Ce mai caut eu în ţara mea?

Publicat la data de de Moise

parlamentul

de Moise Guran

Când să ne luăm și noi românii cu porcul și țuica fiartă, ne-am trezit cu o avalanșă de inițiative legislative care mai de care mai penale, ce se vor aprobate de Parlament. O lege care rezolvă traficul de influență prin reglementarea lobby-ului, o alta care îi scoate pe parlamentari de la conflictul de interese, una pentru preafericirea spălării banilor prin cazinouri prin liberalizarea câștigurilor la jocurile de noroc, plus o lege a minelor care maschează fosta lege Roșia Montană. Iar pe colivă două bomboane superbe – o grațiere pentru infractorii cu condamnări de până la șapte ani și o amnistie pentru faptele care n-au fost definitiv condamnate și pentru care autorii lor riscă pedepse de până la șase ani, plus o desfiinţarea de facto a DNA şi ANI, care rămân fără obiectul muncii dacă parlamentarii nu mai pot fi urmăriţi pentru fapte de corupţie.

Ca să reformulez mai pe scurt, cât suntem noi ocupați cu sărbătorile, țuica și porcul, țara noastră se va transforma într-o țară a hoților. Nu că n-ar fi deja, nu că pedepsele pentru marea corupție n-ar fi scăzut deja în derizoriu, dar parlamentarii țării noastre par hotărâți să scrie în lege asta. Să nu-i mai deranjeze nici DNA-ul, nici DGA-ul, nici ANI, să poată fura în voie, fără riscul stupid de pușcărie, așa firav cum este el în țara noastră.

Desigur, nepăsarea publică este principalul motor care propulsează tupeul parlamentar, iar rolul porcului în viața românului mi se pare că era complementar în tot acest scenariu. Nici n-are sens să ne mirăm, este pur și simplu ipocrit să nu recunoaștem că știam cu toții asta – în fond, acești parlamentari nu fac acum decât să pună în operă motivele reale pentru care au intrat în Parlament, programul electoral nedeclarat, dar pe care toți îl știm, acela de a fura cât cuprinde atunci cât ești la putere. Ca cetățean al acestei țări mai am o singură întrebare… una singură, pe care zic însă că fiecare dintre noi ar trebui să și-o adreseze lui însuși… Nu cumva eu sunt de vină? Nu cumva hoția este normalitatea? Nu cumva aceasta este țara pe care ei, aleșii cu 70%, nu fac decât să o reprezinte foate bine iar problema sunt eu?

This entry was posted in Diverse. Bookmark the permalink.

Comentarii prin facebook

462 răspunsuri la Ce mai caut eu în ţara mea?

  • Dumitru Nitu
    Martie 10, 2014 la ora 00:20

    Aceasta este Romania tara tuturor celor care au fost sunt si vor fi slugi. Da , nu exista roman care sa aiba un pic de personalitate , sa nu permita tutor sa-si bata joc de el , toti de la mic la mare sunt niste prefacuti , ar vrea ca altii sa le rezolve problemele si ei doar sa profite.
    imi este rusine ca sunt roman , imi pare rau ca m-am nascut in tara slugilor.

    Răspunde
     
  • AndreiBlog
    Februarie 19, 2014 la ora 01:03

    In romania in ziua de astazi, nu pleaca cei puternici .. ci cei slabi!

    Răspunde
     
  • Cetatenii Onesti
    Decembrie 23, 2013 la ora 15:48

    bogatanii necurati putred de bogati imbibati cu averi ilegale – la zid !
    averile confiscate . dreptate sociala pentru neam si tara !!

    Răspunde
     
  • Stiri Ziare Romania
    Decembrie 17, 2013 la ora 14:53

    Terrific post. I had been checking continuously that weblog exactly what satisfied! Really useful information and facts in particular the best component 🙂 I personally maintain such information much. I was seeking this kind of selected data for an extended time. Cheers and finest associated with luck.

    Răspunde
     
  • patrocle
    Decembrie 17, 2013 la ora 14:23

    CE MAI CAUT EU IN TARA MEA :caut bardita, faaaaa ileana ude i toprisca ceea aaa?! ca trec peaicea niste deputati ileanoooooooooooo (NU AVEM BANI DE LEMNE NE FURA ASTIA ACU E MOMENTU SA I CIOLIM CA LA CAT DE BURDUHOSI SANT NE INCALZIM VRE O DOUA IERNI)

    Răspunde
     
  • Attila
    Decembrie 17, 2013 la ora 10:00

    romania = groapa de gunoi

    Răspunde
     
  • DUMNEZEULE cERESC NU I DREPT CA NELEGIUITII SA SE BUCURE DE PRIVILEGII
    Decembrie 16, 2013 la ora 14:11

    Aideţi fraţi într-o unire,
    Ţara noastră e-n pieire:
    Aste ziduri şi palate
    Unde zac mii de păcate
    Aideţi a le dărâma.
    N-auziţi în piaţă larmă?
    Daţi năvală-n mâini cu armă;
    Că soldatul ne ajunge,
    Baioneta ne împunge,
    Daţi, de-o vrea şi el să dea…
    Fraţilor, să n-aveţi milă,
    Daţi în cei ce vă fac silă.
    Vă iau plugul, arătură,
    Boul chiar din bătătură.

    Sculaţi, voi oropsiţi ai vieţii,
    Voi, osîndiţi la foame, sus!
    Să fiarbă-n inimi răzvrătirea,
    Să-nceapă al lumii vechi apus!
    Sfîrşiţi odată cu trecutul negru,
    Sculaţi, popor de osîndiţi!
    Azi nu sînteţi nimic în lume,
    Luptaţi ca totul voi să fiţi!

    Hai la lupta cea mare,
    Rob cu rob să ne unim,
    Internaţionala
    Prin noi s-o făurim!

    Sculaţi, nu-i nici o mîntuire
    În regi, ciocoi sau dumnezei!
    Unire, muncitori, unire,
    Şi lumea va scăpa de ei!
    Prea mult ne-au despuiat tîlharii
    Ce-n lume, lux, desfrîu se scald:
    Să ne unim toţi proletarii,
    Să batem fierul cît e cald!

    Hai la lupta cea mare,
    Rob cu rob să ne unim,
    Internaţionala
    Prin noi s-o făurim!

    Ţărani şi muncitori, noi sîntem
    Partidul, mare muncitor!
    Pămîntul este-al celor harnici,
    Cei leneşi plece unde vor!
    Cînd vulturi lacomi, corbi de pradă,
    N-or mai pluti nori negri-n vînt,
    Pe cer luci-va-ntotdeauna
    Al înfrăţirii soare sfînt.

    Hai la lupta cea mare,
    Rob cu rob să ne unim,
    Internaţionala
    Prin noi s-o făurïm!

    Răspunde
     
  • Cetatenii
    Decembrie 16, 2013 la ora 11:53

    VREM CAPU LUI MOTOC-PONTA JOS GUVERNU TALHARESC !

    Răspunde
     
  • O voce dintre dintre Nistru si Prut
    Decembrie 16, 2013 la ora 11:44

    La emisiunea POLITICA la postul de TV TV7 din Basarabia a fost invitat unul din urmasii lui adolf hitler – ambasador al germaniei pe teritoriul actual numit republica moldova, si acest neamt a citit o predica maruna precum unirea cu Tara Mama nu este bine venita, nemtii nu doresc reintregirea Romaniei nu doresc bunastarea Noastra ei cu rusii sant uniti prin pactul stalin-hitler ribentrop molotov. Cu poate un sfrit sa ne citeasca noua lectii de istorie? da l naibii de natiune.

    Intradevar ce mai cautam noi in tara noastra daca nu stim sa fim stapini.

    Răspunde
     
  • careva
    Decembrie 15, 2013 la ora 22:41

    Discriminare = politică prin care un stat sau o categorie de cetățeni ai unui stat sunt lipsiți de anumite drepturi pe baza unor considerente neîntemeiate
    Neintemeiat = nu corespunde realitatii
    Pe cel care incalca legea, este intemeiat sa-l lipsesti de anumite drepturi, deci sa-l deosebesti/diferentiezi de ceilalti. Pe bolnavi, intr-un spital, este intemeiat/justificat sa-i separi/diferentiezi in sectii functie de boala/tratament. In primul caz, persoana se poate considera lezata/neindreptatita, dar societatea si-a stability o lege care trebuie respectata de toti. In al doilea caz, persoana se poate considera lezata de atitudinea celorlalti fata de ea (mila, dispret, indiferenta), dar societatea are libertatea atitudinii.
    De ce societatea lupta pentru pace in lume? De ce nu vrem razboaie? De ce vrem sisteme de sanatate? De ce vrem sa ne hranim natural si nu chimic sau modificat genetic? De ce vrem freatice necontaminate? – Pentru ca vrem sa traim, vrem ca specia umana sa-si mentina continuitatea.
    De ce s-au permis luptele de gladiatori? De ce ne place sa asistam la macelarirea reciproca a doi combatant (box, hokei, chiar la fotbal)? – Pentru ca astfel se balanseaza instinctual animalic refulat de trecerea la modul de viata civilizat.
    De ce continuam sa fumam? De ce bem peste masura? De ce legiferam drogurile? – Pentru ca am pierdut controlul si dorim sa ne creiem o iluzie de normalitate.
    Pur teoretic: orientarea sexuala este o forma de acceptare legala a unei boli/insuficiente care se pare a fi incurabila, dar care a fost generata de progresul civilizatiei – separarea barbatilor de femei impusa in detentii sau de existenta razboaielor, preferintele pentru locuri de munca, chiar si biserica impune unele restrictii favorizante.
    Imaginati-va evolutia societatii umane cu liberalizarea/legalizarea casatoriilor anormale, mai mult, a dreptului de adoptie de copii normali in familiii anormale, si toate acestea pe un fond economic in decadere care favorizeaza alegerea intreruperilor de sarcina (principalul motiv fiind insuficienta financiara a familiei).
    Consider ca acest context, ma absolva de orice prejudiciu neintentionat (pentru ca nu este nici o intentie), dar totusi … vrem sa traim contravine cu multe aspecte ale vietii civilizate de astazi.

    Răspunde
     
  • un turist
    Decembrie 15, 2013 la ora 21:37

    Buna seara vorba Dan Onofrei. Am citit comentariile si am ajuns la concluzia ca toti va contraziceti precum se schimba vremea. Nu de mult pentru tot dezastrul din Romania era de vina Cameron,Hollande si Merkel si acuma se vede unde este radacina de unde rasare tot felul de gunoi.Este jalnic sa auzi ca vor fi iertati cei corupti si un gainar va fi condamnat.Ramin cu ideea ca toti vor sa plece egal unde dar ce ramine din Romania daca va fi desert cu o mare suma de parlamentari. Vad zilnic la TV cum scade nivelul de viata a majoritatii si sinteti numai in stare sa plingeti nu sa si actionati.Intradevar nu vor mai interveni strainii ca sa va sprijine dar sinteti Romani si nu salbatici din jungla sa va fie atit de frica de viitor deci reactionati dupa cum sinteti tratati si va iesi bine.Pacat de o Romanie pustie!!!!!!

    Răspunde
     
    1. dan onofrei
      Decembrie 15, 2013 la ora 23:26

      buna sera domnu un turist;Totul prin Ordine si disciplina:Dar germana nu dimboviteana .Nu va faceti griji ,nu raminme Romanica singura ,emigreaza chinezii si poatre asa in secolul urmator ii invata si pe parlamentarii lor ce inseamna munca cinstita facuta cu cap dupa Konfucius .Nu ramine tara fara locuitori ca e prea bogata vor multi sa emigreze acolo.

      Răspunde
       
      1. un turist
        Decembrie 15, 2013 la ora 23:44

        DanOnofrei:Buna seara si mult succes tuturor care vor fi in cautarea unui nume de tara daca toti Romanii vor pleca. Vine Craciunul si porcul cu cirnati si friptura(pentru cel care are de unde) si ce ne mai intereseaza mersul bun al Romaniei? Nu este de glumit dar se incepe cu invatatul Limbii Chineze in Romania si de aici si interbarea: Oare cei de sus preconizeaza ceva de orientare Chinezeasca??????Nu se stie de unde sare iepurele!!!!!!!

        Răspunde
         
        1. dan onofrei
          Decembrie 16, 2013 la ora 01:11

          cumva o vor scoate si ei la cap cu greutatile timpului.Au rezistat 2000 de ani de istorie numai in intemperiile impuse de interesele geo politice ale marilor puteri ,s-or descurca ei si acuma.Iar relatii economice cu marea China de ce nu , ii leaga legaturi traditionale ca si cu westul Europei??CA le pleaca tineretul nu pot contracara decit cu locuri de munca si avantaje pentru tineri familisti care daca ramin in tara au plusul totusi de a fi acasa si a avea chletuieli mai mici decit pe coclauri -chiar in ziarul de ieri FRankfurter Rundschau citeam un mare articol cit de nemultumite erau niste fete tinere din Romania adusea aici undeva in Niedersachsen la un abator la mina a treia ,platite mizerabil si in conditii de cazare extreme deci complet nemultumite si au dat si bani pentru acest asa zis service din care cistiga un gainar care are firma de mijlocit undeva in Ardeal.De descurcat ei se vor descurca oriunde,mai ales daca sint sanatosi si au experienta dar acasa sint mereu in avantaj cu tot greul.Au resurse naturale agricole in toate zonele rurale ,trebuie sa incerce sa fie si harnici .Acasa.lar daca vor ,altfel sint stapini fiecare pe viata lui si e liber sa faca cum crede ca ii este mai bine.

          Răspunde
           
  • ionescu emilia
    Decembrie 15, 2013 la ora 11:34

    subiectul in sine e foarte serios dar tipic romanesc avem ocazia sa ne contram sa ne injuram ce nu se intelege.se intelege ca ………ne meritam soarta tot e tratat can can birfa pareri nimic concret cearta asta poate romanul tiganie astia suntem o facem cu mina noastra hobbitti nu se invata nimic in tara asta de aceea se pleaca din tara caci idiotii care ne conduc profita de prostia romanului si care a destept pleaca din tara acolo unde se gaseste pe sine si unde este respectat si i se recunosc meritele

    Răspunde
     
  • careva
    Decembrie 15, 2013 la ora 04:26

    Dl. Chiticaru Constantin, blogul lui Moise ofera un “cimp de lupta” mai deschis publicului larg decit il are face-bookul dvs. Am o atitudine pozitiva cu privire la rolul armatei romane in Romania si totusi parca cu ceva nu sunt deacord din cele scrise de dvs, dar nu pot sa ma pronunt pina nu vad tot continutul.

    Răspunde
     
  • careva
    Decembrie 15, 2013 la ora 03:46

    Vecinul nu mi-l aleg, il am. Daca am vreo problema, ma jut sau ma ciorovaiesc cu el – amindoi stim unde este gardul. Daca chem un strain in ajutor, este semn de slabiciune si de tradare. Sa fiu corectat, dar singura exceptie de alianta reusita intre straini a fost cea dintre Germania si Japonia. Sa nu-mi dati exemplul America cu Anglia, acesta este doar un tirg.

    Răspunde
     
  • Biciul si blestemul lui Dumnezeu
    Decembrie 14, 2013 la ora 11:36

    nationalizarea averilor ilicite
    talharii-mari corupti la puscarie.
    D
    R
    E
    P
    T
    A
    T
    E

    S
    O
    C
    I
    A
    L
    A

    nationalizarea averilor ilicite
    ciocoii dupa ##################################

    Răspunde
     
  • Constantin
    Decembrie 14, 2013 la ora 09:47

    Da, Moise, eu sunt de vină.
    Modestia şi cinstea sunt uneori necesare, dar nicicând suficiente pentru reuşita unui proiect social. Nu putem spune copiilor noştri, atunci când ne vor întreba de ce trăiesc atât de prost, că noi am fost angajaţi model toată viaţa şi am fost cinstiţi şi modeşti atât la locul de muncă, cât şi în societate, am cedat locul în tramvai persoanelor în vârstă şi am protestat când unii şefi de la serviciu ne-au nedreptăţit. Avem conştiinţa încărcată de imposibilitatea de a oferi un răspuns coerent la întrebarea „de ce am suportat un regim totalitar atât de brutal şi atâţia ani?” . Răspunsul „am fost buni profesionişti la locul de muncă şi n-am acceptat să fim membri de partid”, deşi poate nouă ni se pare suficient, nu este acceptat de copiii noştri. De altfel, nici după 1989 nu s-au schimbat conducătorii. Dacă astăzi cei care s-au aflat în fruntea statului înainte de Revoluţie nu mai sunt figuri proeminente, sunt fiii lor, ginerii, nepoţii, sau prietenii. Şi au fost tot timpul după 1989. Ei sunt cei care acum doresc să instaureze un sistem prin care să ne fure legal fără a putea fi traşi vreodată la răspundere. Suntem datori să ne asumăm cu toţii nereuşita aceasta. Nu putem să ne entuziasmăm şi să ne atribuim merite, pentru că suntem romani, atunci când o gimnastă din România câştiga un premiu la un concurs internaţional, dar ne delimităm de eşecul proiectului social pe care l-am ratat. Suntem vinovaţi pentru că orbiţi de munca „de la 9 la 5” nu am văzut că ţara ne este furată şi am ajuns să trăim într-o cleptocraţie autentică. Şi mai grav este faptul că nu suntem capabili să reacţionăm suficient de puternic cu forţele democraţiei noastre la atentatele asupra statului de drept şi este nevoie, pentru a restabili ordinea (atât cât se poate), de intervenţia statelor UE şi NATO. După 24 de ani nu am reuşit să clădim o democraţie sustenabilă. Astfel de examene, precum încercarea recentă de lovitură de stat parlamentară, ne arată cât de firavă este democraţia noastră. Iar pentru faptul că nu am reuşit mai mult suntem vinovaţi. NU există în ţara noastră organizaţiile civice care să reacţioneze la derapajele de la statul de drept în numele corpului social. În democraţiile consolidate asociaţiile profesionale, sindicale, ale iubitorilor de animale, ale deţinătorilor de diverse tipuri de automobile, hobbystilor, ale oamenilor de afaceri etc. reacţionează la astfel de sminteli ale unor politicieni. La noi asemenea organizaţii au fost create pentru a atrage fonduri pe care a le utilizeze în folos cât mai puţin transparent, nu pentru a întări în vreun fel coeziunea socială. Recunosc, sunt vinovat, Moise.

    Răspunde
     
    1. Constantin
      Decembrie 14, 2013 la ora 14:20

      Nu cunosc niciun bou pe care sa-l cheme Dragos si care sa-mi fie tiz.

      Răspunde
       
  • Salajan
    Decembrie 14, 2013 la ora 01:27

    Stimate D-le Moise G., tot respectul pentru ceea ce faci, pentru emisiunea , informatiile care le primim de la “biziday”, este ceva de felul cum a fost odata postul de radio “Europa Libera” dar totodata mi-e frica de “tine” , de ceea ce faci , sa nu se sfarseasca neplacut deoarece acei ..INDIVIZI , TOVARASI sau cum se pot numii astfel de creaturi, care in urma cu mai bine de 20 de ani erau in slujba “celui mai iubit fiu a-l poporului” sant si azi ………….. se poate observa aceasta prin deciziile luate in ultima vreme si marsaveniile asa numitilor USL. DESTEAPTA-TE ROMANE DIN……….. . desteptati-va romani , desteapta-te ROMANIE , pana nu e prea tarziu

    Răspunde
     
    1. careva
      Decembrie 15, 2013 la ora 03:27

      Aveti numele unei persoane, celebre as zice eu, Leontin Salajan – ministrul fortelor armate romane. Fiul lui mai mic, Tinu, mi-a fost prieten. Dupa ce a murit la 8 ani de oreon, am ramas numai cu un singur prieten foarte bun. Pe acesta mi l-a lichidat Ceausescu. Leontin a fost foarte bun prieten cu Ceausescu, nu pun mina in foc, dar nu sunt capabil sa cred ca ar fi avut un amestec in asasinarea lui Salajan la spitalul Elias, unde a fost asasinat tata, la ordinul lui Ceausescu. De fapt, trecind peste amintiri (dureroase), nimeni nu a avut nimic sa-i reproseze ministrului fortelor armate romane, roman intre romani. Probabil ca daca ar fi trait, prietenia lui cu Ceausescu nu ar fi lasat ca tara sa ajunga unde a ajuns prin anii ’70. Cred ca acel ’66 a fost piatra de hotar care l-a inrait pe Ceausescu contra rusilor si totodata la bagat in acea ipohondrie care l-a pierdut pe el si pe toti ceilalti. Astazi Romania are nevoie de un SALAJAN.

      Răspunde
       
      1. VictorL
        Decembrie 15, 2013 la ora 14:41

        @Sanducu.Salajan a supravietuit unei tentative de asasinat in timpul unei aplicatii militare,impreuna cu trupele tarilor din Tratatul de la Varsovia.L-a salvat soferul…Intr-adevar dupa aceea Ceausescu nu a mai aprobat nici o participare la aplicatii si practic eram singuri contra tuturor.Uite ca inca Romania mai exista…

        Răspunde
         
        1. dan onofrei
          Decembrie 15, 2013 la ora 17:01

          @Victor L si SAndu du CAnada -buna ziua-hai ba fratilor ca iara imi aduceti aminte de Stalingrad si divizia Tudor Vladimirerscu cu care nu a vrut sa se intoarca tata bun (Vasile)in 44.Cit era dinsul de corect dar imi vine sa rid cind eram ceva crescuti si se discuta la petreceri de familie numai de razboi si prizonierat si dinsul reintors viu in 45 (Le-au dat drumul sovieticii ) spuea acum la ceva ani cind a ramas tot in armata dar abia inainta in grad:MA da prost am fost atunci in 44 ca am fost corect si nu m-am intors si eu cu aia de la Tudor Vladimierescu:Eram si eu genaral acuma.Asa a iesit sarmanul prin 73 dupa o munca de stress de ofiter de infanterie ca locotenent colonel la pensie dupa ce ani intregi a fost tinut maior desi prin anii 60 si ceva era sef al mobilizarii pe toata garnizoana BUcuresti deci in plin razboi rece .La urma urmei sa zica mersi ca atunci cind s-a intors din prizonierta inapoiu l-au bagat la pirnaie dar nu aveau oameni dupa razboi si asa a supravietuit si el si familia lui -dar membru departid atzrebuit saser faca nu a cricnit si in fuinalo are si loc devci la Ghencea MIlitar deci avantaj el ca la 95 de ani decedat acu 3 ani a avut loc si pentru el si baba lui .Sincer a avut-o mai rau in 1962 cind lui bunicu taran putin instarit la MOldova celavecii -i-au pus hirtia in mina sa scrie ca trece de buna voie si nesilit de nimeni la colectiv -halal tara ira pe ovreiasii comunisti ii dsurea in pix ei erau deja instalati la vilutele de pe KIsseleff cu pian cu coada in sufragerie !!!!!!!!HAhaaaaa!L-au amennitatpe bietul taran roman ca altfel il da pe tata afara din armata si culmea tata avea si un frate mai mic RAdu care era in armata romana noua de dupa 50 pilot de reactoare MIG :(a cazut de 3 ori cu reactorul la exercitii si a supravietuit
          dar a ramas la urma cam bilbiit la vorba si prin anii 65 i-au redus ca personal ):
          Uite asa am mai gasit un articol, interesant de istorie a acelor ani si a numelui Bodnaras dupa care a urmat SAlajan al vostru.SI apare si ucenicul cismar CEausica care a fost politruc fara sa fi avut in el singe de general cum au fost generalii armatei romane ca de exemplu Generalul DRagalina COrneliu care din tata in fiu au fost ofiteri de cariera numai in slujba Romaniei nu a bolsevicilor ,romani adevarati de Caras Severin
          http://vladimirrosulescu-istorie.blogspot.de/2011_09_27_archive.html

          Răspunde
           
        2. careva
          Decembrie 15, 2013 la ora 19:20

          da am auzit si eu de chestia asta, nu i s-a deschis parasuta si a alergat soferul si l-a prins in brate… Nu stiu de unde tot scoti cite una? Cine ti-a spus tie ca ministrii participa la manevre?

          Răspunde
           
          1. Victor L
            Decembrie 30, 2013 la ora 17:32

            @SanduCu.Acum am vazut replica… Nu a fost vorba de nici o parasuta.Pur si simplu s-a tras asupra lor…S-au urcat in IMS si au taiat-o printre gloante.Nu e din nici o carte.Soferul mi-a fost coleg acum vreo 25 ani…Poate-i sofereasca dar cred ca se poate verifica.An nou fericit cu toate bune.La multi ani!

             
          2. care va
            Decembrie 30, 2013 la ora 19:56

            @VictorL, nu a fost nici macar sofereasca! Ia vezi, ce virsta evea „colegul” tau prin 1964! Poate acuma, guvernanti de 30 de ani sa-si ia soferi de 20, dar in alte vremuri era altfel. Deci inca mai crezi ca soferul de care vorbesti terminase liceul pe vremea cind spui de manevra militara la care a participat … ministrul? Daca mai continui sa plasezi chestii de astea, o sa incep sa ma indoiesc si de altele de care oricum sunt cocosat.

             
          3. VictorL
            Decembrie 30, 2013 la ora 22:42

            @Sanducu.Soferul respectiv la ora aia era militar in termen.Cind l-am cunoscut eu tot sofer era dar civil si lucra pe o Tatra,tot pe la Foraj.A povestit mai multe despre Salajan dar la ora aia pe mine ma intresau mai putin…Oricum nu are importanta acum.Nu stiu nici daca mai traieste.Sper ca da.

             
  • george adrian
    Decembrie 13, 2013 la ora 22:17

    Da,recunosc,m ai prins…eu sunt de vina…nu am votat decat o singura data(implinesc 38 in februarie),si nu am protestat niciodata la universitate sau prin alta parte…am fost ocupat in ultimii 20 de ani cu un job platit care sa acopere la limita facturile plus cateva vicii(unul dintre ele este si tuica)…plus de asta nu cred ca as fi putut schimba mare lucru….si inca ceva…in subconstientul meu a existat mereu intrebarea :Daca as fi fost eu parlamentar,as fi facut mai mult ca ei?.poate ca da,poate ca nu….dar,recunosc, prima grija ar fi fost sa mi asigur eu ceva avantaje…poate ca asta este mentalitatea romanului….tara nu se tranforma intr o tara de hoti,ci este o tara de hoti….parerea mea….

    Răspunde
     
    1. careva
      Decembrie 14, 2013 la ora 00:16

      „Daca gresim cu totii, nu-i vinovat nimeni” spune o vorba (pentru care imi asum raspunderea si drepturile de autor) – adica in toate tarile sunt hoti, toate guvernele fura …la toate sedintele. Atita doar ca in unele parti hotiile sunt ori acoperite si trecute sub tacere, ori sunt pedepsite. Numai in Romania se bate tam-tam si se lasa lucrurile sa mearga liber mai departe pe … piata libera.
      Sunteti primul pe acest blog care recunoaste ce ar face daca ar fi… Felicitarile mele. Eu o spun mereu: toti oamenii sunt la fel pentru ca omul este om. Motivul principal pentru care nu poti avea incredere in nimeni, si asta trebuie vazuta ca o baza pozitiva pentru a construi un sistem social-economic solid, de neatacat. Daca te prefaci cinstit, sigur vei fi hot. Daca recunosti ce se poate intimpla, cei din jur te vor apara de…necuratul.
      Un sistem constitutional care sa permita participarea directa (fie si numai in problemele importante – trebuie specificate in Constitutie care sunt acelea – cum pare a fi democratia participativa) a poporului la decizii (aprobarea lor, dupa ce sunt publicate si inainte de a fi adoptate), dar si la sanctionarea imediata (fara drept de apel, cind numarul [nu procentul] de contestatari indeplineste baremul prevazut in Constitutie) prin demisionare („let him go”) a oricarui reprezentant ales sau al celuia care l-a numit pe cel aflat in greseala. As numi, in lipsa de altceva, acest sistem:”democratie participativa flexibila” si as sustine-o cu o lege care sa nu permita schimbarea Planului de dezvoltare economica national, odata votat de popor, datorita inlocuirii de reprezentanti. Cred ca sistemul s-ar mula destul de bine unei Republici prezidentiale (Romania nu are astazi oameni care sa merite aceasta ONOARE), ceea ce mai reduce din posibilitatile de… bilci politic. Continui sa sugerez, desfiintarea partidelor de orice culoare. Din momentul in care poporul isi va lua inapoi (a avut-o vreodata?) puterea, va avea singur grija de democratie.
      Toate celelalte chestii sunt realmente floare la ureche.

      Răspunde
       
  • Violeta N
    Decembrie 13, 2013 la ora 22:13

    Nu stiu ce e mai dureros…ceea ce descrie Moise sau faptul ca in ciuda celor intamplate pe noi ne preocupa “porcul”…

    Răspunde
     
    1. careva
      Decembrie 13, 2013 la ora 23:27

      la care din ei va referiti doamna?

      Răspunde
       
  • Cristi
    Decembrie 13, 2013 la ora 16:45 Răspunde
     
  • Cristina Andrei
    Decembrie 13, 2013 la ora 16:12

    Nu, Moise, nu sunt eu de vină.
    Eu am crescut într-o familie modestă care m-a învăţat să fiu cinstită, să mă duc la şcoală cu temele făcute, să îmi iau examenele “pe bune”, care m-a încurajat să îmi fac stagiul de 3 ani ca profesor de limba şi literatura română, ajuns la ţară cu media de 9,87 (fără să fi fost măcar membră de partid!), care a fost foarte mândră de mine că am intrat în TVR în 1990, la Redacţia Cultural, după ce am dat timp de o săptămână probe în faţa unei comisii alcătuite din Micaela Macovei, Ruxandra Garofeanu, Răzvan Theodorescu etc. Am performat în toate departamentele prin care am trecut, am fost un bun Redactor Şef, un bun Editor Coordonator pe domeniul în care am lucrat, am luat premii naţionale şi internaţionale pentru film documentar (ultimul, chiar anul acesta în mai, în Grecia), “am fluierat ofside” în mica noastră Românie din graniţele curţii Pangratti, atunci când s-a încălcat legea (toamna trecută la instalarea echipei Săftoiu-Zgabercea), m-am opus puterii discreţionare care se înstăpânea peste postul public, am vorbit, am scris, am semnat fără pseudonim, am refuzat să cauţionez noua conducere prin tăcerea şi supunerea mea, deşi am fost asigurată de către oameni care şi astăzi deţin “ştampile” acolo că, dacă îmi văd de treabă, în nici un caz nu îmi voi pierde locul de muncă, am ieşit în stradă de fiecare dată când aleşii majorităţii îşi băteau joc de Constituţie şi de noi deopotrivă, adică, am făcut tot ce putea un om obişnuit să facă, pentru a-i împiedica pe aceia pe care tu îi numeşti “hoţi” să îşi pună în operă ticăloşia. Şi? Luna aceasta îmi încasez ultimul salariu compensatoriu, aştept să se judece procesul pe care îl am cu Instituţia care îţi găzduieşte emisiunile seară de seară (şi bine face, pentru că se numără printre puţinele lucruri de calitate care se mai pot vedea acolo!) şi, încet-încet, îmi pierd încrederea că mai stă în puterea mea să mai pot face ceva pentru a stăvili valurile de nesimţire şi tupeu care îmi inundă existenţa.
    Nu, Moise, nu sunt eu de vină!

    Răspunde
     
    1. careva
      Decembrie 13, 2013 la ora 23:18

      D-na, Cristina Andrei, cu “Nu, Moise, nu sunt eu de vină!”, ati reusit, dar mai mult pentru faptul ca lucrati la TVR (Redactia Cultural). Citesc cu interes tot ce se comenteaza pe blogul lui Moise, dar este pentru prima data cind „prind” pe cineva de la TVR. Pe Moise nu l-am „prins”, dar nu-i bai – el nu este de la TVR si m-a prins el pe mine suficient. Am descoperit la „TVR, Intre Concedieri si Debusolare”, o recomandare pentru trei articole scrise de Luiza Barcan, Marius Oprea si al dvs.
      Cu primul, am fost mai critic, asa marginal. Dragostea pentru munca facuta, nu te pierde, din contra. Sper ca a vrut sa se refere la dragostea de tara reflectata in munca pe care o face. „Talk-sho-uri de mare audienta” – nu stiu exact la care din ele se refera, pentru ca din ce vad, din Canada, este vorba de o mica audienta PLATITA (intr-un fel sau altul) – si asta este vizibil. Despre calitatea lor pot spune ca daca sunt reusite, sunt tendentioase – adica si-au atins scopul (si asta nu implica ca ai si convins pe cei carora li se adreseaza). In afara de Telejurnal, care mai reuseste sa transmita „relaitati” telespectatorilor, absolut nici o emisiune (nu discut despre Ora de Business, care am inteles ca nu tine de TVR) nu transmite un „mesaj real”. Nu-i nimic nou. Intotdeauna asa a fost, oriunde si oricind. Despre atitudinea „stapinului”, fata de cei care astazi se revolta, iarasi nimic nou – aceasta este numai una din fetele capitalismului. Nu spun ca pe vremurile dinainte (pe care d-na. Luiza, si de altfel si dvs, nu le cunoasteti) era altfel, dar era mai bine: pentru servici nu se platea din salariu si din prima. In rest, nivelul artistic promovat in Romania de astazi, este foarte mult inferior celui dinainte de 1989, si includ aici si calitatea programelor de televiziune (TVR, altceva nu vizionez). De pe blog, percep ca nu sunt departe de adevar. Deci, strigatul disperat contra injustitiei si apararea demnitatii, abia cind portofelul propriu este atins, mi se pare firesc justificat, dar totusi ramine numai o justificare.Dragostea de tara si popor, daca exista si sunt reale, se vad continuu. Nu este nevoie de justificari spontane.
      Articolul lui dl. Marius Oprea, nu am continuat sa-l citesc. De la un istoric ma astept la altceva, nu sa-si inceapa articolul cu un banc, fie si de tip Radio Erevan, care ma distreaza. La o conferinta este…elegant, mai ales cind nu sunt multe de spus.
      Am inteles ca ati apucat ultimul an de repartitie „comunista”, medie mare si fara carnetel rosu, repartizat la „tara”. De fapt cind ati dat la Filologie nu v-ati asteptat (nici vorba sa va planuiti) ca veti ajunge la TVR si mai ales dupa o „revolutie” , si totusi nu ati apucat sa va indragostiti de profesia de pedagog. Este drept si stiu si de la altii, ca televiziunea plateste bine. Acuma remarc ca este bine atunci cind o face. Din articolul „Casa” trebuie sa remarc un CV impresionant si chiar sentimental, dar nimic iesit din comun – presupun ca opinia publica, cu asa ceva se cucereste.
      Si dvs, la fel ca fiecare cetatean roman, aveti dreptate: nu noi suntem de vina, iar Moise o afirma gratuit, il banuiesc ca vrea sa-si mareasca audienta. Ba da, cu totii suntem de vina, pentru ca ne spunem (sau chiar strigam) pasul numai cind ni doare personal si nu ne uitam in jur atunci cind ne este bine. Era o manifestatie contra proiectului Rosia Montana, vizionam Telejurnalul cind transmisia s-a mutat afara, in fata Telaviziunii (am recunoscut un blocusor nou construit linga locuinta unei foste colege de scoala, al carui tata a construit Bicazul, a contribuit la Portile de Fier si a fost trimis la moarte pe linga Navodari) – jandarmii pazeau Televiziunea (te pazesti cind ti-e frica, cind faci ceva ce nu trebuie, cind jandarmul te apara de popor, atunci de ce parte esti?), la intoarcere Alina arata destul de „usurata” – a scapat cu o sperietura.
      Ma intelegeti d-na Cristina?

      Răspunde
       
  • Pumnal
    Decembrie 13, 2013 la ora 10:03

    cadou de sarbatori pentru ciocoi – plumb topit in ochi

    Răspunde
     
  • dorna
    Decembrie 13, 2013 la ora 07:40

    Bun articol ,Moise ,multi ne uitam si me minunam ,dar atat

    Răspunde
     
  • Dragos Moinescu
    Decembrie 12, 2013 la ora 23:11

    Indolența este normalitatea. Hoția și ipocrizia sunt doar un efect. Cauza este lehamitea pentru tot ce se întamplă în jur.

    Acum un an și ceva am făcut un protest în fața Casei Poporului, câteodată ajutat de o prietenă. Am fost și pe 21 August 2012 (http://www.faraipocrizie.ro/a-douazeci-si-treia-zi-de-protest/) și am fost înjurat de oameni în toată firea, de la care te-ai fi așteptat să fie cu toate țiglele pe casă și pe care orice regula a bunului simț te-ar fi făcut să le acorzi respect. Epic fail 🙂

    In 2009, mr Antonescu avea ca motto: “Revoluția bunului simț”. My ass. Atâta ipocrizie mai greu găsești 🙁

    Nu știu dacă a dispărut bunul simț din această țară, însă cu siguranță a devenit neglijabil.

    Răspunde
     
  • alin
    Decembrie 12, 2013 la ora 21:30

    Rezolvarea sta in a le da foc tuturor parlamentarilor, astia voteaza numai legi in favoarea lor, ii doare undeva de poporul acestei tari. Toti politicienii sunt hoti, sa vedeti ce vilane si in ce lux traiesc, nimeni nu se intreaba de unde au banii??? Tot natarii platesc taxe si impozite de tot felul… noi, sa putem supravietui si sa ne crestem copii, trebuie sa plecam in strainatate ca sa venim tot in tara asta de hoti si sa ne cheltuim banii munciti din greu…
    RUSINE!!!! SA VA TRASNEASCA DUMNEZEU PE TOTI CEI CARE VA BATETI JOC DE ACEASTA TARA!

    Răspunde
     
  • octav
    Decembrie 12, 2013 la ora 21:29

    dumnezeu sa binecuvanteze America…pe romaneste!!!

    Răspunde
     
    1. careva
      Decembrie 12, 2013 la ora 23:35

      Guvernul american tine populatia sub observatie cu ajutorul dronelor, pe care vinatorii de drone le impusca. Un asemenea permis costa 25$. In unele state este legal, in altele nu, chiar daca ai permis (se apreciaza ca dronele ne-fiind armate nu prezinta nici un pericol, esti tinut doar sub observatie). Oamenii spun “daca trece deasupra proprietatii mele o impusc si gata”, si asta-i ce se intimpla. Dar acuma a revenit in actualitate o problema de mult dezbatuta si nesolutionata: controlul armelor. Problema este grea pentru guvern – le este frica de o populatie civila inarmata, dar nici nu poate confisca armele. Incearca sa gaseasca o solutie de a restrictiona achizitia de arme pe motiv de instabilitate mentala. Si este vorba de o afacere care merge foarte bine, se produce si se vinde.

      Răspunde
       
    2. Salajan
      Decembrie 14, 2013 la ora 01:45

      ….nu am mimic inpotriva dar dece nu si Romaniasau romani din …….

      Răspunde
       
      1. careva
        Decembrie 15, 2013 la ora 19:31

        m-ati pierdut.

        Răspunde
         
  • Alexandra
    Decembrie 12, 2013 la ora 21:07

    Daca am privi retrospectiv, am realiza ca iesitul la protest cu doua pancarte este desuet. Credeti vreo clipa ca lor le pasa ca oamenii ies in strada? Dar asa suntem noi ca popor. Cainele care latra dar nu musca. Drepatatea care se va face, se va face cu cockteilul Molotov in mana (vedeti Ucraina si Bulgaria). Cati dintre voi ati fii dispusi sa faceti cu adevarat ceva? In afara de stat in fata unui monitor si a duce schimburi acide de comentarii la un articol? Americanul are o vorba. “We don`t negociate with terrorists”. Poate a venit vremea sa luam ce este al nostru.

    Răspunde
     
  • UnUL
    Decembrie 12, 2013 la ora 21:05

    Peste noi azi Parlamentul cerne șpagă și minciună
    Legi strâmbe și ticăloase contra noastră el adună
    Își legiferează furtul, nu mai are vreo rușine
    Căci „aleșilor” le pasă exclusiv de al lor bine.

    Ziua fură, noaptea fură, dimineața fură iară!
    Cu o zale de hoție se îmbracă biata țară
    Soarele rotund și palid se prevede printre nori:
    Îngrozit de tot ce vede, parcă-l scutură fiori.

    Totu-i furt în România, împrejur, în depărtare
    Iar corupția tronează de aici până în zare
    Nu mai e nicio speranță, nu se vede niciun drum,
    Ce-am visat în ’89 se preface-acum în fum.

    Ăsta ne e USL-ul ce prostimea l-a votat
    Orice hoț în țara asta poate-ajunge deputat
    Și apoi el joc își bate de acei ce l-au ales.
    Așa i-am votat și-acuma ce-am semănat am cules.

    Răspunde
     
  • Daniela
    Decembrie 12, 2013 la ora 20:59

    De ce trebuie sa plec eu din tara ? De ce trebuie sa muncesc 12 ore pe zi ca sa tin in parlament niste hoti csre isi fac legile dupa bunul plac ?
    Din punctul meu de vedere sa-i concediem pe toti. Sunt platiti din banii nostrii. Ei sa plece din Romania, nu noi.
    Cand iau decizii gen aceste legi, sau cand se gandesc ce zi sa ma declare libera nu se gandesc decat la ei . Pe noi ne intreaba cineva ? De ce trebuie sa-i suportam in fiecare zi ? De ce ??? Afara cu ei …

    Răspunde
     
  • florin nicholas
    Decembrie 12, 2013 la ora 20:19

    va zic pe scurt k sa intelegetiiiii…ducem o viata normala cu sanse mari sa ajungem la bartanete in pl goalaaaaaaaaaaaaa

    Răspunde
     
  • GABRIEL
    Decembrie 12, 2013 la ora 20:12

    Aici este vorba de un personaj marcant care trebuie “sa scape “, prin orice mijloace . Naivii, care, au crezut ca “merge”,nu si-au imaginat ca un bulgare de zapada poate sa declanseze o avalansa. Si s-a intamplat. Consecintele se vad. Intrebarea retorica a lui Moise Guran este indreptatita si cu valoare de adevar pentru toti cei care ,,mai tin becul aprins,,

    Răspunde
     
  • ferencz
    Decembrie 12, 2013 la ora 20:11

    sa fie parlamentar cine liciteaza cel mai mult pentru scaun. sa scoata la licitatie si ministerele, agentiile, politia de circulatie, vama, fiscul, scaunele de judecator etc.
    suna revoltator, feudal, dar eu cred ca ar fii mai corect decat ce este acum

    Răspunde
     
    1. ionisus
      Decembrie 13, 2013 la ora 16:34

      Prietene Ferencz, chiar asa se procedeaza, crezi ca ajunge vreunul in parlament fara sa “cotizeze” cat i se cere?Sau director pe undeva, sau in orice functie cu “perspective”?!

      Răspunde
       
  • iulian
    Decembrie 12, 2013 la ora 19:25

    Romanii simplii nu sunt mai morali decat cei care conduc . Sunt invidiosi pe cei care fura, daca ar fi in locul politicienilor care fura si mint, ar proceda la fel. Romanii cand ajung in functii de conducere, primul gand este de a profita in baneficiu propriu. Toti, indiferent de functia ocupata .. Asa ca mai lasatima voi astia ………

    Răspunde
     
  • micutu de la 7
    Decembrie 12, 2013 la ora 18:51

    Cam asa e referitor la intrebarea de la sfarsit. Ei reprezinta vointa a 70% deci asta vrea poporul. Astia 30% suntem minoritari si asta e. Asa e cand ai 70%, poti sa te ascunzi oricand in spatele procentelor si ganditi-va ca Ponta e al doilea dupa Isarescu la incredere chiar dupa scandalurile si vrajelile spuse 24/7 de 2 ani. Asa ca de ce ne plangem? Asta vrem asta avem.

    Răspunde
     
    1. adrian
      Decembrie 12, 2013 la ora 23:16

      Care 70%? au avut vreo 60% rotunjit la ambele camere,la 70% au ajuns prin redistribuire, apoi prezența la vot a fost de 41% ,deci ar veni un procent real de maxim 25% dintre cei cu drept de vot în 2012.Asta dacă nu au fost și fraude , dar mai bine nu speculăm.vezi http://ro.wikipedia.org/wiki/Alegeri_legislative_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia,_2012

      Răspunde
       
  • Biblie
    Decembrie 12, 2013 la ora 16:53

    NATIONALIZAREA

    AVERILOR

    ILICITE

    MARII CORUPTI

    LA PUSCARIE

    DREPTATE SOCIALA.

    Răspunde
     
  • PAFI
    Decembrie 12, 2013 la ora 16:50

    meritam un cutremur de anul nou 9 BALURI.

    Răspunde
     
  • unu analfabetul
    Decembrie 12, 2013 la ora 16:32

    Când copacii prind viaţă…

    Iarna a trecut şi primăvara aduse cu sine noi primejdii pentru Dacia. O nouă armată romană , condusă de renumitul general Tettius Iulianus înainta dinspre Panonnia cu intenţia de a pătrunde spre Sarmisegetusa. Erau mulţi, câtă frunză şi iarbă şi conduşi de un general iscusit….
    La Sarmisegetusa, Decebal tine sfat cu generalii săi. Erau acolo Diegis, Deleos, Gerula, Tzinto, Comosicus, Argepor, luptători încercaţi dornici sa-şi apere ţara ameninţată din nou de primejdia romană. Decebal, după ce sfatul luă sfârşit începu să de-a porunci şi toate la modul imperativ, fără drept de apel:
    – Pârjoliţi totul în calea romanilor!
    – Otrăviţi fântânile!
    – Bătrânii şi femeile să ia copii şi avutul şi să meargă în munţi şi-n păduri!
    – Aprindeţi focurile pe înălţimi şi să sune buciumele, să ştie bărbaţii să se adune sub arme!
    Poruncile erau respectate întocmai. Focurile s-au aprins pe înălţimi vestind primejdie mare pentru Dacia. Buciumele transmit din sat în sat chemarea la oaste. În faţa armatelor romane pământul e pustiit în întregime. Călăreţii romani desprinşi de grosul trupelor pentru pradă se întorc mai flămânzi decât au plecat şi mai istoviţi căci nu mai rămăsese nimic de luat. Asta în cazul în care se mai întorceau şi nu cădeau sub ascuţişul sabiei sau loviţi de săgeţile luptătorilor daci. Uriaşa armată romană se îndreaptă spre trecătorile munţilor unde încercatul general Tettius Iulianus ştia că e aşteptat de Decebal.
    decebal_11
    Se crăpa de ziua şi Decebal deja era pe înălţimea unde şi-a stabilit centrul de comandă ce domina întregul peisaj. Decebal dădea acum ultimele ordine:
    – Diegis, tu îi împingi sub munte!
    – Tzinto, le tai retragerea!
    – Gerula, să ţii de poziţiile tale cu dinţii!
    În depărtare se auzeau deja semnalele de atac ale legiunilor romane. Zidul de scuturi şi suliţe se puse în mişcare revărsându-se pe vale pe versanţi şi pe culmile munţilor. La centrul de comandă al lui încordarea era maximă. Mâinile luptătorilor din spatele întăriturilor dace se crispară pe mânerele săbiilor. Decebal trimitea mereu după veşti şi primea acelaşi răspuns afirmativ: ”Îi batem!”. Moralul era bun în faţa înspăimântătorului zid de scuturi şi suliţe.
    Cetele lui Diegis ataca legiunile romane şi le împing sub munte. O ploaie de bolovani începu a se prăbuşi peste nefericiţii romani. Generalul roman sesizând pericolul şi încercând să salveze resturile formaţiunii decimate trimite în ajutorul lor cavaleria. Numai că Tzinto acţionă repede dimpreună cu arcaşii bastarni şi le tăie retragerea. Atunci, la un semn al lui Tzinto, parcă întreg muntele se prăbuşi. Cele două formaţiuni de luptă romane erau decimate aproape complet. Numai că romanii mereu aruncau în luptă forţe proaspete. Ale dacilor se epuizau încetul cu încetul…
    Gerula deja intrase în luptă. Cetele lui Tzinto şi Diegis se împuţinau văzând cu ochii şi le trebuia ajutor. Luptau cu curajul disperatului. Diegis şi Gerula făceau minuni. Nu le stătea nimic în cale. Păreau nişte demoni smulşi din adâncurile Iadului, aşa, stropiţi de sânge, cu fălcile încleştate şi cu ochii arzând de febra luptei. Încleştarea era crâncenă. Daci erau copleşiţi numeric, dar nu dădeau un pas înapoi…Parcă prinseseră rădăcini în pământul pe care-l apărau.
    Generalul roman auzise despre curajul şi vitejia dacilor în lupte dar era nedumerit:
    – Ăştia se distrează când se bat.. mor zâmbind!
    Consilierul său pentru problemele dace îi spune:
    – Mor fericiţi apărându-şi pământul!
    Generalul roman zise rece:
    – Să moară atunci!
    Trupul uriaş a lui Diegis era acoperit în întregime de răni. Nu le lua în seamă. Nu-l mai dureau. Ştia un singur lucru: „Romanii nu trebuie să câştige teren”. Izbea, în dreapta şi în stânga, cu sabia-i grea despicând duşmanii ce-i ieşeau înainte, lovea cu picioarele, cu pumnii, muşca. Era conştient însă că nu mai putea rezista mult în faţa mereu înnoitelor forţe romane. Lângă el lupta un tânăr dac…Se întoarse, îl prinse cu un pumn uriaş de piept şi răcni:
    – Să mergi să-i spui lui Decebal să trimită întăriri! Te acopăr până ieşi din vălmăşag! Şi Diegis porni înainte făcând uliţă prin rândurile romanilor. Orice era viu şi era roman şi-i ieşea în cale pica ca secerat!
    Gerula era atacat de trupele auxiliare. Tzinto abia mai făcea faţă.
    Pe colina unde se afla punctul de comandă al lui Decebal veneau veşti din ce în ce mai proaste. Şi fiecare îl lovea pe Decebal în inimă ca tăişul unei săbii. De-l vedeai ziceai că în cele câteva ceasuri de când a început bătălia îmbătrânise cu zece ani.
    Tânărul trimis cu veste de Diegis ajunse pe colină:
    – Diegis are nevoie de întăriri! şi căzu mort într-o baltă de sânge
    – Gerula cere ajutor! veni altă veste
    – Tzinto e pe cale să cedeze! altă veste proastă
    Decebal ordonă scurt:
    – Comosicus, menţii poziţia lui Diegis cu preţul vieţii!
    – Argepor, ajuţi pe Gerula!
    Amândoi porniră ca din coarda arcului. Pentru o vreme balanţa bătăliei se mai echilibră. Dar începeau din nou să vină vesti proaste. Dacii deşi rezistau eroic nu mai puteau face faţă forţelor proaspete pe care le arunca în luptă generalul roman.
    – Poziţiile bastarnilor au căzut. Sussagus e mort!
    Vestea căzu ca un trăsnet peste Decebal. Era neputincios nu mai avea ce să arunce în luptă. Afară de garda sa Marele Preot Vezina şi generalul Deleos care conducea garda regala.
    Decebal porunci plin de furie stăpânită cu greu:
    – Vezina! Dă-mi steagul!
    – Nu Decebal, eu trebuie să duc Marele Steag în faţa luptătorilor!
    Decebal stătu puţin pe gânduri:
    – Vezina! Ridică Marele Steag în faţa luptătorilor!
    – Deleos, conduci garda mea şi ridicaţi toate steagurile căzute! Să se ştie că încă n-am capitulat şi n-am murit cu toţii! Să se ştie că atâta timp cât un dac mai mişcă în valea asta, romanii nu pot trece mai departe. Mai bine ne aflăm mormântul aici decât să ne retragem fie măcar un pas înapoi!
    decebal_statue_in_deva
    Vezina urcă pe calul alb al regelui şi urmat de garda regală condusă de generalul Deleos dădu năvală în vâltoarea luptei care continuă aprigă. O încleştare în care dacii ţineau cu dinţii de pământul şi libertatea lor deşi forţele erau inegale. Ajutoarele, oricât de puţine erau ele, au dat luptătorilor daci epuizaţi un nou elan. Vederea steagului le-a dat aripi. Ştiau, acum, că Zamolxe încă nu i-a părăsit, deci mai era speranţă dacă continuau să reziste.
    Vezina pătrunse adânc în rândurile romanilor iar decurionul roman se prăbuşi sub izbitura suliţei sale. Apoi Vezina dispăru cu steag cu tot. La scut timp steagul se ridică din nou falnic. Era Deleos! Garda regală reuşi în scurt timp să ridice steagurile căzute. Se amestecau în aer răgnete, sudalme, în latină şi în dacă, zăngănit de arme, şi gemetele răniţilor şi muribunzilor.
    Se lăsa seara. Trompetele romane sunau încetarea bătăliei. O pace aparentă se lăsă peste câmpul de bătălie. La cortul lui Decebal se adunau căpeteniile de cete. Decebal era tras la faţă, palid, disperat, conştient fiind că nu mai are cu ce face faţă romanilor. Statura lui falnică era gârbovită de povara ce o purta pe umeri. Soarta neamului dac…depindea de ceva ce putea face doar el. Spuse parcă cu frică:
    – Diegis!
    – La poruncă mărite rege!
    Faţa lui Decebal se însenină puţin
    – Gerula?
    – Aici-s Mărite!
    Privi spre Gerula. Acesta avea un braţ bandajat şi atârnat în gât şi alte câteva tăieturi adânci care încă nu apucaseră să fie oblojite. Mută privirea spre Diegis, nici acesta nu arata prea strălucit. Un bandaj roşu de sânge îi înfăşura fruntea şi rănile căpătate în timpul luptei încă sângerau. Privi spre ceilalţi, toţi obosiţi, epuizaţi, palizi. Aşa nu vor putea lupta a doua zi! Fără un plan salvator nu vor mai putea face faţă romanilor!
    Vezina apăru în cort dintr-o dată. Aceasta învioră situaţia. El era Marele preot , mesagerul lui Zamolxe! Aceasta chiar aduse e feţele obosite ale generalilor un zâmbet şi apoi vestea făcu înconjurul taberei din om în om:” Vezina trăieşte!”
    În depărtare se vedeau luminile rugurilor aprinse. Bastarnii îşi ardeau morţii! În faţa cortului lui Decebal un tânăr spătos, atletic fu oprit de garda regală:
    – Cine eşti?
    – Spargapises, noul conducător al cetelor de bastarni!
    Văzându-l pe rege se plecă şi zise:
    – Aştept poruncile tale Decebal!
    Măcar o veste bună pe ziua de azi…. Bastarnii nu s-au retras.. vor lupta mai departe.
    Decebal se întoarse spre generali şi întrebă pe un ton aproape părintesc:
    – Mai puteţi feciorii mei?
    Gerula zise :
    – Eu, mărite rege, mai am o mana si pana pot ţine sabia în ea o să ma lupt pentru libertatea neamului meu şi pentru pământul bun şi frumos al Daciei noastre!
    Diegis zise simplu:
    – Braţul meu încă mai poate curma vieţile romanilor ! Eu lupt!
    Decebal era mulţumit. Toţi generalii săi doreau să lupte până la ultimul strop de sânge pentru libertatea tării şi a neamului dac. E era mândru ca are astfel de oameni pentru care viaţa nu era mai presus de interesele Daciei. Pentru care Dacia însemna totul.
    – Deleos!
    – Poruncă!
    – Mâine vei conduce atacul oamenilor vii! Eu şi Vezina, împreună cu ceilalţi generali vom conduce oastea… de copaci!
    – Diegis! Dezbracă morţii şi răniţii!
    – Gerula! Ia oameni care mai pot lucra şi tăiaţi pădurea de la capătul văii la un stat de om! Până în zori trebuie să fii gata!
    Oameni se uitau la Decebal ca la unul venit din altă lume. Cine a mai auzit să câştigi o bătălie cu trunchiuri de copaci?
    Gerula se încumetă:
    – Mărite, înviem morţii, că nu pricep?
    – Dacă nu mai avem armată destulă să-i înfruntăm pe romani, atunci ne-om face una! Zise Decebal cu voce fermă şi fără drept de apel.
    Tzinto, ia-ti oameni, şi faceţi larmă, cântaţi chefuiţi, înţeles-ai?
    În tabăra romană era linişte, se auzeau doar zvonurile „chefului” din tabăra dacilor. Hărmălaia era menită să acopere zgomotul topoarelor care va deveni pe dimineaţă oşteni. Dacii în loc să se odihnească după bătălia crâncenă de pe te zi, lucrau. Lucrau cu sârg pentru ţara lor, pentru libertatea lor, sub conducerea atentă a lui Decebal.
    Dimineaţă pe colina din faţa taberei romane se înşiruia o nouă armată , numeroasă, mută, ameninţătoare. În ochii generalilor romani se citea teama. Tettius Iulianus dete ordinul de retragere unei armate care timorată, bătea de mult în retragere.
    Vezina şi Decebal se aflau în faţa oştirii. Regele ridică sabia dând semnul de atac. O armată construită din arbori şi o mană de oameni care se mişcau astfel încât să pară cât mai mulţi, sub atenta conducere a lui Deleos, puneau pe fugă o armată romană, debusolată, cu frica morţii intrată în oase, condusă de un general nedumerit.
    decebal4
    Tettius Iulianus avea şi de ce să fie nedumerit. El se întreba continuu, în fuga sa spre graniţa Daciei:” De unde au primit dacii ajutor tocmai atunci când era să fie înfrânţi. Tocmai atunci când trebuia să aibă loc confruntarea finală care ar fi dus la robirea Daciei şi a Dacilor?”
    Era si firesc ca romanii să nu înţeleagă. Ei nu puteau pricepe că într-o ţară de oameni liberi, pentru care libertatea valora mai mult decât însuşi aerul pe care îl respirau, morţii se transformă în arbori pentru a reveni la luptă. Ei nu ştiau că aici, în Dacia, cei ce-au murit pentru neamul lor întotdeauna revin: în ape, în fum, în holde şi în stânci, în oameni şi … în arbori

    Răspunde
     
    1. ionisus
      Decembrie 13, 2013 la ora 17:05

      Pentru “unu analfabetul” si nu numai-frumos exemplu, prietene, ai cumva telefonul lui Decebal?!!!

      Răspunde
       
    2. zavalita
      Decembrie 13, 2013 la ora 22:14

      unde-s arborii acum?!

      Răspunde
       
  • Cetateanul
    Decembrie 12, 2013 la ora 16:20

    Nationalizarea averilor ilicite marii corupti la puscarie.

    Răspunde
     
  • Iliteratul
    Decembrie 12, 2013 la ora 15:27

    mda, hai sa ne ascundem dupa cuvinte. tot sistemul e corupt si toata lumea fura. copii sunt invatati din scoala sa fure. incepand cu profesorii, invatatorii, parintii, preotii, politia, stirile. nimic pe lumea asta nu se face caritabil. pana si caritatea e o hotie pe fata, de cele mai multe ori. si ne miram ca vezi doamne toate se prabusesc. normal ca asa se intampla. romania e tara hotilor.

    Răspunde
     
  • x
    Decembrie 12, 2013 la ora 15:17

    Imi cer scuze pentru modul in care am ofensat si agresat cititorii acestui site.

    Răspunde
     
  • Costin Turcanu
    Decembrie 12, 2013 la ora 14:59

    Cati bani vreti ca sa plecati? Cati bani vreti sa ne lasati? Ca tot platim de 20 de ani, spuneti suma si lasati-ne in pace “domnilor” parlamentari !!!

    Răspunde
     
    1. Parlamentarul
      Decembrie 12, 2013 la ora 15:07

      Noi nu cerem banii Noi luam banii // voi ne dati banii// asa ca ciocul mic electorat vasal sinteti jalnici robi si anormali.

      Răspunde
       
  • unu analfabetul
    Decembrie 12, 2013 la ora 14:56

    Un schimb de terenuri din epoca Durbacă, care a lăsat Galaţiul fără şapte hectare din terenurile fostului cartier Bădălan, a stat la baza „privatizării” malului Dunării în aval de Galaţi, în zona Zătun. Primarul Eugen Durbacă a dat Şantierului Naval şapte hectare de teren intravilan, primind la schimb şapte hectare de teren extravilan, în zona digului de la Zătun.
    http://www.presagalati.ro/wp-content/uploads/2013/12/Certificat-201×300.jpg

    Răspunde
     
  • Eugen16
    Decembrie 12, 2013 la ora 14:42

    Esti cel mai tare din parcare. Am postat linkul si pe Ziare.com, ca si comentariu la articolul “13:54 – USL, superimunitatea si amnistia, faza 2: Ce vor sa modifice

    Răspunde
     
  • cen
    Decembrie 12, 2013 la ora 14:35

    @bogdan Problema e exact acest “efemer”. Posturile lor sunt mai degraba pe viata, multi au ajuns acolo si nu mai reusesc sa plece, si-au asigurat un minim de votanti pe care-i alimenteaza si mulg la fiecare patru ani. Daca nici cu un presedinte “jucator” n-am facut nici un pas inainte, ce sanse avem cu unul “spectator” precum Constantinescu. In America senatorii nu pot vota nici macar cresterea de salariu pentru mandatul in care au fost alesi, pentru a da electoratului timp sa-si spuna cuvantul si eventual sa-i schimbe daca nu le reprezinta interesele. Promisiunile parlamentarilor romani nu dureaza mai mult decat pana-n ziua alegerilor si uneori nici pana atunci daca ne aducem aminte ca Antonescu s-a dus la PSD inainte sa se inchida urnele. Deci, e cazul sa nu ne mai pacalim singuri, Romania nu se schimba pentru ca ne alegem oameni fara valoare, fara morala, fara caracter, fara coloana vertebrala; din lipsa educatiei. Il admir pe Moise pentru tenacitate, dar ma apuca depresia dupa fiecare emisiune. In occident grija pentru educatia celor mai de jos clase a aparut inainte de perioada victoriana si desi atitudinile la nivel politic nu erau clare, oamenii prin educatia lor au impus directia: n-au mai cumparat lapte cu borax dupa ce-au murit 15000 de copii desi o fi existat vreun nenorocit prin guvern care incerca sa vanda laptele stricat schimbandu-i aciditatea; n-au cumparat tapetul cu arsenic cand lumea a inceput sa moara, desi proprietarii minelor n-au facut probabil puscarie. La noi, cu tot respectul, Stela si Arsinel fac reclama la medicamente. Unde-i coloana vertebrala?

    Răspunde
     
    1. bogdan
      Decembrie 12, 2013 la ora 15:11

      …am pus ghilimele de rigoare la cuvantul efemer …iar in rest imapartasesc ideile din comentul tau!

      Răspunde
       
  • unu analfabetul
    Decembrie 12, 2013 la ora 14:10

    Fratilor, regele nu este solutia. Ce a facut regele in 1907?

    Răspunde
     
  • unu analfabetul
    Decembrie 12, 2013 la ora 14:08

    Bun baiat acest HARBUZ, care a fost coleg cu dumneavoastra la EUROPA FM si voteaza aceasta lege care ne tradeaza.

    Răspunde
     
  • dinu
    Decembrie 12, 2013 la ora 14:03

    moise – excelent
    daca te incalzeste cu ceva

    Răspunde
     
 
 
Adaugă comentariul
 
 

Emailul nu va fi făcut public. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nume: *
Adresa de email: *
Website
Comentariul*
 caractere rămase