Știri verificate
Rusia. Cinci persoane au murit, între care patru dintre directorii companiei care fabrică componente critice pentru avioanele rusești de vânătoare, într-un accident de elicopter. Aeronava s-a rupt, iar imaginile surprinse arată eforturile dramatice ale pilotului de a o aduce la sol. În final, s-a izbit de o clădire și a luat foc prea repede pentru a mai putea fi cineva salvat.

Analiză. Strategia președintelui Trump, de a opri investițiile în energie regenerabilă pentru a favoriza industria combustibililor fosili, ar putea arunca SUA într-o criză energetică. Pe fondul dezvoltării AI, cererea crește mult mai repede decât oferta. Situația nu numai că ar putea limita dezvoltarea tehnologică, dar va crește și facturile.

-
Euronews: Comisia Europeană și Belgia nu s-au înțeles în privința unui acord pentru finanțarea Ucrainei în baza activelor rusești înghețate. Belgienii așteaptă propuneri alternative, înaintea summitului liderilor europeni, din decembrie.

SUA. O judecătoare federală, numită chiar de Trump, anulează ordinul acestuia de a desfășura Garda Națională în Portland (Oregon) și contrazice argumentele acestuia – nu există dovezi de violență pe scară largă care să justifice intervenția federală. Decizia este definitivă.
Senatorul PSD Paul Pintea a fost urmărit azi-noapte de poliție pe străzile din Zalău și blocat, deoarece avea permisul suspendat și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor. Intrat în parlament pe listele POT, acesta este deja condamnat la un an și jumătate de închisoare pentru alte două fapte similare, dar sentința nu este definitivă.
Numărul cetățenilor italieni cu vârste de peste o sută de ani s-a dublat, față de 2009, la peste 23 de mii. Îmbătrânirea populației și, concomitent, scăderea natalității pun presiune pe sistemul de pensii.

-
Politico: România și Bulgaria se grăbesc să rezolve situația rafinăriilor deținute de Lukoil, înainte de intrarea în vigoare a sancțiunilor impuse de SUA, la finalul lunii. Ambele se gândesc să ceară o derogare.
Viktor Orban obține de la Donald Trump o scutire de un an de la sancțiunile privind achiziția de petrol rusesc, dar Ungaria va plăti, la schimb, peste 700 de milioane de dolari pe gaze lichefiate americane și pe achiziția de combustibil nuclear. Totuși, înțelegerea l-ar putea ajuta pe prim-ministrul maghiar să câștige din nou alegerile de anul viitor.
Companiile de inteligență artificială americane au pierdut aproape o mie de miliarde de dolari din valoarea de piață, în ultima săptămână, cea mai proastă din ultimele șase luni. Pe fondul temerilor privind “o bulă AI”, Nvidia și Microsoft adună jumătate din această pierdere.

The Guardian: Uniunea Europeană plănuiește crearea unei instituții pentru combaterea dezinformării online și a interferențelor străine, vizând în special Rusia și China. Inițiativa face parte din “scutul democrației”, propus de Ursula von der Leyen.

Donald Trump susține că în România va rămâne același număr de militari americani. “Îmi plac românii, cred că sunt un popor grozav. Avem o relație foarte bună cu România”. Șeful Pentagonului spune că “se va schimba modul în care rotim trupele”

Ministrul ucrainean de Externe afirmă că peste 1.400 de cetățeni din zeci de țări africane luptă ca mercenari, alături de militarii ruși, în războiul din Ucraina. Le cere să se predea.

China a introdus în serviciul naval Fujian, cel mai avansat portavion al său, echipat cu un sistem de lansare electromagnetică a avioanelor. Este a treia navă de acest tip a Armatei Populare și prima care a fost produsă intern. Primele două sunt de fabricație sovietică, modernizate.

CCR motivează decizia de a declara neconstituțională reforma pensiilor speciale prin faptul că guvernul nu a așteptat avizul CSM. Totuși, patru din cei nouă judecători au o opinie separată și spun că guvernul a așteptat o ”perioadă rezonabilă de timp”, iar CSM nu și-a îndeplinit atribuțiile legale.

Fraudă majoră la Combinatul Liberty Galați, cu implicarea gigantului rus Gazprom. Procurorii suspectează că firma, aflată acum în pragul insolvenței, a fraudat statul român cu sute de milioane de euro, prin vânzări și cumpărări repetate de certificate de carbon.

Germania. Un român a fost arestat în Hanau, după ce a pictat svastica cu propriul sânge pe zeci de mașini și clădiri. Era băut, iar incidentul este legat de locul acestuia de muncă.

Rockstar amână, din nou, până la sfârșitul anului 2026, lansarea GTA 6, unul dintre cele mai anticipate jocuri video. Compania argumentează că vrea să ofere fanilor “nivelul de perfecțiune pe care îl așteaptă și îl merită”.

Acționarii Tesla au aprobat pachetul salarial de 1.000 de miliarde de dolari pentru Elon Musk. Nu este un salariu propriu-zis, ci un plan de recompensare ce va fi activat doar dacă directorul companiei reușește, în următorii zece ani, să mărească de șase ori valoarea acțiunilor și de 24 de ori valoarea profitului.

Ministrul Apărării confirmă că SUA au trimis în România, pentru teste, sistemul anti-dronă Merops. Acesta a fost folosit și în Ucraina și poate utiliza inteligența artificială pentru navigație și luptă: “Este în România de două săptămâni. Urmează să fie integrat în sistemele operaționale”.

Anders Rasmussen, fost secretar al NATO, avertizează că Ucraina riscă “un război fără sfârșit” și o pierdere lentă a teritoriului, dacă Europa nu intensifică sprijinul. Subliniază și necesitatea unor garanții solide de securitate, înainte de încheierea războiului, inclusiv prin desfășurarea de trupe europene în Ucraina. “Altfel, Putin nu are niciun motiv să accepte pacea”, a spus el.
