Știri verificate
Liderii țărilor UE nu s-au înțeles în privința unui summit cu Putin, după modelul lui Biden. Țările baltice au blocat o inițiativă comună Merkel-Macron în acest sens.

Mai puțin de 56% din populația României este conectată la sistemele de canalizare, iar în mediul rural procentul este doar 13%. În ultimul an, procentul a crescut cu 3%.
-
Israelul reintroduce obligativitatea purtării măștii la interior în toate spațiile publice din țară, din cauza creșterii numărului de cazuri noi Covid, săptămâna aceasta. Decizia, după doar zece zile de când guvernul eliminase această măsură.

Cod Portocaliu de ploi și vijelii puternice în aproape toată țara, valabil de astăzi de la ora 14 până mâine dimineață. Aversele vor fi torențiale, iar cantitățile de apă vor depăși local 35-50 l/mp. Cod Galben în restul județelor.

NATO informează că avioane britanice, decolate de la Kogălniceanu, au interceptat aeronave militare rusești, deasupra Mării Negre, în spațiul de idenficare aeriană al României. Incidentul s-a produs marți, cu o zi înainte de tensiunile navale din jurul Crimeei.

Cehia. O tornadă (fenomen mai rar în Europa) a devastat joi seara mai multe localități de la granița cu Austria. Vântul de peste 270 de Km/h a distrus acoperișuri, a răsturnat mașini și a rănit câteva sute de persoane.

-
Canada. 751 de morminte nemarcate au fost găsite la fosta școală rezidențială pentru copii indigeni. Autoritățile califică sistemul impus de acele instituții educaționale drept ”genocid cultural”, peste trei mii de elevi decedând chiar în școli.

Timiș. Două persoane au fost surprinse de o surpare de pământ, între localităţile Rudicica şi Urseni. Salvatorii au reușit să scoată ambele victime.

Rusia a înregistrat 20 de mii de cazuri de Covid într-o singură zi, cele mai multe din ianuarie, pe fondul răspândirii variantei Delta (indiană) și a reticenței populației față de vaccinare. Numărul deceselor, aproape dublu față de începutul săptămânii.

Situația vaccinărilor la nivel național. București este pe primul loc în topul județelor, cu 45% dintre persoanele eligibile imunizate. Urmează Cluj (42%) și Sibiu (35%). La polul opus se află Suceava (15%), Botoșani și Bacău (17%).

Fotbal. UEFA a aprobat eliminarea regulii golului marcat în deplasare, după recomandarea Comisiei de Competiții de Club. Va intra în vigoare începând cu faza de calificări din sezonul 2021/2022.

București. Instanța a respins cererea directorului general al Metrorex privind suspendarea Contractului Colectiv de Muncă, care prevede o creștere salarială de 18%. Decizia nu este definitivă.

Microsoft a prezentat oficial Windows 11. Noul sistem de operare va avea opțiunea de a configura mai multe desktop-uri și de a rula aplicații Android.

Ferrari face următorul pas către o mașină electrică, cu un nou model hibrid, cu prețuri de până la 300 de mii de euro. Poate rula 25 de kilometri silențios în oraș, dar motorul electric, compus cu un V6, dezvoltă în total 830 de cai putere.

Guvernul a adoptat noi măsuri de relaxare, care intră în vigoare la 1 iulie. Cluburile și restaurantele vor fi deschise până la ora 2, crește numărul spectatorilor care pot participa la evenimente sportive. Hotelurile vor putea caza turiști la capacitatea maximă.

Valeriu Gheorghiță spune că cele mai multe cazuri de infectare cu tulpina Delta din România “NU sunt cazuri de import ci par de origine autohtonă”. CNCAV a redus programul de vaccinare în 314 centre, pentru a putea asigura personal medical pentru 456 de echipe mobile dedicate mediului rural.

Argeș. Trafic blocat pe A1, la kilometrul 107, pe sensul către Pitești, din cauza unui accident în care au fost implicate trei mașini și un TIR. O persoană primește îngrijiri medicale la fața locului.
București. O butelie a explodat într-o mașină staționată pe strada Brașov din Sectorul 6. Două persoane care se aflau în interiorul autoturismului au fost rănite, dintre care una grav.

Giurgiu. Trafic oprit pe DN5 București-Giurgiu, la ieșire din localitatea Călugăreni, după ce o autospecială de salubrizare a accidentat mortal o persoană.
Guvernul a adoptat majorarea alocației de stat pentru copii începând din anul 2022, la 243 de lei, și indexarea acesteia cu rata medie a inflației începând din anul 2023.

