Știri verificate
Directorul programului spațial britanic acuză Rusia că a realizat o lansare spațială „cu caracteristicile unei arme”. Aparent, un satelit rusesc a tras asupra unui alt satelit rusesc.

Marea Britanie. Finanțele Partidului Conservator sunt sub investigație, după ce s-a dovedit că doi parlamentari din Comisia de supraveghere a serviciilor secrete au primit donații legale din surse cu legături în Rusia. Scandalul, în contextul raportului care sugerează că un eventual amestec al Rusiei în referendumul pentru Brexit nu a fost investigat corespunzător.

-
Marea Britanie întrerupe raportarea zilnică a numărului de decese cauzate de coronavirus, în urma unor îngrijorări privind corectitudinea datelor.
Marea Britanie acordă puteri sporite autorităților locale pentru a impune carantina, începând de mâine. Premierul Boris Johnson: Nu vom reveni la o viață normală până în noiembrie, cel mai devreme.
Marea Britanie. În cel mai rău scenariu, al doilea val epidemic ar putea ridica numărul deceselor la 120 de mii, în iarnă. Regatul are deja una dintre cele mai ridicate mortalități din Europa, cu peste 45 de mii de decese (660/1M pop).

Marea Britanie. Restaurantele și pub-urile au avut vânzări cu 45% mai mici, în primul weekend de la redeschidere. În ciuda așteptărilor mari, doar patru din zece pub-uri au reînceput să vândă băuturi, pe fondul deciziei guvernului de a reduce taxele doar pentru mâncare și băuturi non-alcoolice.

-
Autoritățile au actualizat lista țărilor din care, persoanele care se întorc în România nu mai trebuie să stea în carantină. Sunt 32 de țări și teritorii din Europa, la care se adaugă 12 țări de pe alte continente.

România NU a fost inclusă de Marea Britanie pe lista celor 59 de țări și teritorii considerate cu risc redus, ai căror cetățeni nu vor mai fi nevoiți să se auto-izoleze la sosirea pe insulă.
Marea Britanie. Orașul Leicester devine prima zonă în care sunt reintroduse restricții pentru populație, după înmulțirea cazurilor de coronavirus. Magazinele neesențiale și școlile, închise din nou.
Economia Marii Britanii a înregistrat pe primul trimestru cea mai mare scădere din ultimii 40 de ani.

Marea Britanie. Guvernul anunță un plan de investiții de un miliard de lire sterline, pe o perioadă de zece ani, pentru reabilitarea școlilor.

394 de cetățeni români aflați în Spania, Regatul Unit, Țările de Jos și Tunisia au revenit în țară cu două curse TAROM și două private, organizate de MAE.
Marea Britanie. Explozie de petreceri ilegale, organizate în păduri și în alte locuri izolate, dar la care participă mii de persoane, în ciuda restricțiilor epidemice.

Marea Britanie. Trei mii de polițiști, trimiși să verifice purtarea măștilor în trenuri și mijloace de transport în comun. Amenda pentru ignorarea obligației este de 100 de lire sterline.

Marea Britanie respinge oficial posibilitatea de a prelungi perioada de tranziție post-Brexit, care expiră la finalul anului.
Marea Britanie renunță la intenția de a introduce controale extinse la granițe cu UE. Decizia, o întoarcere la 180 de grade față de luna februarie.
India depășește Marea Britanie și urcă pe locul patru mondial în topul celor mai afectate țări de pandemia de coronavirus. Număr record de cazuri într-o zi.

Marea Britanie. Companiile aeriene Ryanair, easyJet și British Airways dau Guvernul în judecată. Cer desființarea carantinei de 14 zile la care sunt obligate toate persoanele care intră în Regat.
