Știri verificate
Marea Britanie. O comisie parlamentară a observat un deficit de aproape 17 miliarde de euro în bugetul pe zece ani pentru achiziții militare. Inflația, deprecierea lirei și alocările pentru descurajare nucleară, printre cauze.

Peugeot va lansa o versiune electrică a modelului 3008, despre care susține că va avea o autonomie de până la 700 km, mai mare decât cea a mașinilor concurente de la Renault, Volvo sau Tesla.

-
Președintele francez Emmanuel Macron spune că Occidentul ar putea fi nevoit să intervină pentru a salva Ucraina, în cazul în care Rusia va face o breșă pe linia frontului de est.

Deșeuri spațiale eliberate de Stația Spațială Internațională, în urmă cu trei ani, vor intra vineri în atmosfera Pământului. Cântăresc aproximativ trei tone și, dacă nu ard complet, riscă să cadă în vestul Germaniei.

Ambasada SUA din Rusia atrage atenția că “extremiști” (nenumiți) au “planuri iminente” să efectueze un atac la Moscova, în următoarele 48 de ore, fără a detalia. Avertismentul, cu câteva zile înaintea alegerilor prezidențiale.

SUA. O comisie parlamentară a înaintat un proiect de lege care forțează eliminarea aplicației TikTok din magazinele virtuale pentru telefoane mobile, dacă compania din China nu cedează proprietatea acesteia.

-
Marea Britanie. Un Jaguar electric, rămas fără frâne și scăpat de sub control pe autostradă, a fost flancat de mașini de poliție și însoțit până s-a oprit singur datorită epuizării bateriei. Șoferul sunase el însuși la numărul de urgență și ceruse ajutor, după ce mașina a accelerat până la 160 km/h.
Cehia a demarat procesul de achiziție a 800 de mii de obuze de artilerie, pe care le va trimite ucrainenilor, cu fonduri oferite de 18 state europene. Președintele ceh spune că muniția ar trebui să ajungă în Ucraina în câteva săptămâni.

Joe Biden a comparat momentul istoric actual cu cel din 1941, “în care Hitler mărșăluia prin Europa, iar SUA nu se hotărau dacă trebuie sau nu să se amestece”. În discursul privind Starea Uniunii el i-a confruntat pe republicani și pe Donald Trump cu o vitalitate neobișnuită.

Raport. Inteligența artificială nu va ajuta la rezolvarea problemelor generate de încălzirea climatică ci le va agrava prin creșterea consumului de energie electrică și prin răspândirea știrilor false.

Suedia a devenit oficial, de astăzi, al 32-lea membru al NATO, după doi ani de la depunerea solicitării. Cererea a fost inițial blocată de Turcia, apoi de Ungaria.

Economia SUA creează acum 140 de mii de noi locuri de muncă pe lună, dar în februarie rata concedierilor a atins cel mai înalt nivel din ultimul an. Cele mai multe joburi desființate sunt în sectorul tehnologic, unde implementarea inteligenței artificiale permite restructurarea companiilor.

Germania. Traficul aerian și cel feroviar sunt paralizate până sâmbătă, din cauza unor greve concomitente atât la Lufthansa cât și la Deutsche Bahn.

Analiză Reuters. Joe Biden va încerca să folosească ultimul său discurs despre “Starea Națiunii”, ținut joi seara în fața Congresului, pentru a pune în evidență diferențele dintre el și Trump. Va propune impozitarea suplimentară a bogaților, dar o astfel de reformă are șanse mici să intre în vigoare fără o majoritate democrată solidă.

BCE menține dobânda de referință neschimbată, la nivel record, dar arată că inflația în Zona Euro scade într-un ritm mai rapid decât anticipase inițial, ceea ce sugerează o posibilă reducere a dobânzilor în următoarele luni.

București. Ursula von der Leyen a primit, oficial, sprijinul Partidului Popular European, cel mai mare din Parlamentul European, pentru un nou mandat de președinte al Comisiei Europene.

Cercetătorii au determinat că mai multe unelte din piatră, descoperite în vestul Ucrainei, au peste un milion de ani. Ar putea reprezenta cea mai veche dovadă a prezenței omului pe continent.

SUA. Un fost inginer de la Google a fost arestat sub acuzația de furt de tehnologie AI. Procurorii îl acuză că a transmis informații confidențiale către două companii chineze.

Studiu. New York și alte zeci de orașe americane de coastă se scufundă într-un ritm accelerat, pe fondul efectului combinat al tasării terenurilor și ridicării apelor oceanice. Din această cauză, vor fi mai expuse inundațiilor.

Ministrul Finanțelor spune că decizia în cazul Roșia Montană va fi comunicată vineri. România riscă să plătească despăgubiri de miliarde de dolari companiei canadiene Gabriel Resources.

