Știri verificate
Germania. Medicii de terapie intensivă solicită guvernului impunerea unei carantine naționale stricte de două săptămâni, pentru a preveni colapsul sistemului sanitar.

Studiu. Jumătate din populația Marii Britanii nu cunoaște principalele simptome de Covid. Mai puțin de o persoană din cinci (18%) se testează la debutul simptomatologiei. Peste jumătate nu respectă regulile de autoizolare.

-
Franța. Președintele Macron anunță extinderea măsurilor de restricție la nivel național. Unitățile de învățământ și creșele vor fi închise pentru trei săptămâni, iar deplasarea rămâne permisă în raza a 10 kilometri în jurul locuinței.

Raport INSP. Săptămâna trecută au fost efectuate cele mai multe teste de la începutul pandemiei, aproximativ 230 de mii (cu tot cu testele rapide). Rata de pozitivare a stagnat pentru prima dată în ultimele șase săptămâni, însă se menține la peste 17%.

SUA. Microsoft câștigă un contract militar de 21 de miliarde de dolari, în cadrul căruia va dezvolta și va livra căști cu realitate augmentată pentru soldații americani. Este cel mai mare contract semnat vreodată în domeniul acestei tehnologii.
Italia impune vaccinarea obligatorie pentru toți angajații din domeniul sănătății, inclusiv pentru farmaciști. Cei care refuză, riscă să fie suspendați fără plată pentru restul anului.

-
Galați. Accident grav între Bârlad și Tecuci, la Priponești (DN24). Un autoturism a intrat într-un tir staționat. Patru oameni au murit.
Guvernul a alocat 242 de milioane de lei din fondul de rezervă pentru a cumpăra medicamente necesare pacienților cu coronavirus. A prelungit cu șase luni valabilitatea angajării a 2.000 de persoane în DSP-uri și serviciul de ambulanță.

Analiză CNN. Aflată în colaps sanitar, Brazilia este amenințată și de o criză politică majoră. Președintele Bolsonaro a schimbat șefii armatei, un semn că acesta se teme de o lovitură de stat.

Ministrul Sănătății anunță că Institutul Matei Balș a identificat al patrulea caz de infectare cu tulpina sud-africană a coronavirusului, în urma secvențierii unei probe. Nu a dat detalii despre situația persoanei infectate.

Mai puțin de 41% dintre elevi au obținut o notă de trecere la simularea examenului de Bacalaureat, rată ușor mai mică decât anul trecut. Cele mai bune rezultate, în Brăila, Cluj-Napoca și Iași.

Ministrul Finanțelor: Casele de marcat electronice pot fi conectate de astăzi la sistemul informatic al ANAF de către toate categoriile de contribuabili, fără a exista sancțiuni în următoarele trei luni.
Ministrul Transporturilor avertizează: Este matematic imposibil să păstrăm aceleași salarii la Metrorex. Ori se acceptă o renegociere din partea angajaților, ori ajungem la concedieri sau insolvență. Mergem înainte cu demolarea spațiilor comerciale. Pe niciun front nu dăm înapoi.

Italia. Ministrul de Externe anunță că a expulzat doi oficiali ruși acuzați de spionaj în scandalul în care a fost arestat și un comandant militar italian, pentru transmiterea de documente secrete NATO. Cataloghează evenimentul ”extrem de grav”.

Brașov. Un microbuz în care se aflau opt persoane a luat foc în mers pe DN1 Brașov-Făgăraș, în apropierea localității Perșani. Nu sunt persoane rănite, însă traficul este oprit din cauza degajării mari de fum.
Coronavirus România. În ultimele 24 de ore, au fost depistate 6.156 de cazuri noi, din 41.498 de teste (14,8%), dintre care 12.515 teste rapide. În acest interval au decedat 129 de persoane. La ATI sunt internați 1.412 pacienți.

Testele clinice realizate de Pfizer arată că vaccinul său oferă imunitate anti-Covid de 100% adolescenților cu vârste între 12 – 15 ani. Urmează să ceară Agenției Medicamentului din SUA aprobarea vaccinului pentru această categorie de vârstă.

Jandarmeria a aplicat 644 de amenzi în valoare de peste 368 de mii de lei, la protestele de aseară. Precizează că bărbatul ce apare în imagini video căzut pe jos și cu o pată de culoare roșie în zona capului avea de fapt o eșarfă roșie la gât.
România a avut în 2020 al doilea cel mai mic cost orar cu forța de muncă din UE, de doar 8,1 euro, după Bulgaria, însă a înregistrat una dintre cele mai mari creșteri ale costului orar cu forța de muncă (+7,2%).

Euro continuă să crească și atinge un nou nivel maxim în raport cu leul. BNR a cotat moneda europeană la 4,9251 lei.

