315 km distanţă.
Zicem că el are acum o mică gospodărie şi familia obişnuită: doi-trei copii, soţie, părinţi bătrâni. Deşi în gospodăria ţărănească e nevoie de fiecare om în putere, săteanul nostru decide, totuşi, să plece la 315 km, pentru salariul de 1000 de lei pe perioada de probă.

În cele trei luni de probă/training, vizitarea familiei e o problemă: săteanul devenit muncitor ar trebui să facă 10 ore pe drum (da, aţi citit bine. 315 km în 10 ore), schimbând mai multe mijloace de transport, iar duminică nu toate circulă. Apoi, banii îi strânge ca să-i trimită acasă, nu ar vrea să-i cheltuiască pe drumuri. Ei, asta e, trei luni trec repede. Oricum, dacă e respins la angajarea definitivă, se întoarce acasă la fel de sărac cum a plecat.

Dar hai să zicem că, după cele trei luni de training, îl angajează definitiv. Poate va câştiga chiar şi 1500 de lei, cum i s-a promis. Ce va face el de acumîncolo? Îşi mută familia la Sânnicolau Mare, lasă gospodăria din Șişeşti în paragină? Găseşte o locuinţă cu chirie în Sânnicolau Mare, destul de mare pentru toată familia? Îşi va abandona părinţii în Șişeşti, urmând să le poarte apoi de grijă de la distanţă? Îşi va permite să suporte din salariu costurile relocării? Îşi va permite să întreţină familia relocată, plătind chirie şi nemaiavând mâncare din gospodăria proprie? Mai pe scurt: îi merită efortul de relocare a întregii familii, pentru un job plătit cu 1000-1500 lei pe lună?

Dar poate nu-şi mută familia, se mută doar el, cu riscul de a-i vedea pe ai lui doar în concedii şi de sărbători. Din portofel-cu-bani-putinisalariu le va trimite bani (cât le va putea trimite?) din care ei vor plăti oameni care să facă treburile gospodăreşti pe care înainte le făcea el. El va chivernisi salariul, ei vor cheltui tot ce primesc în gospodărie, deci vor fi toţi la fel de săraci ca înainte şi, în plus, separaţi. Și atunci, dacă tot e să stea separaţi, de ce să rămână el aici pe un salariu de 250-300 de euro, în loc să emigreze pentru 1000 de euro?

Oricum am lua-o, oferta de la târgul de joburi din Șişeşti este absurdă, genul de ofertă făcută pentru a fi refuzată. Uitaţi-vă la oamenii intervievaţi de reporteri: este evident că sunt genul de oameni care nu pot face faţă la joburi solicitante şi pe care, oricum, nu i-arangaja nimeni. Aşadar, organizatorul târgului nici măcarnu s-a întrebat, înainte de a invita participanţii, cu ce profil al şomerilor are de-a face. Dar cea mai clară dovadă a faptului că acest târg a fost organizat doar ca să se bifeze o acţiune „din bani europeni” o reprezintă „darurile” făcute şomerilor din Șişeşti: nişte pliante, tricouri, şepci şi STICK-URI DE MEMORIE. Stick-uri de memorie!!! Te duci la nişte nenorociţi care abia ştiu să scrie şi le oferi stick-uri de memorie! Înţelegeţi acum cât de mare e distanţa între birocraţii organizatori şi amărâţii comunei Șişeşti? Oferte de muncă în industrie, la 315 km distanţă de gospodăriile lor şi cadouri constând în stick-uri de memorie!

Ei, nu-i aşa că situaţia nu mai pare chiar ca la televizor? Acum, luaţi toate cazurile asemănătoare care apar în presă şi încercaţi să vă puneţi în pielea acelor oameni. Vă garantez că nu vi se va mai părea la fel de revoltător refuzul lor de a se angaja.

Și, până la urmă, de ce atâta insistenţă să-i smulgem pe oamenii ăştia din sate şi să-i trimitem la muncă în industrie?

După deceniile comuniste în care satele s-au depopulat prin acelaşi fenomen de migrare a patrula-de-la-hotarpopulaţiei către zonele industriale, reluăm acum aberaţia de a împinge sătenii cu forţa spre oraşe?

De ce nu căutăm soluţii deştepte de a-i ajuta să rămână în satele lor şi să trăiască decent?

De exemplu, joburi în agricultură şi mica industrie locală. Ei bine, comuna Șişeşti are şi asemenea industrie locală, iar primarul se plânge că nu are oameni nici pentru ea. Despre asta, într-un text viitor.