“SUA nu trimit niciun reprezentant de rang înalt la COP30“, a declarat un oficial al Casei Albe pentru agențiile internaționale de presă, adăugând că președintele american Donald Trump a exprimat deja clar opiniile administrației sale privind acțiunile climatice, în discursul său de la Adunarea Generală a Națiunilor Unite, de luna trecută. “Președintele colaborează direct cu liderii din întreaga lume pe teme energetice, lucru care se poate observa din acordurile comerciale și istorice de pace, care au toate un accent semnificativ pe parteneriatele energetice“, a transmis oficialul Casei Albe.
Cea de-a 30-a Conferință a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP30) vaînce pe pe 10 noiembrie, la Belem, Brazilia. Și-au anunțat participarea zeci de lideri mondiali, inclusiv cei ai Franței, Germaniei, Marii Britanii, Olandei sau Norvegiei. Discuțiile, care vor dura două săptămâni, se vor concentra asupra conservării pădurii tropicale.
În prima zi a noului mandat, Trump a anunțat planul de a retrage SUA din Acordul de la Paris, pentru a doua oară, după ce a făcut acest lucru și în fosta sa administrație. A declarat că va prioritiza interesele economice ale SUA în detrimentul reducerii emisiilor globale. De asemenea, a semnat ordine executive pentru a stimula producția de combustibili fosili, ducând la implementarea politicii “drill baby, drill” promisă imediat ce a depus jurământul.
Retragerea SUA din acordul climatic de la Paris urmează să aibă loc oficial pe 27 ianuarie 2026, au anunțat reprezentanți ai ONU la începutul acestui an, după ce Washingtonul l-a notificat oficial pe secretarul general Antonio Guterres cu privire la decizia președintelui Donald Trump.
Luna trecută, la ONU, Trump afirma că încălzirea globală nu este o idee legitimă, numind schimbările climatice “cea mai mare escrocherie comisă vreodată în lume” și că “toate predicțiile privind schimbările climatice sunt făcute de oameni proști și sunt greșite“. De asemenea, a susținut în mod fals că sursele de energie regenerabilă, precum energia solară și eoliană, sunt mai scumpe decât energia din combustibili fosili.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.