Știri verificate
Circulația va fi oprită după ora 18 pe podul peste râul Olt dintre localitățile Drăgășani și Poganu (DN 67B). O parte a trotuarului s-a prăbușit.
Vânzările de mașini în UE au crescut în februarie pentru a șaptea lună consecutiv, cu +11,5%. Creștere puternică pentru vehiculele electrice, de +34%.

-
DIICOT a destructurat o rețea de trafic de migranți. Au fost interceptate și oprite 29 de transporturi, prin care 300 de migranţi urmau să ajungă ilegal în state din UE. Percheziții în Caraș-Severin și Timiș.
Marea Britanie. O analiză independentă a scos la iveală “problemele sistemice fundamentale” din interiorul instituției poliției metropolitane (din Londra), printre care se numără rasismul, misoginia, sexismul și homofobia.

Volumul lucrărilor de construcții a crescut în ianuarie cu 5,8% (serie brută), comparativ cu aceeași lună a anului trecut. Avans de 17,7% pentru lucrările de infrastructură.

SUA. Foști agenți CIA declară că Administrația Bush a mințit poporul american în privința legăturilor dintre Saddam Hussein și Al-Qaida, precum și a armelor de distrugere în masă ale Irakului: Nu căutau motive de invazie, aceasta era decisă, încercau “să vândă alegătorilor invadarea Irakului”.

-
Război în Ucraina. Rușii atacă puternic liniile ucrainene de la nord de orașul Donețk, la Avdiivka. ISW consideră că Armata Rusă nu poate susține foarte mult timp această nouă ofensivă, iar sensul ei este de a forța mutarea trupelor ucrainene din alte zone.

Franța. Parlamentul a respins ambele moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Borne. Peste o sută de persoane arestate, în protestul violent izbucnit după votul din parlament.

Război în Ucraina. Explozii la Geankoi, în Crimeea, luni noaptea. Ucrainenii susțin că au reușit să lovească un tren rusesc care aducea rachete de croazieră pentru flota din Marea Neagră.

Rusia susține că două bombardiere strategice B-52H ale SUA s-ar fi apropiat de granița sa, fiind necesară intervenția unui avion de luptă Su-35 pentru îndepărtarea lor.

Coreea de Sud. Guvernul renunță la planul de a crește numărul de ore lucrătoare la 69 pe săptămână, la presiunea angajaților mai tineri (născuți după 1980).

România și alte 17 state europene vor cumpăra împreună un milion de obuze de artilerie pentru Armata Ucraineană, în cadrul unui plan de două miliarde de euro, în următorii doi ani.

București. Alertă, copil dispărut! Poliția solicită sprijin pentru găsirea unei fete în vârstă de 13 ani, care a plecat azi la prânz spre Liceul Alexandru Odobleja, dar nu a mai ajuns la ore. Foto și semnalmente.
MApN a decis retragerea proiectului de lege pentru modificarea sistemului de pensionare a personalului civil după modelul folosit la militari și polițiști, “ca urmare a observațiilor primite”.
Gorj. Cutremur de 4,9 Richter, produs puțin după ora 16, la o adâncime de aproximativ 15 km.

Raport ONU: Omenirea va rata obiectivul de a limita încălzirea globală cu +1,5 grade Celsius, pe medie. Acest prag va fi atins în aproximativ zece ani și, dincolo de el, efectele în lanț declanșate vor da naștere unor catastrofe climatice la care oamenii nu se pot adapta.

MApN vrea ca personalul civil să poată ieși mai devreme la pensie. Proiectul prevede ca modul de calcul al vechimii în muncă să fie similar cu cel al personalului militar și al polițiștilor.

Prețul gazelor naturale în Europa a scăzut sub 40 de euro pe Megawatt-oră, la cel mai mic nivel din vara lui 2021.

Japonia anunță un plan de 75 de miliarde de dolari pentru țările din regiunea Indo-Pacifică, cu scopul de a contracara influența Chinei. Constă în granturi, împrumuturi în yeni și investiții private.

Rusia. Kremlinul le-a cerut oficialilor care pregătesc alegerile prezidențiale din 2024 să nu mai folosească iPhone-uri, despre care spune că ar putea fi accesate de agențiile occidentale de informații.

