Știri verificate
SUA. Actorul Alec Baldwin a fost pus sub acuzare pentru omor prin imprudență, după ce a împuşcat mortal în urmă cu doi ani un membru al echipei de filmare, pe platoul westernului Rust.

Galați. Incendiu cu degajări de fum la Spitalul de Urgență pentru Copii, provocat de o lampă care a luat foc. Au fost evacuate 90 de persoane, dintre care 40 de copii. Incendiul a fost lichidat.
-
SUA vor să trimită armament Ucrainei de la forțele sale staționate în Coreea de Sud. Menționează că această mișcare ar avea “zero impact” asupra operațiunilor sale din țara asiatică.

România suspendă temporar distribuția în afara țării a nouă medicamente antibiotice și antitermice, în contextul epidemiei de gripă. Măsura nu afectează exportul medicamentelor produse în România.
Președintele Iohannis îl retrimite la Viena pe ambasadorul României, într-un “gest de deschidere” către Austria. Diplomatul fusese rechemat după votul negativ dat de Austria în Consiliul JAI din decembrie.

Studiu. Aproape jumătate dintre familiile din Spania plătesc meditații pentru copiii lor, cheltuind în total peste 1,5 miliarde de euro anual. Fenomenul, răspândit mai ales în Europa și Asia.

-
Meteorologii au emis Cod Roșu de vânt în zonele înalte de la munte din Prahova, Argeș și Dâmbovița. Vântul va depăși la rafală 145 km/h.
București. Un șofer aflat sub influența drogurilor a provocat un accident cu alte două mașini, în zona Vitan-Bârzești. În urma coliziunii, mașina acestuia a intrat pe trotuar și a lovit două adolescente de 15 ani.

Germania. Populația țării a urcat la 84,3 milioane anul trecut (+1,1 milioane), un record istoric, influențat în mod deosebit de numărul mare de imigranți.

Tibet. Avalanșă de amploare într-o regiune cunoscută drept “Elveția Tibetului”. Cel puțin opt persoane au fost ucise, însă numărul celor dispărute este neclar după o zi de căutări. China a trimis echipe de intervenție în sprijin.

Reuters: Guvernul german a stabilit că va trimite tancuri Ucrainei numai dacă și Statele Unite vor face același lucru. Șeful Pentagonului va ajunge astăzi la baza militară Ramstein din Germania.

NASA și Boeing vor colabora pentru a construi un avion de pasageri, cu un design nou al aripilor, ce produce cu o treime mai puține emisii poluante față de aeronavele folosite în prezent. Va fi dat în folosință până la sfârșitul anului 2030.

Noua Zeelandă. Prim-ministrul Jacinda Ardern și-a anunțat demisia, într-un gest care a luat prin surprindere și a șocat opinia publică. Considerată unul dintre cei mai eficienți lideri din lume în gestionarea pandemiei, Ardern vrea mai mult timp cu familia.

Ucraina. Elicopter prăbușit în apropierea unei grădinițe și a unei clădiri rezidențiale din regiunea Kiev. Update: 14 persoane au decedat, între care un copil aflat în grădiniță. Ministrul de Interne și mai mulți oficiali se numără printre victime.

SUA au trimis Ucrainei muniție americană dintr-un depozit ”mai puțin cunoscut” din Israel, care era stocată pentru a gestiona conflictele din Orientul Mijlociu. Până acum, Israelul s-a opus înarmării Ucrainei, deși liderii săi au condamnat invazia.

Studiu. O anumită formă a unei gene din ADN-ul uman are legătură cu formarea dependențelor de alcool, jocuri video sau internet.

Agenția de turism Vola.ro a rambursat către 9.500 de clienți valoarea biletelor pentru zborurile anulate de Blue Air. Mai are de restituit bani către 5.000 de persoane.

Microsoft va concedia zece mii de angajați în acest an, ceea ce reprezintă aproximativ 5% din forța sa de muncă, pe fondul scăderii cererii pentru produsele sale.
Consiliul Concurenţei a amendat compania Volvo România cu peste 13 milioane lei, pentru înțelegeri anticoncurențiale pe piața distribuției de camioane noi, medii și grele marca Renault.

Doi soldați ucraineni care și-au pierdut câte o mână în război au primit brațe bionice de ultimă generație, controlate de senzori activați de mușchii antebrațului.

