Știri verificate
NASA a trimis peste o sută de pui de calamar și alte cinci mii de viețuitoare microscopice către Stația Spațială Internațională (ISS), ca parte a unui test privind efectul zborurilor spațiale asupra organismelor.

NASA anunță două misiuni către Venus, la 30 de ani distanță de la ultima misiune pe cea mai fierbinte planetă din Sistemul Solar. Vor avea sarcina de a analiza atmosfera și structura geologică a planetei.

-
Marea Britanie. Autoritățile sanitare anunță că tulpina indiană a coronavirusului a devenit dominantă în Regat, după ce numărul infectărilor aproape că s-a dublat într-o săptămână. Cea mai afectată zonă rămâne nord-vestul Angliei.

Ritmul de vaccinare anti-Covid în România a crescut ușor pentru a doua zi la rând, după declinul din ultima perioadă, ajutat și de începerea imunizării copiilor de peste 12 ani. Peste 23 de mii de persoane au fost vaccinate cu prima doză în ultimele 24 de ore.

Premierul Cîțu anunță că săptămâna viitoare va fi adoptat de guvern proiectul de lege care interzice cumularea pensiei cu salariul la stat.

Raport INSP. În ultima săptămână au fost identificate patru cazuri de infectare cu tulpina indiană a Covid-19, trei cu cea braziliană și alte 19 cu cea britanică. Până acum, au fost depistate peste 1.400 de persoane care au contractat noile variante ale virusului.

-
Vineri începe etapa a II-a a programului “Rabla pentru electrocasnice”, în care sunt incluse vouchere pentru televizoare, laptopuri și tablete. Valoarea variază între 300 și 500 de lei, în funcție de produs.

Peste două miliarde de doze de vaccin anti-Covid au fost administrate la nivel mondial, la șase luni de la demararea campaniilor de vaccinare. Șase din zece doze au fost administrare în China, SUA și India.

Organizația Internațională a Muncii: Creșterea globală a locurilor de muncă nu va reveni la nivelurile de dinainte de pandemie până în 2023. Peste 30 de milioane de noi locuri de muncă ar fi putut fi create în lume dacă nu venea pandemia.

Nunțile și botezurile vor putea avea loc până la ora 2. Guvernul a prelungit cu două ore programul de funcționare al restaurantelor care organizează astfel de evenimente private.

Peste 1.900 de minori cu vârste între 12-15 ani au fost vaccinați anti-Covid în România, în prima zi în care s-a permis imunizarea celor din această categorie de vârstă. Alți 4.173 sunt programați pe platforma electronică.

Coronavirus România. În ultimele 24 de ore, au fost depistate 196 de cazuri noi, din 31.775 de teste (0,6%), dintre care 11.148 de teste rapide. În acest interval s-au înregistrat 84 de decese, dintre care 68 sunt decese mai vechi raportate astăzi. La ATI sunt acum 365 de pacienți.

România înregistrează a treia cea mai mare poluare a aerului în zonele urbane din UE. O poluare mai mare se înregistrează doar în Bulgaria și Polonia. La polul opus, concentrația este cea mai scăzută în Estonia, Finlanda şi Suedia.

Autoritățile au prezentat clasamentul actualizat al județelor în funcție de procentul populației vaccinate. Capitala este pe primul loc, dar nu cu peste 50%, cum anunțase prefectul, ci cu 45%. Urmează Cluj și Sibiu.

Botoșani. Procurorii DNA au dispus reținerea a zece polițiști de la Serviciul Rutier, în urma perchezițiilor de ieri, pe care îi suspectează că luau mită de la șoferii opriți în trafic. Alți șase agenți de poliție au fost plasați sub control judiciar.
SUA. Bill Gates și Warren Buffett vor construi un nou tip de reactor nuclear în statul Wyoming, într-o încercare de a demonstra necesitatea renunțării la cărbune.

Acord pentru un nou guvern în Israel. Liderul opoziției a precizat că acordul va presupune un sistem de premier prin rotație, la doi ani. Primul propus să preia funcția este naționalistul de extremă dreaptă Naftali Bennett.

Comisia Europeană propune extinderea Spațiului Schengen (de liberă circulație) cu România, Bulgaria și Croația, pentru a face față mai bine situațiilor de criză.
SUA. Președintele Joe Biden a anunțat o campanie intensivă de o lună, pentru a duce procentul populației vaccinate de la 51% la peste 70%, până pe 4 iulie. Pune la bătaie credite fiscale, tombole cu bilete în croaziere sau la Super Bowl, premii în bani și bere gratis pentru toată lumea.

Arad. Circulația oprită pe autostrada A1 Deva – Nădlac, pe sensul către Arad, din cauza unui accident în care au fost implicate trei TIR-uri. Traficul este deviat pe DN7.
