6.726 afișări

Revoluţie sau lovitură de stat? De fapt, nu e chiar aşa simplu…

Revolutie sau Lovitura de Stat

de Moise Guran
Înainte de toate precizez faptul că am mult respect pentru acei oameni care au murit în decembrie 1989, că eu, jurnalist, sunt conştient că libertatea mea de azi li se datorează. În acelaşi timp, eu cred că, mai mult decât orice, ei şi-ar fi dorit ca noi să ştim adevărul. Un adevăr care nu e simplu, e complicat, e complex… N-a fost una, au fost mai multe revolte şi nu, n-a fost una, au fost mai multe lovituri de stat.
Istoria Lovitorilor de Stat_StoenescuVă ofer pasajul de final al cărţii lui Alex Mihai Stoenescu, Istoria loviturilor de stat în Romania – vol. IV (II)- „Revoluţia din decembrie 1989” – O tragedie românească, o carte documentată pe parcursul a zece ani, o lucrare istorică de referinţă în ceea ce priveşte anul 1989 în România. Vă invit să o cumpăraţi şi să o citiţi (are peste 800 de pagini). Finalul ei, extrem de sintetic este acesta, publicat într-o Anexă.
Anexa 2
CRONOLOGIA REVOLUȚIEI ROMÂNE 
I. Subversiune internaţionalăconvenită între Marile Puteri, dintre care Uniunii Sovietice i se acordă rolul preponderent, este declanşată începând cu anul 1987.
II. Tentativa de revoltă populară – Iaşi, 14 decembrie 1989.
La Iași apare primul partid politic alternativă – Frontul Popular Român; agentura sovietică îl sprijină și încearcă preluarea lui; fiind o acțiune românească, fără legături funcționale cu subversiunea sovietică, acțiunea eșuează; liderii sunt arestați; începutul revoluţiei.
III. Diversiune externă la Timişoara – 16-17 decembrie1989; grupuri de români pregătiți în Ungaria devastează centrul orașului; un număr foarte mic de cetățeni autentic revoltați se asociază mișcării; Securitatea refuză să se implice în stradă.
IV. Tentativă de lovitură de palat – CPEx, 17 decembrie 1989;
sovieticii au contactat şi influenţat, din timp, mai mulţi membri ai CPEX în ideea înlăturării secretarului general printr-o lovitură de palat; Ceauşescu îşi dă demisia, dar este întors de fidelii săi.
V. Represiune militară ilegală – Timişoara, 17-18 decembrie 1989.
VI. Stare de asediu neoficială şi ilegală la Timişoara – 19 decembrie 1989.
VII. Revoltă populară – Timişoara, 20 decembrie 1989apariţia unui program politic şi a celui de-al doilea partid alternativă – Frontul Democrat Român.
VIII. Diversiune externă – 21 decembrie 1989la Bucureşti este sabotat mitingul (organizat de Ceauşescu: nota Moise) prin intermediul unor echipe de agitatori diversionişti; un grup protestatar se instalează în centrul Capitalei.
IX. Represiune militară ilegală – Bucureşti, noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989.
X. Revoltă populară – Bucureşti, 22 decembrie, ora 03.00, grupuri mari de pe platformele economice mărşăluiesc spre Centru şi îl ocupă (ora 10.00); conducerea Armatei este paralizată, în timp ce Securitatea începe să acţioneze direct pentru îndepărtarea dictatorului.
XI. Lovitură de stat militară (puci) – 22 decembrie 1989,ora 10.07, noul ministru al Apărării, generalul Victor Stănculescu, declanşează un proces de îndepărtare a lui Nicolae Ceauşescu de la putere, proces care se încadrează în categoria istorică „lovitură de stat militară“ (puci); începând cu ora 10.00, prin ordine succesive date în întreg sistemul MI, generalul Iulian Vlad retrage sprijinul acordat lui Nicolae Ceauşescu.
XII. Transfer de putere – 22 decembrie 1989, în intervalul 12.00–17.30.
Partidul Comunist Român se destramă rapid; singura putere în stat este deţinută de Armată; generalul Stănculescu dă un ordin de preluare a pazei şi controlului asupra sediilor Consiliilor Judeţene de Partid şi asupra Televiziunii. Aproximativ ora 13.40, generalul Stănculescu este contactat de Ion Iliescu şi noul ministru al Apărării îi oferă puterea.
XIII. Constituirea nucleului politic provizoriu cu caracter revoluţionar (CFSN), având drept principal sprijin în Armată – orele 16.00, la sediul MApN. Armata este preocupată în primul rând de restabilirea imaginii sale, motiv pentru care declanşează o diversiune cu scopul de a şterge urmele represiunii.
XIV. Revolta populară se transformă în mişcare anticomunistă – orele 17.30-18.30, mulţimea din Piaţa Palatului se radicalizează şi forţează nu numai înlăturarea conducerii ceauşiste, ci şi a regimului comunist. Agenţi şi colaboratori ai serviciilor de informaţii occidentale încurajează această tendinţă.
XV. Diversiune teroristă – 22-24 decembrie 1989, începând cu orele 16.30, 16.45. O organizaţie aflată în legătură cu comandanţii din eşalonul superior al Armatei încearcă să determine risipirea mulţimii şi restabilirea ordinii publice prin răspândirea zvonurilor panicarde, apoi prin simularea unor atacuri. Grupul prosovietic radical de la conducerea CFSN cere distrugerea Securităţii; este declanşată şi susţinută profesionist diversiunea cu teroriştii Securităţii, cu scopul dublu, de a dirija mulţimea spre o solidarizare cu noua putere împotriva unui inamic marcat şi de a distruge Securitatea, ca factor potenţial periculos, naţionalist, neimplicat în represiune; în acest calcul intră şi dorinţa agenţilor sovietici ajunşi la putere de a distruge instituţia care cunoştea activitatea lor de trădare de ţară.
XVI. Instituirea regimului revoluţionar – 24-31 decembrie1989, emiterea de decrete revoluţionare care proclamă preluarea puterii de către CFSN, supremaţia Armatei, trecerea Securităţii în subordinea acesteia, instituirea tribunalelor excepţionale, execuţia cuplului Ceauşescu, arestarea şefilor Securităţii.
XVII. Lovitură de stat – 6-30 ianuarie 1990, un grup de conducere al CFSN hotărăşte transformarea FSN în partid politic, cu păstrarea puterii. El va decide, total abuziv şi ilegitim, o repartizare a locurilor în CPUN (având funcţia de parlament provizoriu) în formula 50% noul partid FSN şi 50% celelalte partide, act ce marchează caracterul ilegal şi neloial al preluării puterii prin lovitură de stat. (Definiţie: lovitura de stat este o acţiune de răsturnare a puterii organizată şi condusă din interiorul acelei puteri.)
XVIII. Contralovitură de stat – 12 ianuarie–28 februarie 1990, partidele politice nou înfiinţate organizează manifestaţii de stradă cu scopul răsturnării puterii politice reprezentate de partidul FSN, rămas ilegal la putere. FSN foloseşte grupuri sociale (muncitori de pe platformele industriale, mineri) şi forţe de ordine pentru a înfrânge contralovitura de stat. Opoziţia încearcă o prelungire a contraloviturii de stat printr-o manifestaţie permanentă în Piaţa Universităţii, devenită ilegală după alegerile din 20 mai 1990.
XIX. Încheierea procesului revoluţionar, a revoluţiei – 20 mai 1990.
Alegerile declarate oficial şi recunoscute internaţional drept libere legitimează lovitura de stat din ianuarie şi confirmă încredinţarea puterii către FSN prin votul majoritar, substanţial al populaţiei. Această nouă realitate politică marchează eşecul înscrierii României pe un scenariu occidental de desprindere din sfera de influenţă sovietică şi, totodată, rămânerea României încă un deceniu în sfera de influenţă sovietică. Întârzierile în reformarea sistemului politic şi al celui economic sunt interpretate de Occident ca acţiuni dirijate în sensul dorinţei de a rămâne în sfera de influenţă a URSS (Rusiei), motiv pentru care liderii politici ai FSN şi ai partidelor născute de acesta vor fi urmărite de o continuă şi insistentă propagandă internaţională negativă, cu efecte directe asupra situaţiei sociale a populaţiei. Tentativa guvernului Petre Roman de a aplica o reformă liberală rapidă este sabotată din interiorul puterii, astfel că, în septembrie 1991, guvernul Roman este răsturnat printr-o nouă lovitură de stat.