Știri verificate
Berlin. Poliția a arestat un sirian acuzat că plănuia un atac terorist. Au fost descoperite echipamente folosite pentru fabricarea bombelor la mai multe adrese cu legătură cu bărbatul.

SUA. Autoritățile investighează o explozie, aparent intenționată, produsă sâmbătă dimineața într-o clădire a facultății de medicină a Universității Harvard. Nicio persoană nu a fost rănită.

-
Marea Britanie. Poliția exclude o motivație teroristă a atacului de azi-noapte din trenul Doncaster – Londra. Au fost arestați doi bărbați, ambii cetățeni britanici, sub suspiciunea că unul din ei sau amândoi au înjunghiat 11 pasageri din ultimele vagoane.
Constanța. Un polițist care s-a urcat beat la volan a produs, azi-dimineață, un accident la intersecția dintre bulevardul Mamaia şi strada I. G. Duca. A intrat într-o mașină în care se aflau două femei, iar apoi a plecat de la locul accidentului.
Investigație Reuters. SUA modernizează una dintre cele mai mari baze navale americane din lume, aflată în apropierea Venezuelei, și nefolosită de peste 20 de ani. Sunt construite facilități și pe aeroporturi civile din zonă, ceea ce sugerează pregătirea pentru o operațiune complexă.

Kyiv Post: Congresmenii americani intenționează să blocheze retragerea trupelor americane din România și din alte țări ale flancului estic. Cea mai puternică opoziție față de decizia Pentagonului o fac republicanii de rang înalt din domeniul apărării.

-
Paris. Două dintre persoanele reținute joi pentru furtul de la Muzeul Luvru au fost puse sub acuzare. Celelalte trei au fost eliberate. În total, patru persoane suspectate de implicarea în jaf se află în arest preventiv.

Război Rusia – Ucraina. Ucrainenii au avariat un petrolier și infrastructura portului Tuapse de la Marea Neagră, unul dintre punctele cheie ale exportului de țiței rusesc.
Belgia. Mai multe drone neidentificate au survolat o bază a forțelor aeriene. Potrivit presei belgiene, acolo sunt depozitate arme nucleare americane.

SUA nu vor trimite niciun oficial de rang înalt la summitul climatic COP30 din Brazilia, care începe pe 10 noiembrie. Donald Trump a numit schimbările climatice “cea mai mare escrocherie din lume” și a anunțat la începutul anului o nouă retragere a țării din acordul climatic de la Paris.

Serbia. Zeci de mii de persoane au participat la Novi Sad la comemorarea victimelor prăbușirii acoperișului gării din oraș, de anul trecut. De atunci, studenții au organizat constant proteste în care au cerut demisia liderilor statului și măsuri împotriva corupției.

Marele Muzeu al Egiptului a fost deschis. Atracția principală este mormântul lui Tutankhamon în care au fost reunite, pentru prima dată, toate cele peste 5.500 de obiecte găsite în momentul descoperirii, în 1922.

Reuters: Desfășurările de trupe americane în insulele filipineze fac parte dintr-o strategie amplă a Pentagonului de a descuraja sau respinge un atac chinez asupra Taiwanului. SUA vor să controleze ruta care leagă Marea Chinei de Sud cu Pacificul de Vest, pentru a izola naval China.
Război Rusia – Ucraina. Ucrainenii au distrus, în regiunea Moscovei, toate cele trei linii ale unei conducte care alimenta armata Rusiei cu benzină, motorină și combustibil pentru avioane.

WP: Venezuela a solicitat ajutor militar Rusiei, Chinei și Iranului pentru a-și consolida apărarea, în eventualitatea unui atac al SUA. Cererea, pe fondul rapoartelor care arată că americanii pregătesc distrugerea infrastructurii militare venezuelene, folosită de traficanții de droguri.

Reuters: Forțele speciale ucrainene (GUR) au fost trimise în Pokrovsk, cu un elicopter Black Hawk, pentru a stabiliza situația, la începutul săptămânii, în perioada în care rușii raportau că ar fi încercuit pozițiile ucrainene.

Germania. Aeroportul din Berlin a fost închis timp de două ore, azi-noapte, după ce drone au fost observate în apropierea sa. Nu s-a stabilit cine le controla, însă mai multe zboruri au fost anulate.

SUA. FBI a dejucat un potențial atac terorist, în statul Michigan. UPDATE. Presa americană relatează că cinci persoane au fost reținute. Planul fusese discutat pe platforme online și era inspirat de ISIS.

Agențiile ucrainene de spionaj susțin că au distrus, în cadrul unei operațiuni speciale din vara lui 2023, una din cele trei rachete balistice intermediare Oreșnik ale Rusiei, cu un an înainte ca Moscova să folosească acest tip de armă (dar fără încărcătură) împotriva Ucrainei. Nu au fost oferite alte detalii.
CNN: Pentagonul a aprobat furnizarea de rachete Tomahawk către Ucraina, după ce a evaluat că arsenalele americane nu vor fi afectate. Decizia finală aparține lui Donald Trump.

