DNA-ul nu poate schimba ţara în locul nostru

Publicat la data de de Moise

harta-coruptie-blog

de Moise Guran

Aristotel Căncescu de la Braşov este al douăzecişişaselea preşedinte de consiliu judeţean din România cercetat penal. Pe harta din imagine sunt cele 26 de judeţe. Te ia cu friguri când vezi harta asta, nu-i aşa?

În acest moment, harta României este dominată de judeţele în care DNA-ul a deschis procese de corupţie împotriva baronilor locali. Situaţia este critică şi nu, nu pentru că DNA-ul îşi face treaba, ci pentru că, devoalată cel puţin parţial, dimensiunea mafiei politice ne arată că ţara noastră trebuie urgent reformată. Ne arată că acest sistem, în care nu numai de la PSD sunt hoţii şi baronii, ci de la toate partidele parlamentare, trebuie urgent schimbat. Nu ştiu cu ce, dar trebuie – cred – să devenim cu toţii conştienţi de pericol.

Corupţia dă naştere unor două tipuri de fenomene care duc ambele în acelaşi loc – la dezmembrarea democraţiei care, în mod inevitabil, mai devreme sau mai târziu, creează pericolul dezmembrării ţării. Cine ştie cât de cât istorie înţelege despre ce vorbesc, dar acum vă propun să ne concentrăm pe efectele corupţiei la nivel de lideri asupra simplilor cetăţeni. O parte, cea mai importantă parte, va accepta corupţia, se va adapta şi va învăţa să trăiască cu ea. Din păcate asta deja se întâmplă.

Cum explicaţi altfel faptul că în 2012 românii au trimis şi în Parlament şi în instituţiile publice locale oameni cercetaţi penal sau deja condamnaţi în primă instanţă? Nu că alegătorilor acestor baroni din Parlament şi de prin judeţe nu le-ar păsa, dar ei primesc ceva în schimb – subvenţii, ajutoare, salarii mai mari, orice… şi o găleată vopsită în culorile partidului e bună ca să dai cu ştampila fără să mai ţii cont că cel pe care îl votezi e un hoţ.

Tipul acesta de cârdăşie, între baronul ales şi electoratul miluit, ştim cu toţii, asigură baza electorală a actualelor partide parlamentare. Nu a PSD-ului, atenţie! nu numai a PSD-ului, căci cei mai mulţi dintre aceşti oameni sunt transpartinici şi sar rapid în barca oricărui partid venit la putere. Nici PDL-ul, nici PNL-ul nu i-au evitat!

Mai există, apoi, un tip de alegători care nu acceptă corupţia şi care, în cele mai multe cazuri, se radicalizează. Alunecă spre legionarism, spre extremism, caută lideri mesianici care să-i execute pe corupţi pe stadioane, sau papagali buni de gură care, pe la televizor, ţin cu poporul. Aceşti oameni nu mai înţeleg de ce am vrut democraţie şi împing, în mod inevitabil, ţara spre autoritarism.

De aceea vă atrag atenţia că din dezbaterea publică a acestei campanii electorale lipsesc două teme importante care devin inevitabile în perioada următoare, indiferent cine câştigă alegerile – reforma constituţională şi, mai ales, o reformă administrativă care nu, nu se mai poate reduce la regionalizarea despre care vorbeam acum doi ani.

Ţara a evoluat, o schimbă DNA-ul, dar, pentru a nu mai permite înlocuirea unui baron închis cu alt baron care vine din urmă, e nevoie de mai mult.

Şi acolo DNA-ul chiar nu are ce face.

Comentarii prin facebook

23 răspunsuri la DNA-ul nu poate schimba ţara în locul nostru

  • Griguta
    Octombrie 18, 2014 la ora 00:53

    Puteti sa ne explicati cum votul pro-Iohannis va contribui cu ceva la lupta impotriva baronilor locali? Ca eu am inteles ce ne-ati recomandat datile trecute, dar parca recomandarea aceea pica in contra problemei asteia, mult mai mari.

    Răspunde
     
  • brudi
    Octombrie 16, 2014 la ora 17:20

    D-zeu este bun si face dreptate si judeca atunci cand credinciosii lui o cer si bestiile socialiste se vor spune unii pe altii si vor lupta unii impotriva altora.
    Asta inseamna ca se poate iesi si in strada ptr a scoate afara mai repede din functii infractorii socialisti, mai ales parlamentarii, guvernul, senatul,….
    Anuntati o zi de miting ptr anti infracori, anti-socialisti,…. sa iesim pe strazi, pana o strerg vagabonzii daca mai pot si au unde ca rusii nu-i primesc fara bani.

    Răspunde
     
  • Barbu Andy
    Octombrie 10, 2014 la ora 22:52

    Coruptia ma asteptam , sa o intilnesc in cele mai sarace judete ale tari ( Vaslui etc. ). Dar ma mira amploarea aratata pe harta , la judete gen Brasov ,Arad , ETC . Judete : BOGATE : ale tari unde ar fi normal sa existe o atitudine maii ferma a localnicilar in potriva fenomenului ( BRAZILIAN ) las numi eu . Adica disocierea intre clase in mod FF elocvent .

    Răspunde
     
  • torino
    Octombrie 10, 2014 la ora 17:04

    Daca vreți ca s_a schimbați ceva nu stați in casa .Ce am citit pina acuma e un plîns de Casandra nu așteptați s-a va cada para in gura .Vedet-i ce au făcut tineri din Hon Kong si e in China!?

    Răspunde
     
  • laura
    Octombrie 10, 2014 la ora 10:24

    Poate paria cineva împotriva mea că exact aceste județe marcate pe harta DNA vor fi aceleași cu cel mai mare scor PSD?!

    Răspunde
     
  • stefan
    Octombrie 10, 2014 la ora 09:59

    Toti vorbiti acum de EFECTE, cauza este refuzul romanilor de a aplica punctul 8 al proclamatiei de la Timisoara.Iar efectele le meritati din plin.Cei care au vrut sa traiasca in tara aplicindu-se acest puct sint demult plecati din Romania .Acum pleaca copii celor care nu au acceptat acel senzatinal punct 8 si se lamenteaza ca sint furati .VOI V-ATI FURAT SINGURI SI VA MERITATI SOARTA

    Răspunde
     
  • silicon_v
    Octombrie 8, 2014 la ora 16:02

    Da, din pacate e adevarat.

    Inca nu am atins masa critica pentru schimbare.

    Nici in alte tari clasa politica nu e formata din ingeri. Dar acolo, unul care e prins nasol cu mana in caraiman e ejectat rapid din partid si se da total la fund: costurile electorale sunt mult prea mari pentru a ii sustine in continuare.

    La noi, politicienii parca merg la nunta la DNA: cine n-a fost acolo, nu e politician adevarat si validat, parca asa a zis Ponta.

    Poporul, anesteziat dupa 50 de ani de communism, nu pune prea mult la suflet: a furat, dar e om bun, e familist si ne-a dat si noua niste firmituri la pensie si salar, basca concertul gratuit din parc de zilele orasului, la care a cantat chiar Boney M! Sa il mai votam inca o data.

    Asa ca, ura si la vot!

    Răspunde
     
  • Aurel
    Octombrie 8, 2014 la ora 15:55

    Va rog adaugati in site butoane pentru tiparire si pentru mai multe variante de distribuire (inclusiv prin e-mail).

    Răspunde
     
  • Ion
    Octombrie 8, 2014 la ora 10:28

    Dar cu cardasia cu OMV e bine? Paltesc bine si la timp?

    Răspunde
     
  • Ariana
    Octombrie 8, 2014 la ora 07:36

    Se spune despre România că a devenit ţara tuturor posibilităţilor…Eu spun că este ţara tuturor umilinţelor. Ne umilesc aleşii noştri când ne promit una şi fac alta, ne umilesc preoţii care ne cer bani fără chitanţă, ne umilesc la spital când stăm la coadă să le dăm şpagă, ne umilesc funcţionarii publici care ne tratează cu dipreţ, ne umilesc copiii la şcoală cu reforme aberante, ne umilesc hoţii care scapă nepedepsiţi, ne umilesc guvernanţii care ne ignoră, ne umilesc bogaţii care au făcut averi şmechereşte, ne umilesc străinii care ne parodiază, ne umilim noi înşine când punem ştampila la vot, pentru că, se pare, umilinţa ne curge prin vene. Dar nu suntem numai un popor umilit, suntem şi un popor trist, un popor care nu mai poate să-şi îndrepte coloana vertebrală. Din păcate, cei care nu mai pot suporta umilinţa din ţară aleg calea exilului pentru joburi umilitoare în ţări străine. Sunt un român umilit, trist şi rămas fără speranţă… Sunt un român mândru de ţara lui dar umilit de oamenii care îi conduc destinul…un destin plin de umilinţe…

    Răspunde
     
  • adrian
    Octombrie 7, 2014 la ora 23:15

    Atena in antichitate era o societate fara politicieni.
    Candidatii erau trasi la sorti printre cetateni. Se alegeau prin vot o parte dintre cei trasi la sorti. Era un singur mandat dupa care fiecare se intorcea la vechea meserie.
    Idealul ar fi ca 25 de cetateni trasi la sorti la intamplare sa rescrie constitutia.
    Constitutiile actuale au fost scrise de politicieni, deci pentru ei. Nu mai trebuie lasati sa decida chestii atat de serioase. Dupa ce s-a scris constitutia conducatorii trebuiesc alesi printre cetatenii trasi la sorti, un singur mandat si la revedere.
    In Elvetia seamana putin sistemul cu cel descris mai sus. Cetatenii decid multe chestii prin referendum, referendum care poate fi propus de oricine pe orice subiect. Politicienii nu pot sa decida altceva.
    Asta necesita insa o mare implicare din partea oricarui cetatean.
    In alte tari oamenii s-au obisnuit sa fie condusi ca o turma, sa le spuna presa si media + politicienii ce sa faca.
    Rezultatele se vad.

    Răspunde
     
  • Paul
    Octombrie 7, 2014 la ora 22:08

    Nu stiu cum se poate crea un stat modern daca cei care sunt in administratie s-au obisnuit sa fure. Se poate inventa sistemul de legi perfect, tot vor fi ocolite pana la urma!

    Cine a urmarit istoria prohibitiei si apoi a clanurilor mafiote din USA, stie foarte bine ca un sistem alcatuit din oameni obisnuiti sa ia mita, se curata in zeci de ani (americanilor le-au trebuit vreo 40-50 de ani!)

    Cred ca singura solutie prin care ii vom dezobisnui pe birocrati sa ia mita, este ceea ce a sugerat Milton Friedman: nu ii puneti pe birocrati in pozitia de a cere mita (1)!

    De exemplu scandalul manualelor. Daca nu era necesara o comisie care sa decida care sunt cele 5-6 manuale necesare? Sincer eu am mai multa incredere in invatatoarea copilului meu sa aleaga manualul decat in niste birocrati care au sef numit politic.

    (1) Cautati pe google:

    Milton Friedman – Incentives for Immoral Behavior

    Răspunde
     
  • Mara
    Octombrie 7, 2014 la ora 21:48

    cred ca prima vina o poarta legislatia tarii.Cum pot permite legile tarii sa candideze la functiile statului si la conducerea ac.natii indivizi cu dosare penale ?Este cusut cu ata alba faptul ca multi s-au bagat in politica sa se ascunda si sa fure aparati fiind de imunitate.DA,ar trebui luate urgent masuri si acestea nu le vor lua niciodata parlamentarii si cei din guvern caci le-ar lua impotriva lor.Ati acceptat sa se dea legi care sa le intareasca imunitatea,DE CE ?Legisislatia corecta este singura in masuta de-a starpi coruptia si asta se va face numai sub presiunea maselor .Jurnalistii,mass-media vor trebui sa lupte deasemenea caci numai asa se poate pune stavila acestui flagel national !

    Răspunde
     
  • Amad
    Octombrie 7, 2014 la ora 20:53

    Da, articolul aduce în discuție cauzele actualei situații.
    Un proverb, romanesc desigur, spune ca hotul neprins (încă) e negustor cinstit. Baronii se încadrează perfect în aceasta categorie, și profita din plin de “democrație”.
    Să nu uitam că, comunismul din RO (printre cele mai dezastruoase) a fost făcut de romani, întreținut de romani și în folosul unor romani.
    Vorba aia, corupția este acolo unde nu putem sa furam și noi câte ceva.
    Cine ne garantează noua că cei pe care-i alegem nu sunt defapt hoți neprinși încă.

    PS.
    E ca în problema de logică când unul spune numai minciuni iar celalalt numai adevarul.
    Câți din cei care votează pt. un mic sau o găleată știu sa-l prindă pe mincinos doar cu o singura întrebare?
    De asta învățământul s-a dus la vale, oamenii ceva mai educați nefiind ușor de dus de nas. Un vot e un vot indiferent din partea cui vine!

    Răspunde
     
  • unu analfabetul si fara bun simt
    Octombrie 7, 2014 la ora 20:24

    Program MONICA MACOVEI.
    1.Să nu ai alt stăpân decât cetățeanul.
    2. Să nu trădezi interesul național.
    3. Să nu ataci instituțiile statului.
    4. Să nu furi și să nu risipești banul public.
    5. Să nu minți, să nu plagiezi, să nu calomniezi, să nu mituiești.
    6. Să-ți înmulțești banii și talentul.
    7. Să-ți educi copiii.
    8. Să-ți respecți părinții și să îți ajuți semenii.
    9. Să cultivi solul și să protejezi natura.
    10. Să-ți respecți identitatea, valorile și trecutul, ca să ai un viitor.

    Monica Macovei și-a obținut casele ilegal, când era ministru al Justiției
    Fals : Monica Macovei și-a cumpărat “casele” din banii câștigați ca avocat și expert al Consiliului Europei. Apartamentul din București, în care locuiește din 2001, adică cu 4 ani înainte de a ajunge ministru, are 66 mp. Locuiește decent. Cât despre “casa” părinților, (tot așa, un apartament cu 3 camere), minciunile au fost demontate de o decizie CEDO, care le-a făcut dreptate părinților, stabilind încălcarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la proprietate în cazul lor.

    Pentru că a câștigat la CEDO, mama ei a renunțat la judecata din România și la apartament. Așa cum era normal.

    Monica Macovei a avut relații cu Securitatea, fiind ofițer acoperit (indirect prin fostul soț)
    Fals: A fost ministru al Justiției și are verificare ORNISS. Altfel nu ar fi putut avea o carieră publică și o carieră de succes la nivel european.

    Monica Macovei are o problemă cu alcoolul (inițiată de EVZ)
    O calomnie abjectă. Monica Macovei a dat replică la un articol denigrator și fals din EvZ, ziarul și-a cerut scuze. Dar calomnia a prins, mai ales la cei care se tem de o minte limpede.

    Monica Macovei a făcut poliție politică
    Fals: poliție politică înseamnă fosta securitate, nu profesioniști ai dreptului. Monica Macovei a fost mereu de partea legii și a oamenilor cinstiți. Apoi a făcut pasul înainte, devenind avocat pentru apărarea drepturilor omului, la APADOR-CH.

    Monica Macovei a câștigat pentru români 20 de procese la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Între 1997-2004, Monica Macovei a reprezentat mai mulți cetățeni români în fața CEDO, argumentând că autoritățile române le-au încălcat reclamanților drepturile prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.Restul e istorie.

    Monica Macovei a anchetat studenți nevinovați la Mineriade, a băgat în pușcărie protestatari
    A fost invers. Monica Macovei i-a apărat în instanțele românești și la CEDO pe românii bătuți și umiliți de forțele de represiune neo-comuniste ale lui Ion Iliescu.

    A cerut, după Mineriada din 13-15 iunie 1990 cercetarea persoanelor care au dispus în reținerea, fără acte, a unora dintre manifestanții din Piața Universității. La fel, pentru procurorii care au arestat persoane fără a avea probe de comitere a unor infracțiuni, a scris într-o Informare, din 18 iunie 1992, ca 59 de persoane au fost arestate ilegal și că aceste arestări erau imputabile procurorilor respectivi.

    Monica Macovei a fost procuror ceaușist, a anchetat disidenți, a fost parte a aparatului represiv de dinainte de 1989
    Monica Macovei a anchetat numai cazuri penale, nu politice :« La 22 de ani, când eram procuror comunist, anchetam cazuri de furturi din tren și alte găinării; cineva trebuia să le facă și pe astea ». Ca tânăr procuror, în timpul mineriadelor din 1990, a cerut eliberarea protestatarilor arestați în mod abuziv. Apoi a făcut pasul înainte, și a devenit avocat pentru apărarea drepturilor omului, alături de APADOR-CH. Restul e istorie.

    Cine este Monica Macovei:
    Monica Macovei este cel mai de succes europarlamentar român, cu 40 de legi adoptate în primul mandat, și a fost ministrul Justiţiei care a promovat reforma reală a sistemului judiciar şi măsuri anticorupţie fără precedent.

    Monica Macovei a creat în 2005 Direcția Națională Anticorupție (DNA), instituția anticorupţie cu rezultate spectaculoase și recunoscute în UE și SUA în anchetarea unor nume sonore de miniștri, parlamentari, primari, șefi de consilii judeţene; mulți au fost deja condamnați definitiv.

    Monica Macovei a pus bazele Agenției Naționale de Integritate și a introdus declarații publice de avere și interese detaliate, astfel încât politicienii şi funcţionarii publici să nu își mai poată ascundă averea nejustificată dobândită în funcţie.

    În Parlamentul European, Monica Macovei a scris și a negociat Directiva pentru confiscare extinsă, averile nejustificate ale celor condamnați pentru corupție și crimă organizată fiind confiscate mai ușor.

    Monica Macovei şi-a început cariera de procuror (1983-1997) instrumentând cazuri penale non-politice de furt, tâlhărie, vătămare etc. La începutul anilor ’90, a investigat cazurile de încălcare a drepturilor omului din timpul mineriadei din 13-15 iunie 1990.

    A făcut cercetări cu privire la arestările ilegale și a scos de sub urmărirea penală oameni nevinovați care fuseseră reținuți ilegal între 13-15 iunie 1990, apoi a elaborat un raport detaliat al abuzurilor din iunie 1990.

    Hărțuită de superiori, Monica Macovei a demisionat din funcția de procuror în 1997 și a devenit avocat al drepturilor omului şi, mai târziu, preşedinte al ONG-ului specializat în apărarea drepturilor omului APADOR-CH (1999-2004).

    Activitatea Monicăi Macovei mai include poziții de: profesor asociat al Facultății de Jurnalism (1994-2002); expert al Consiliului Europei (1995-2004); expert și consultant pentru Federația Internațională de la Helsinki, OSI, Centrul European pentru Drepturile Rromilor, UNDP, precum și pentru alte organizații internaționale (1997-2002).

    Monica Macovei a lucrat în misiunile internaţionale din Kosovo şi Bosnia şi Herţegovina, a reprezentat cu succes reclamanți la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului și a publicat pe teme juridice și de drepturile omului. Este membru, între altele, în Board of Trustees al Universității Central Europene şi în Board-ul Platformei pentru Memorie şi Conştiinţă Europeană.

    În decembrie 2004, când România finaliza negocierile de aderare, Comisia Europeană a indicat justiţia şi lupta anticorupţie drept domenii în care rămăseseră multe de făcut înainte să poată intra în UE, marcându-le cu “stegulețe roșii”.

    Monica Macovei a fost numită ministru al Justiției și a reușit într-un timp scurt să câștige încrederea statelor membre, să demonstreze voință pentru respectarea angajamentelor, pentru reforma justiției și lupta împotriva corupției și că înlăture stegulețele roșii, făcând posibilă integrarea României în Uniunea Europeană la data stabilită: 1 ianuarie 2007.

    Pe parcursul mandatului său, Monica Macovei a elaborat Strategia Națională Anticorupție, a creat DNA, a scris proiecte de legi importante pentru reforma sistemului judiciar, a reformat și informatizat sistemul judiciar, a elaborat un nou Statut al magistraților, a îmbunătățit legislația pentru ca anchetarea miniștrilor și a pus bazele Agenției Naționale pentru Integritate, care verifică incompatibilităţile și conflictele de interese. Conflictul de interese a devenit infracțiune prevăzută de Codul penal tot la inițiativa Monicăi Macovei.

    La scurt timp după aderarea României la UE, Monica Macovei a fost înlăturată din Guvern. Înainte de a deveni europarlamentar (2009), Macovei a fost consilier anticorupție al premierului Macedoniei (2007-2009), într-un program al guvernului Marii Britanii și Irlandei de Nord (UK).

    În 2008, Monica Macovei a fost desemnată Femeia Europeană a Anului, într-o ceremonie desfășurată la Bruxelles. Tot în 2008, primește premiul Academiei Europene Yuste, decernat de Alteța Sa Regală, Regele Juan Carlos al Spaniei.

    În primul mandat în Parlamentul European (2009-2014), Monica Macovei a fost președintele Delegației Parlamentului European la Comisia parlamentară de cooperare UE-Repulica Moldova, și a fost membru al Comisiei pentru libertăţi civile, justiție și afaceri interne (LIBE), al Comisiei pentru control bugetar (CONT) și al Delegației pentru Adunarea Parlamantară Euronest, precum și membru supleant în Comisiei pentru afaceri externe (AFET).

    În noul mandat, Monica Macovei este președinte al Delegației la Comisia UE-Albania, membru în LIBE și CONT și membru supleant în AFET și în Delegația pentru relația cu Statele Unite ale Americii.

    Monica Macovei a fost, în 2012, pe primul loc între cei 754 de europarlamentari la numărul de legi și rapoarte adoptate de Parlamentul European şi a primit titlul de europarlamentarul anului 2012 la categoria Justiție și Libertăți Civile.

    A avut o contribuție decisivă la grăbirea semnării Acordului de asociere dintre UE și Republica Moldova și la ridicarea vizelor pentru cetățenii Republicii Moldova atunci când călătoresc în statele membre.

    În septembrie 2011, drept recunoaștere a realizărilor sale profesionale, Monica Macovei a primit distincția “20th Anniversary CEU Alumni Hero”, iar în noiembrie 2012, a primit Medalia Comemorativă cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la revolta anticomunistă din 15 noiembrie 1987 din Braşov, România.

    Monica Macovei a urmat cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității București (1978-1982) și are un Master în Drept Constituțional Comparat la Universitatea Central-Europeană (1992-1993).

    Monica Macovei a fost invitată să susțină peste 300 de prelegeri și discursuri publice, inclusiv la: Oriel College Oxford, London School of Economics, Harvard Kennedy School of Government, Universitatea Stanford, Școala de Management MIT Sloan, Hertie School of Governance, Colegiul European din Bruges, Banca Mondială, Washington

    Sper sa nu va suparati domnule GURAN si sper sa nu stergeti.
    VA MULTUMIM ANITICIPAT.
    Poate reusim sa punem cat mai multi independenti in politica si poate se va schimba ceva in ROMANIA.

    Răspunde
     
    1. Marian Androne
      Octombrie 7, 2014 la ora 22:25

      Fugarita de partide, Monica Macovei este cea care a formatat DNA sa fie cea mai eficienta structura a statului roman.
      O votez pentru ca imi plac oamenii care fac lucruri durabile.

      Răspunde
       
    2. Ciprian
      Octombrie 8, 2014 la ora 04:43

      Esti platit la ora sau la cuvant publicat?!
      Se plateste bine?

      Răspunde
       
      1. Sabinu
        Octombrie 8, 2014 la ora 12:24

        Imi pare bine ca esti interesat mai degraba de cati bani presupui ca a luat pentru acest text decat de niste informatii usor de verificat… Lasa ca pomanagii o sa-l voteze pe Ponta poate mai primesc si ei cate ceva moca..

        Răspunde
         
  • danutz
    Octombrie 7, 2014 la ora 20:20

    Chiar asa… cui il dam ? Celor inca nedemascati de DNA? …. adica nedemascati inca… mi se pare Moise ca vorbim discuții. .. crezi ca gasesti vreo 41 de oameni capabili, cinstiti și patrioți sa-i pui in frunte? Si astia ce sa faca singuri fara alti 41.000 care sa le execute ordinele si sa-si mai puna si capul la contribuție. ..

    Răspunde
     
  • das
    Octombrie 7, 2014 la ora 20:14

    Domnule Guran, excelent articolul, dar am de facut o observatie. Ati dat dovada de superficialitate cand ati facut referire la miscarea legionara.Va rog sa studiati istoria si principiile miscarii legionare inainte de a o cataloga ca extremista. Mai ales miscarea legionara in perioada lui Codreanu. Dar nu studiati istoria scrisa de comunisti!! Aprecierea dvs. la adresa miscarii legionare nu difera cu nimic fata de afirmatiile lui Ponta despre regimul basist si regimul nazist.La fel de superficiala.

    Răspunde
     
  • Mircea
    Octombrie 7, 2014 la ora 20:08

    Pentru ca lucrurile sa se schimbe este necesar un imbold puternic, un sentiment de apartenenta la aceasta tara, un sentiment de mandrie nationala, o serie de realizari care sa ne faca sa vedem ca exista si altceva dincolo de mizeria zilnica, de gargara si furturile politicienilor.

    Oamenii sunt in general fascinati de exemple si cauta sa le replice sau sa fie parte din acea intamplare. Noi nu avem atat de multe exemple, drept urmare cruciada DNA devine un mod de a ne defula impotriva situatiilor zilnice. Era bine sa fi inceput acum vreo 15 ani, dar mai bine mai tarziu decat niciodata.

    Uitati-va la tarile care sunt in topuri ca nivel de trai, sunt tari in care exista motive pentru acei locuitori sa ramana acolo pentru ca s-a investit in mentalitate, in mandria de a fi cetatean al acelei tari. Acolo exista oameni care lupta sa schimbe lucurile pentru ca la randul lor altii au luptat pentru ca lor sa le fie mai bine. Este dorinta fiecaruia de a trai mai bine, nu doar de a exista, de a lasa o urma in istoria tarii, nu doar de a trai de pe azi pe maine.

    Cred ca sentimentul de mandrie nationala ar trebui revitalizat in aceasta tara, in sensul de a creste valori, de a investi in viitorul acestei tari, de a pastra si aprecia oamenii care chiar pot aduce faima acestei tari.

    Avem nevoie de oameni de seama, de oameni care sa ne arate ca exista si altceva fata de mizeria zilnica. Ma bucur ca va citesc blogul, d-le Guran, va consider un om de seama, cineva care poate schimba lucrurile. Trebuie insa sa aveti rabdare, sute de ani de istorie in care “capul plecat sabia nu-l taie” si zeci de ani de comunism si-au pus amprenta asupra genelor romanilor.

    Răspunde
     
  • unu analfabetul si fara bun simt
    Octombrie 7, 2014 la ora 19:57

    Mergem la vot, dar avem ce vota?
    Oare nu sunt aceleasi personaje ca acum 25 de ani?
    Hai sa boicatam alegerile si sa nu votam partide, ca am vazut ce au facut toate partidele politice timp de 25 de ani.
    Sa vin independentii la putere.
    Mergem pe mana lui MONICA MACOVEI? Ori o omoara baronii, ori ii baga pe toti la puscarie.
    DAR acum apare o intrebare grea?
    AVEREA HOTILOR cand se confisca, ca la puscarie tot pe banii nostri traiesc?
    As avea o provocare pentr domnul MOISE si colegii de la europa FM, o lista cu lucruri care ar schimba ROMANIA, din temelii si cum ar dori ei sa fie.
    10-20-30 de idei, solutii marete.
    Ce ati schimba dumneavoastra domnule MOISE GURAN?

    Răspunde
     
  • unu analfabetul si fara bun simt
    Octombrie 7, 2014 la ora 19:51

    Noi avem ce face, dar nu avem cu cine. 99% dintre romani sunt da-ti cu smantanica pe la gurita.
    Iar cel care nu se adapteaza la coruptie moare de foame.
    Fiecare este pe turta lui acum, cine are mananca cine nu, se spanzura.
    Romanul traieste de azi pe maine, nu mai face planuri pe termen mediu sau lung.
    Romanii traiesc pe datorie asta este simplu adevar. Degeaba striga unu, daca striga singur.
    Presa din Romania, este asemena presei lui Sorin ROSCA STANESCU. CU SANTAJE, cu alea alea……
    Fiecare este pe barba lui, in spatele calculatorului suntem multi, in strada aproape niciunu.

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Website
Comentariul*
 caractere rămase