Cine îşi asumă politrucii care ne-au furat la curent?

Publicat la data de de Moise

dumbravescu-plasma

de Moise Guran

Mult prea puţine reacţii şi zero responsabilităţi asumate în cazul vicepreşedintelui Autorităţii din Energie, arestat după ce a încărcat, la propriu, tarifele cetăţenilor pentru o şpagă.

Nu intru foarte mult în complicatul caz al taxării duble pentru certificate verzi, dar, dacă în ultimii doi ani aţi simţit că v-a crescut factura la curent, ar fi trebuit de acum să ştiţi că aţi fost păcăliţi, şi să judecaţi şi singuri cine este responsabil pentru asta.

Prin cele trei distribuţii ale sale – Dobrogea, Banat şi Muntenia Sud care include şi Capitala – Enel face, în România, aproape jumătate de miliarde de euro pe an. În 2012, tarifele au crescut cu 10%, în 2013, au crescut cu 7,5%. Nu e clar până în acest moment câţi bani a luat ENEL de la consumatori, dar sumele sunt de ordinul zecilor de milioane.

E clar şi că celelalte companii de distribuţie din România au făcut cam acelaşi lucru, că Autoritatea în Domeniu a fost tot timpul în cârdăşie cu ele şi că, deşi tariful trebuia să scadă imediat cu 6% pentru că el reprezenta o fraudă, aceşti domni au acceptat să eşaloneze scăderea tarifului pe care companiile de electricitate îl fură, pur şi simplu, de la cetăţeni.

factura enelEste doar un concurs de împrejurări că un vicepreşedinte al acestei autorităţi, un anume Dumbrăveanu, a intrat pe mâna DNA după ce a încercat să scoată de pe ENEL două contracte de nici o sută de mii de euro pentru firma privată la care el, Dumbrăveanu, lucrase înainte să-l blgoslovească PSD-ul cu o funcţie de înaltă răspundere faţă de cetăţeni.

De fapt, aici e adevărata problemă. Havrileţ, preşedintele Autorităţii a fost pus acolo de PNL, că na!, au câştigat împreună alegerile, împreună şi-au împărţit deconcentratele, autorităţile şi alte instituţii grele din România. Nici nu şi-a pus problema să plece acasă, la fel cum nimeni nu pare a-şi fi pus problema să-l schimbe.

Întrebat dacă simte cumva o responsabilitate, premierul Ponta a declarat că se bucură că instituţiile statului îşi fac datoria. Se referea probabil la DNA, nu la instituţiile pe care el, primul minstru şi preşedinte al partidului de la guvernare, le-a umplut cu politruci care, dacă nu-s incompetenţi, sunt corupți până în măduva oaselor.

Nu uitaţi de şpaga cu ENEL! Este ruşinoasă şi degradantă pentru un investitor atât de mare care, în faţă, se plânge de corupţia din România, dar bate palma, pe la spate, cu corupţii sistemului.

Pe de altă parte, hoţia pe factură la toate companiile de distribuţie este de ordinul zecilor sau poate chiar sutelor de milioane de euro. Este de neiertat şi este incredibil modul în care nimeni nu răspunde pentru ea. Nu sunt sigur dacă ea intră sau nu în sfera DNA-ului, dar cineva trebuie să ia rapid o decizie!

Noi toţi banii i-am dat. Acum cine naibii plăteşte?

Comentarii prin facebook

51 răspunsuri la Cine îşi asumă politrucii care ne-au furat la curent?

  • Emil
    Iunie 12, 2014 la ora 12:08

    Despre „renegocierea” redevenţelor, nimic?

    Răspunde
     
  • Stelian
    Iunie 11, 2014 la ora 20:46

    Moise te intreb cu toata admiratia pentru cunostintele de istorie pe care le ai.
    Cand, prin vointa poporului, s-a schimbat ceva in bine, in tara noastra?
    In afara de ce-o fi fost in decembrie ’89.

    Răspunde
     
  • Cipper
    Iunie 11, 2014 la ora 17:47

    Ca om care s-a luptat ani la rand cu Enel, doar ca sa aiba parte de un serviciu decent de livrare a energiei in centrul Bucurestiului va pot spune ca ANRE a facut pasi mici si seriosi pentru a apara cum poate ENEL-ul, desi rolul lor ar trebui sa fie tocmai invers, acela de a ne apara pe noi consumatorii. E aproape imposibil sa mai depui o sesizare care sa fie luata in considerare. O singura data am reusit o mici victorie (mi s-a transmis ca au penalizat ENEL, cu cat, nimeni nu stie, probabil ceva modic, sau deloc) dupa ce acum 4 5 ani de Craciun nu am avut curent 30 ore! In zona 0 a capitalei.

    Răspunde
     
  • mihaela
    Iunie 11, 2014 la ora 10:43

    Va rog dati-mi idei despre ce pot/se poate/putem face concret? La cine ne plangem sau chiar trebuie „sange”? Cum vi se pare Proiectul Cojocaru pentru o noua Constitutie?

    Răspunde
     
    1. Stelian
      Iunie 11, 2014 la ora 10:58

      Concret puteti face urmatoarele.
      Spuneti adevarul intotdeauna, nu mai dati nici un leu soaga sau atentie, nimanui. Nu acoperiti nici o faradelege. Luati atittudine cand vedeti asa ceva. Fiti exemple pentru ceilalti. Dreptatea, ca toate celelalte are un pret. Numai cand vom fi gata sa-l platim pana la capat, numai atunci se vor schimba lucrurile.

      Răspunde
       
      1. tree4me
        Iunie 13, 2014 la ora 00:07

        Sa platim pretul pina la capat? Pai asta este … „singe”. Si a fost platit de multe ori dealungul istoriei si fara rost. N-ar fi timpul sa se incerce a face ceva si … gratis dar cu rost? Si cu cap.

        Răspunde
         
        1. Stelian
          Iunie 13, 2014 la ora 00:27

          Vorbeam de pretul dreptatii. Adica noi ca indivizi sa traim in adevar si dreptate, chiar daca vom avea de pierdut spunand mereu adevarul. Despre acest pret era vorba.

          Răspunde
           
      2. Mihaela
        Iunie 13, 2014 la ora 11:21

        Vreau sau nu vreau sunt un exemplu pentru cei trei copii pe care ii am. Am hotarat sa-mi fac ordine in propria curte, sa separ ce e important de ceea ce nu este esential si sa nu mai tac sperand ca se va rezolva „ca doar pe toti ne vede Dumnezeu”.Planul e cu bataie lunga…educatia copiilor e esentiala si pe langa desene animate discutam si despre Rosia Montana, Muntii Apuseni,facturile de curent…Acum vreau sa rezolv doua probleme: vreau sa vad finalul unei angajari ilegale la Primaria Caianu, jud. Cluj – de care apartinem si vreau sa „beneficiez” de dreptul de a denunta unilateral contractul cu furnizorul de cablu (Romtelecom) care sub forma unei informari privind modificarea grilei de programe majoreaza tariful lunar cu 0.5euro(0.62 euro cu T.V.A.). Imi va fi greu pentru ca la tara toata lumea e ruda cu toata lumea si nici nu stiu cui sa ma adresez cu intrebari- Primariei, UDMR-ului, direct Viceprimarului sau nurorii acestuia, asa , la o cafea. Iar in al doilea caz am nevoie de internet si de televizor asa ca dupa ce denunt contractul, ce o mai fi si asta, ma voi abona din nou!! Si toate astea in loc sa gatesc un spanac pentru copii! Spaga n-am dat ca mi-e rusine si simt ca l-as jigni pe cel vizat. Sunt romanca si sunt pregatita sa platesc pretul pana la capat…de putine ori am zis „asa sa ne ajute Dumnezeu” dar asa am spus intotdeauna inaintea declansarii unui „razboi”. Cand la mijloc sunt copii si cand faci ceva negandindu-te la ei, la vietile lor, apoi mie mi-ar fi frica sa fiu in locul sus-pusilor.Respecte celor care pot vedea si cu inima.

        Răspunde
         
    2. Serban
      Iunie 11, 2014 la ora 15:53

      Draga Mihaela,

      Din pacate solutii am cautat si eu foarte mult timp, dar o societate ca a noastra nu mai poate fi purificata decat prin masuri radicale. In momentul in care coruptia a intrat puternic in sistemul judiciar nu mai exista solutii. Si chiar si solutiile sunt susceptibile de intrebari caci s-ar putea sa fie date tot de corupti si in acel moment pleci de la prezumptia de viciere.

      Solutia ar fi ca zeci de mii de oameni din privat sa treaca si sa preia conducerea societatilor de stat. ATENTIE ! Zeci de mii, nu cate un manager ici colo ratacit care in cateva saptamani cedeaza sub presiunea mafiei impamantenite in societatile respective.

      Si nu manageri celor de la Enel care dau mita !

      Ce zici? Exista aceasta posibilitate in mod real? Sau revenim la ‘sange”?

      Răspunde
       
      1. Stelian
        Iunie 11, 2014 la ora 17:17

        Zeci de mii de oameni care sa puna interesul celorlalti, inaintea interesului lor personal??? Vorbiti despre Romania, sau despre planeta toata?

        Răspunde
         
      2. Stelian
        Iunie 11, 2014 la ora 17:23

        Si daca ar exista acesti oameni, care sa iubeasca dreptatea si adevarul, care sa aiba si pregatirea si cunostintele necesare, cibe credeti ca le va da conducerea societatilor si a societatii?

        Răspunde
         
  • Serban
    Iunie 11, 2014 la ora 09:19

    Draga Moise,
    Nu stiu de ce nu se pune DNA-ul pe Enel? O companie internationala isi permite sa dea mita in Romania la un asemenea nivel? Ar trebui exclusi de pe piata din Romania si compania sa intre sub administrarea statului.
    Inadmisibil ! Daca nu se da un exemplu draconic cu acest caz vom fi supusi unor viitoare abuzuri de la alte companii care administreaza utilitatile/resursele in RO (vezi ApaNova, OMV si multi altii). Nu vreau sa cada acarul Paun vreau sa cada raul de la sursa.
    Pentru cei 6 lei pe luna care mi i-au luat vreau sa vad „sange”!

    Răspunde
     
  • mario
    Iunie 11, 2014 la ora 08:50

    sunt scarbit de aceasta mafie care conduce tara de 25 de ani si nu a facut nimic pt aceasta tara si pt oameni au stiut sa fure sa minta sa manipuleze si nimic altceva rusine clasei politice din romania si sper sa vina si vremea cand vor plati pt ceea ce au facut

    Răspunde
     
  • mario
    Iunie 11, 2014 la ora 08:46

    nu stiu cum mai putem face ceva pt aceasta tara e cuprinsa de coruptie din toate partile precum o caracatita care se infasoara in jurul victimei si o sugruma incet si sigur

    Răspunde
     
  • mihaela
    Iunie 11, 2014 la ora 04:20

    Lucrurile sunt serioase.Se mai poate schimba situatia in mod pasnic, deocamdata, prin intoarcerea la primul pas – O NOUA CONSTITUTIE. Asta cere mai multa implicare din partea noastra, a tuturor.Cautati variante, implicati-va activ, puneti intrebari si rugati-va. Asa sa ne ajute Dumnezeu- dupa cum facem noi cu poporul acesta si cu copii nostri.

    Răspunde
     
  • Dragotoiu Mihail
    Iunie 10, 2014 la ora 13:32

    Noi platim toate tunurile date la companiile de utilitati! Societati conduse de persoane puse politic, care nu au de-a face cu domeniul respectiv! Ei stiu doar sa fure si sa asigure resurse pentru clientela de partid.

    Răspunde
     
  • Marian Androne
    Iunie 10, 2014 la ora 09:56

    ENEL nu si-ar fi permis in Italia asa ceva.
    Dar, cum s-a sesizat corect, problema este a sistemului mafiot care conduce Romania.
    Sa fie clar, noi nu am avut in ultimii 25 de ani NICIUN minut de capitalism autentic.
    Daca am fi avut, atunci eu si vecinii din bloc am fi angajat un trader de energie, puneam jos 1000 lei /apartament si negociam pe bursa un pret al curentului. Probabil obtineam un 200 lei/MWH de la un distribuitor. Ce trebuie sa faca statul? Doar sa-mi duca curentul achizitionat la contor deoarece are monopol pe transport, pentru o taxa de transport sa zicem de 10 lei/MWH.
    Domnilor, asta ar fi capitalism. Cerere si oferta fara intermediari politici!

    Răspunde
     
    1. Marian Androne
      Iunie 10, 2014 la ora 10:11

      Mai concret: Asociatia de Proprietari semneaza contract de furnizare curent. Institutia contractului tine loc de ANRE. In contract se prevede EXACT cuantumul despagubirilor pe care distribuitorul + transportatorul le va plati in caz de supratensiune, subtensiune, intreruperi neanuntate, etc.
      Iar politrucii de la ANRE pleaca acasa deoarece institutia lor se DESFIINTEAZA!

      Răspunde
       
  • Daniel
    Iunie 10, 2014 la ora 03:48

    Pai cine sa plateasca?Noi!
    Astea sunt problemele de sistem ale Romaniei in fata caruia cetateanul simte ca nu are alternativa.Indiferent de ce partid vine la guvernare reteta este aceeasi.Coruptie,incompetenta,jaf.Cat despre investitorii straini,banuiesc ca isi fac un calcul cinic si strict contabil.Nu putem fi profitabili din cauza coruptiei din Romania,dar putem fi profitabili daca jucam dupa regulile coruptiei din Romania.Si adopta o politica abuziva fata de consumator, alimentand in felul asta curente ultranationaliste de exemplu si asa mai departe.
    Cine sa ia masuri si cine sa se sesizeze cand toti guverneaza si rafineaza acelasi sistem de 25 de ani prin rotatia la guvernare?
    Cred ca singura sansa reala ar fi daca ar aparea o forta politica care sa distruga coruptia generalizata si de sistem din Romania,insa nu vad asa ceva.Chiar si in spatele actiunilor spectaculoase si datatoare de speranta ale DNA stau si ma intreb ce se ascunde de fapt,care va fi finalitatea actiunilor DNA,pentru ca daca DNA este folosit doar in scop politic,sau daca DNA isi face treaba si justitia ii plimba pe inculpatii cu greutate pana se prescriu faptele sau alte astfel de rafinamente tehnice,atunci nu o sa se schimbe nimic.

    Răspunde
     
  • anca
    Iunie 10, 2014 la ora 03:02

    In Romania creste orice serviciu catre populatie cu conducerea care exista din ’89.Nimeni nu misca un deget dar toata lumea se plange.
    Poate aveti timp sa va ganditi si sa schimbati sistemul asta de tot „JEGUL”.

    Răspunde
     
  • eu
    Iunie 9, 2014 la ora 23:39

    Mi-e lehamite de nu mai pot de toti hotii &politicienii din tara asta. Dar in treaba asta parca e ceva ce nu se leaga.. cum dom’le , scapi Enelul de milioane de euro pentru un parlit de contract de prestari pentru firma la care ai lucrat? Hai sa fim seriosi…. asta (CD) ori e prost ori e marioneta perfecta …. ori e un dosar lucrat fortat. Parerea mea.

    Răspunde
     
  • adriana nitu
    Iunie 9, 2014 la ora 23:24

    Multumim pentru comentariile d-vs., domnule Moise Guran, ca mai intelegem si noi cate ceva, noi cei care nu putem urmari nici politicul, nici economicul, asa cum ar trebui. Astfel, ni se mai clarifica unele lucruri, cat de cat !!! Sunteti grozav !!! Cu respect, Adriana Nitu.

    Răspunde
     
  • Goie
    Iunie 9, 2014 la ora 23:24

    Dle Guran,
    Profit de aceasta ocazie pt a va face o sugestie pt emisiunea Dvs. Zilele trecute, televiziunea franceza FR2 a difuzat un reportaj realizat de jurnaliști profesioniști in SUA in zone din Dakota unde se fac Explorări prin fracturate hidraulice in căutarea gazelor de sist. Scopul a fost clar: informarea publicului francez despre urmările (grave) ale acestor foraje. Jurnalistii au fost pe teren, au intervievat atât oamenii de rând afectați de rezultatele nefaste asupra sănătății umane si a animalelor cât si cu autoritățile care au aprobat astfel de exploatări. Nu ar fi deci rău dacă și TVR ar face ceva asemanator. Locuitorii din Pungesti si alte părți ale României nu sunt chiar atât de naivi (prosti) pe cat se crede. Cu stima.

    Răspunde
     
  • Gica
    Iunie 9, 2014 la ora 23:13

    Am si eu o problema cu facturile la curent …Avem de-a face cu o aberatie .Platesc energia consumata si tva ,pana aici nimic deosebit dar mai departe pe factura apar cerificate verzi +tva la ele ;taxa de congenerare +tva ; acciza +tva ;si mai apar acolo taxa radio si taxa tv care prin marinimia autoritatilor sunt neimpozabile .Poate sa-mi explice cineva daca mai exista vreo tara unde la o taxa se aplica tva ???Ajung sa platesc pentru taxe mai mult decat pentru consumul de energie .

    Răspunde
     
    1. Stelian
      Iunie 9, 2014 la ora 23:34

      Chiar. In UK avem numai pret energie + 5% tva. Cum sa puna tva la acciza???

      Răspunde
       
      1. Gica
        Iunie 10, 2014 la ora 00:00

        la noi e mai ieftin 24 %
        :))

        Răspunde
         
        1. Stelian
          Iunie 10, 2014 la ora 01:31

          Stiu 🙁
          Daca nu plecam in 2009, cand vanzarile firmei s-au prabusit, sigur as fi plecat cand s-au taiat salarii si cand s-a marit tva-ul, ca n-au reusit sa taie si pensiile au zis ei…

          Răspunde
           
    2. un bou
      Iunie 11, 2014 la ora 00:28

      ai uitat de CPC introdus de la 1 ianuarie, in procent de 20% care mareste tarif calculat pw factura.

      Răspunde
       
  • Valy
    Iunie 9, 2014 la ora 23:02

    Există o soluție pentru a scăpa de hoțiile din România. Așa cum recent arăta și Viorel Cataramă la un post de televiziune: Ne trebuie o Constituție care să menționeze că jaful din banii publici și faptele de corupție (adaug eu și clauzele de confidențialitate din contractele de vânzare a bunurilor aparținînd statului) sunt în afara legii. De ce în Consțituție ? Fiincă pe baza principiilor ei se construiesc și se aplică toate legile (funcție de ea legile pot sau nu pot fi clare și ferme). Iar acolo unde-i lege, nu-i tocmeală – hoții nu au cum să scape iar noi scăpăm de ei !

    PS. Pentru a scăpa de fenomenul de corupție ar trebui ca legea să nu-i pedepsească pe cei care oferă mită cu condiția ca după primirea mitei să-și recunoscă fapta (să-l denunțe pe – funcționarul sau demnitarul – care s-a lăsat mituit)

    Răspunde
     
    1. Stelian
      Iunie 9, 2014 la ora 23:11

      Solutia exista si e simpla. O putea spune oricine. Cu aplicarea ei e mai greu. Ar insemna ca viitoarea constitutie sa o facem noi poporul, fara amestecul politicienilor. Dar tocmai actuala constitutie nu ne permite asta. Eu zic sa mai cautam alte solutii…

      Răspunde
       
      1. tree4me
        Iunie 9, 2014 la ora 23:21

        „Dar tocmai actuala constitutie nu ne permite asta” – cui nu permite? Poporului? Nu pot crede ca … credeti asa ceva.

        Răspunde
         
        1. Stelian
          Iunie 9, 2014 la ora 23:26

          Va trebui sa-mi spuneti exact unde scrie in constitutie ca poporul o poate schimba, fara implicarea parlamentului.

          Răspunde
           
          1. Zagura
            Iunie 10, 2014 la ora 17:19

            Si ajungem la „singura solutie, inc-o revolutie” dar istoria nu valideaza decat revolutiile reusite, celelalte sunt „ilegale” si cu consecintele de rigoare pentru participanti.

             
    2. alexandru
      Iunie 10, 2014 la ora 22:31

      Constitutia a ajuns un sul de hartie igienica pentru clasa politica dar si pentru Justitie ! Ne trebuie un catalizator tip Spartacus, Hanibal, Cidul etc !

      Răspunde
       
      1. Stelian
        Iunie 10, 2014 la ora 22:45

        Si acest „catalizator” daca ar aparea, sa respecte sau nu constitutia? Daca n-o va respecta, pai tocmai ne plangem ca nu e respectata. Daca ar trebui sa o respecte, cum ar putea trece peste parlament?

        Răspunde
         
  • neacsu liviu
    Iunie 9, 2014 la ora 22:41

    Domnule Moise guran explicatim si mie cum de Italia plateste mai putin la curent decat noi. Vreau si eu o explicatie concreta pentru ca italia ia curent din romania. Astept un raspuns va multumesc.

    Răspunde
     
    1. tree4me
      Iunie 9, 2014 la ora 23:15

      Italia importa cam 13% energie electrica, din care cam 10% sunt din Franta. Printre contribuabilii celor 3% nu vad Romania (2009). Dar daca ceva sa se fi schimbat, probabil ca importa hidro (cel mai ieftin. Romanii, probabil ca platesc o combinatie carbune-hidro-nucleara.

      Răspunde
       
  • tree4me
    Iunie 9, 2014 la ora 22:28

    Inteleg ca este vorba de scumpirea energiei electrice. Vad ca sursele de energie, in Romania, sunt carbunele, hidro si nucleara. Fiecare sursa implica niste costuri variabile, care in general se adauga si nu se scad.
    Citind articolul si comentariile, desi coruptia si hotia exista, totusi trebuiesc demonstrate, mergind pe filiera confectionarii pretului. Si mai este ceva: foarte popular, in orice domeniu, dai in stinga si in dreapta pina-l nimeresti pe cel care sa te multumeasca.

    Răspunde
     
  • Peter
    Iunie 9, 2014 la ora 22:27

    Cum cine răspunde? E clar cine sunt vinovaţii:
    – şmecherii de la ANRE care sunt vinovaţi cel puţin pentru neglijenţă în serviciu, dacă nu şi pentru mai multe (şi sunt sigur că se ştia la mai multe niveluri de măgăria celor de la ENEL, că şmecheraşul ridicat de DNA n-a stat într-un cub de sticlă acolo, el a relaţionat cu o grămadă de subalterni);
    – o multitudine de ţuşflenderi de la ENEL, că nu directorul a făcut calculele şi nu el a întocmit facturile (cred că unii au şi început, preventiv, să arunce cu rahat pe-aici).
    În opinia mea, este o infracţiune care ar trebui anchetată în cel mai serios mod de organele statului. Iar mulţi indivizi cococaţi prin funcţii înalte ar trebui demişi (că singuri nu-şi dau ei demisia, şoricul e mult prea gros).

    Răspunde
     
  • rotar
    Iunie 9, 2014 la ora 22:18

    Amuzant e ca celebrii comici ai radiosantului politico-economic Moise si guran veniti..sim noi de unde sunt acum si ELECTRICI.Care e pozitiv si care negativ ?

    Răspunde
     
  • rotar
    Iunie 9, 2014 la ora 21:39

    A.daca platesc pt ‘verde’ nu ma supar-nu stiu ce sunt certificatele verzi,dar sunt verzi,deci e de bine.
    B.fiecare sa ia energie electrica de la ce furnizor vrea : vopsim ‘curentul’ de la priza pt identificare.
    C.la curentul trifazat ‘nulul’ are tensiune zero fata de pamant(planeta) in mod normal.Deoarece mai toate consumatoarele (calculatoare,masini de spalat..)au bobine atunci ‘nulul’ se modifica si apar pierderi mari taxate drastic de furnizor..pt studentii de la UPB..

    Răspunde
     
  • alex
    Iunie 9, 2014 la ora 21:16

    vedeti ca va antepronuntati. Si peste un an se va afla ca viata 3 oameni a fost nenorocita dejaba, ca nu este nici un jaf si nici o pacaleala. Rusine Guran te credeam mai profi si mai putin populist

    Răspunde
     
    1. Stelian
      Iunie 9, 2014 la ora 21:38

      Totusi Moise se mai mira ca se intampla asa ceva. Eu m-as mira ca cei pusi in functii de politicieni, sa fie oameni cinstiti. De fapt m-as mira sa fie unul singur incoruptibil. Bine-nteles ca ma pot insela, dar impresia asta mi-am format-o traind 42 de ani in Romania.

      Răspunde
       
  • Stelica
    Iunie 9, 2014 la ora 20:45

    Moise, ca student la o facultate din UPB, iti spun ca asta e doar varful icebergului.

    Ideea masurarii puterii reactive.

    Ca sa intelegeti, puterea reactiva e acea pierdere a energiei electrice pe care noi, consumatorii o dorim sa fie cat mai mica. Aici intervine contorul. Cei de la distributie ar dori sa monteze contoarele chiar la ei la sediu, urmand ca clientii sa plateasca pentru pierderi pe toata distanta de transport a curentului.

    Ma rog, nu stiu sa explic, dar asa am auzit de la un profesor.

    Puterea reactiva (kVA) e acea spuma alba pe care o vrem cat mai subtire atunci cand turnam berea in pahar.

    Răspunde
     
  • Mihai Nistor
    Iunie 9, 2014 la ora 20:44

    Nu inteleg de ce folositi cuvintul ” fura”. Asta este o acuzatie care daca nu este dovedita in instanta este calomnie.
    Cind A „fura ” de la B daca este evident B se adreseaza politiei.
    Nu stiu despre ce este vorba dar ceva nu este cum trebuie.

    Răspunde
     
  • cirjan gheorghe
    Iunie 9, 2014 la ora 20:30

    In tara unde hotii fac legile,cred ca numai GLONTUL VA MAI FACE DREPTATE.La fel si cu gazele.

    Răspunde
     
  • Mircea
    Iunie 9, 2014 la ora 19:57

    Cum cine plateste? Urmeaza niste alegeri, politicienii sunt in al noulea cer pt aceasta pleasca..ghici cine o sa contribuie la campania electorala? Iar gusterii de la guvernare vor iesi la inaintare cu declaratii sforaitoare despre ce vor face, dar nu acum, inca nu s-a stabilit „pretul”. Uitati-va in urmatoarele zile ce politicieni vor incerca sa ii scape pe cei de la Enel prin amanari si atacuri politice si veti vedea cine a bagat degetul in borcanul cu miere.

    Apare totusi o problema de impartire aici: cum impartim niste bani platiti de toti romanii dar nu in mod egal si fara sa stim cat a cotizat fiecare la aceasta suma furata? Iar daca suma este returnata in conturile statului, cine ne poate garanta ca acei bani nu dispar ca multe alte sume pana acum?

    Eu as incepe cu poprirea conturilor societatii la valoarea indicata de DNA, urmand ca Enel sa isi recupereze paguba de la inculpati. Orice alta amanare a recuperarii acestei sume nu va duce decat la amanarea platii sau mai rau, la stergerea datoriei.

    Răspunde
     
  • Stelian
    Iunie 9, 2014 la ora 19:16

    Boala grea coruptia asta. De fapt banul e problema. Revin la ce am mai spus. Votul este doar o aprobare in alb, data unui om, sau unui grup de oameni, ca ei sa faca ce vor cu noi si cu banii nostri. Si asta timp de 4 ani!. Nu crezi ca ar trebui gasita o solutie, ca politicienii nostri sa raspunda in fiecare an pentru ce fac?

    Răspunde
     
  • Seth
    Iunie 9, 2014 la ora 18:25

    Domnule Guran,
    din nefericire, majoritatea celor care „umbla” pe net si a celor care va asculta, au si o anumita lehamite(oricum nu se rezolva nimic, cainii latra, satra merge) ori, desi sunt indignati, nu stiu ce sa faca. Uite eu, de exemplu, sunt gata sa merg pana in panzele albe dar.. cum?
    Am subscris la toate cauzele care, pentru mine, insemnau ceva. Eu cred ca n-am facut mare lucru cu semnatura mea, doar s-au folosit altii de ea. N-am vazut niciun feed-back.Altfel, va admir mult pentru ce faceti.

    Răspunde
     
  • ai un typo
    Iunie 9, 2014 la ora 17:42

    „aproape jumătate de <> de euro pe an”

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Pagină web
Comentariul*
 caractere rămase