Această regulă a fost introdusă în cadrul competițiilor UEFA în 1965, drept măsură de departajare în cazul unui rezultat egal (general) între două echipe, pentru a stabili care dintre cele două se va califica în faza următoare a unei competiții. Președintele UEFA, Aleksander Ceferin, a declarat că votul nu a fost unanim, dar s-a observat o preferință clară față de eliminarea acestei reguli.

Mulți antrenori, fani și alte părți ale fotbalului mondial au pus la îndoială corectitudinea acestei reguli și și-au exprimat preferința ca această să fie eliminată“, a scris pe Twitter președintele UEFA. 

Regula golului în deplasare viza stabilirea echipei câștigătoare în urma unei duble manșe în care ambele echipe au marcat același număr de goluri, în total, pe parcursul celor două partide. În astfel de cazuri, echipa de fotbal care a marcat cele mai multe goluri în deplasare era declarată câștigătoare a dublei manșe și se califica în faza următoare a competiției. De asemenea, în cazurile în care amebele echipe au marcat același număr de goluri în deplasare, cât și pe teren propriu, calificarea se decidea în urma prelungirilor și a penalty-urilor.

Odată cu eliminarea acestei reguli, echipele nu vor mai fi departajate în funcție de numărul de goluri înscrise în deplasare, ci de două reprize de prelungiri la finalul celei de-a doua manșe, de câte 15 minut fiecare, iar, în cazul în care după prelungiri scorul rămâne egal, se va trece la lovituri de departajare pentru a determina echipa căștigătoare.

Golurile marcate în deplasare nu vor mai fi luate în considerare în stabilirea clasamentului din faza de grupe a unei competiții, când două echipe au același număr de puncte.

Sursa: UEFA

Sursa Foto: Steff22 / Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday