Știri verificate
Polițiștii au destructurat o amplă rețea, din care fac parte inclusiv medici și farmaciști, care timp de trei ani a fraudat sistemul de decontare a medicamentelor scumpe. Membrii grupării cumpărau, de la oameni bolnavi, medicamente eliberate gratuit, după care le reintroduceau în farmacii și le vindeau din nou, obținând bani de la stat prin decontări fictive.

Franța. 19% dintre copiii abuzați provin din România şi Bosnia-Herţegovina, majoritatea fiind exploatați de o persoană din anturajul lor sau chiar din familie. Cei mai mulți ajung să comită infracțiuni, dar un raport ONU arată că ei ar trebui tratați ca victime.

-
România a înaintat Comisiei Europene mai multe proiecte pentru achiziția de echipamente militare și pentru creșterea mobilității trupelor și vehiculelor. Cele selectate vor fi finanțate prin mecanismul european de achiziții în domeniu.

Ilie Bolojan propune pensionarea magistraților la vârsta standard de 65 de ani și o limitare a pensiilor acestora la maximum 70% din ultimul salariu net. În prezent, ei se pensionează la 47-49 de ani, cu 80% din salariul brut, ceea ce face ca pensia să fie mai mare decât salariul net.

Analiză FT. Promisiunea UE de a cumpăra energie din SUA în valoare de 750 de miliarde de dolari este considerată “fantezistă” de către experți: “Uniunea nu are mecanismul prin care să le ceară companiilor să cumpere din SUA. Trump are deja un precedent al acordurilor comerciale eșuate“.

Constanța. Alertă, copil dispărut! Poliția cere ajutor pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de la locul de cazare din Mamaia Nord, marți seară, și nu s-a mai întors. Foto și semnalmente.
-
Cercetătorii anunță rezultate spectaculoase în urma unui studiu clinic asupra unui medicament nou pentru tratarea bolii Alzheimer. Nouă din zece pacienți au prezentat reduceri semnificative ale plăcii amiloide, asociate cu boala, după șapte luni de tratament.

CSM critică dur proiectul guvernului de modificare a sistemului de pensii ale magistraților. Susține că încalcă flagrant principiile Constituției și reglementările stabilite de CCR, iar majorarea vârstei de pensionare și diminuarea drastică a pensiei vor distruge sistemul de justiție.

Polonia. Premierul Donald Tusk a anunțat că 32 de persoane de diferite naționalități sunt în prezent reținute, fiind suspectate că au efectuat sau că pregăteau acte de sabotaj sau de agresiune, la comanda Rusiei.

Germania. Un elicopter militar s-a prăbușit într-un râu, la 25 km de Leipzig (estul țării), în timpul unui zbor de antrenament. Nu este clar câte persoane se aflau la bord. Intervenția scafandrilor a fost întârziată din cauza scurgerilor de kerosen.

Analiză Bloomberg. Există posibilitatea ca SUA să fi mutat în UK arme nucleare, după o întrerupere de 17 ani. O aeronavă americană de mare tonaj a aterizat la baza din Lakenheath unde sunt depozitate astfel de arme, într-un gest care pare a semnala Rusiei că SUA rămân angajate în securitatea europeană.

Natație. David Popovici a câștigat medalia de aur în proba de 200 de metri liber, la Campionatele Mondiale din Singapore.

Ministerul Mediului a finalizat controlul la Romsilva: Pierderi financiare masive, prime nejustificate acordate în direcții cu pierderi, fonduri speciale gestionate defectuos și suspiciuni care au dus la sesizarea Parchetului General.

Ambarcațiune răsturnată pe brațul Sulina al Dunării. UPDATE. Autoritățile transmit că ambarcațiunea avea mai mulţi pasageri decât capacitatea maximă admisă. În zonă erau valuri de 2 metri, iar navigaţia era interzisă.
MAI atrage atenția asupra unor campanii false care folosesc imaginea premierului Bolojan. Clipuri false care circulă în mediul online, realizate cu inteligenţa artificială, anunță intrarea României în război.

Un hacker bine intenționat (White-hat) a păcălit inteligența artificială a Amazon să șteargă tot din computerele utilizate. El nu a spart codul instrumentului, ci s-a folosit de instrucțiuni ascunse într-un plug-in pentru programatori, care folosesc tot mai mult AI pentru a crea cod. A prezentat apoi vulnerabilitatea, înainte ca aceasta să ajungă să producă efecte.
Ministerul Apărării convoacă rezerviștii din Sibiu și Mureș, în perioada 15-19 septembrie, pentru activități regulate de pregătire.
Comisia Europeană atrage atenția că, în prezent, UE nu are drumuri și căi ferate pentru a se putea apăra, în cazul unei invazii rusești – tancurile NATO ar rămâne blocate în tuneluri, ar provoca prăbușirea podurilor sau, în cel mai bun caz, ar sta ore întregi pentru formalități la frontieră.
New York. Atac armat într-un zgârie-nori din Manhattan. Un om înarmat a deschis focul asupra angajaților unei firme de imobiliare. Cinci persoane au murit, printre care un polițist, dar și atacatorul, o persoană cu probleme psihice.

Inundații în Suceava, duminică noapte. UPDATE. Trei persoane, cu vârste între 66 și 85 de ani, și-au pierdut viața. Cele cinci elicoptere SMURD și Black Hawk au îmcheiat operațiunile de căutare.

