“Să intrăm în vară mai liberi și în siguranță. Să facem din Ziua Independenței o sărbătoare istorică!”, a spus președintele american la prezentarea planului de acțiune ce urmărește să convingă încă 20% dintre americani să se vaccineze anti-Covid.

Pe lângă o campanie de publicitate desfășurată pe toate platformele media, planul implică toate autoritățile locale dar și sectorul privat. Astfel, guvernul SUA va oferi credit fiscal firmelor care oferă stimulente angajaților care se vaccinează, inclusiv prin acoperirea costurilor unui concediu plătit pentru zilele în care aceștia vor face doza sau dozele de vaccin.

De asemenea, producătorul de bere Anheuser-Busch a fost contractat pentru a oferi americanilor bere gratis dacă țara reușește să atingă un procent de 70% persoane vaccinate cu cel puțin o doză, până pe 4 iulie.

Între timp, lanțul de farmacii CVS Health Corporation a anunțat o loterie cu premii în bani, bilete la Super Bowl și croaziere gratuite pentru persoanele vaccinate în farmaciile sale, iar patru rețele de servicii de asistență pentru copii oferă programări gratuite pentru părinții care nu au unde să își lase copiii atunci când merg la vaccinare.
Joe Biden a precizat că, începând de vineri vaccinul anti-Covid va putea fi făcut non-stop în “mii de farmacii din întreaga țară”, patru mari lanțuri farmaceutice fiind implicate în campanie. Alte o mie de frizerii, toate deținute de persoane de culoare, vor deveni și ele centre de vaccinare.

Cererea de vaccinare a încetinit vizibil în SUA, în ultimele săptămâni, iar experții au cerut guvernului să ridice monopolul guvernamental asupra procesului și să implice în campanie companiile private. Până acum au fost vaccinate aproape 169 de milioane de persoane, reprezentând 60% din populația de peste 12 ani, dar numai 50,8% din totalul populației. 41% dintre americani au primit ambele doze și sunt complet imunizați.

Sursă alternativă: Washington Post

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday